Publicul din Argentina l-a ovaţionat pe talentatul pianist Horia Mihail | VIDEO

0
161

Horia-MihailPianistul Horia Mihail a participatla Festivalul Internaţional de muzică clasică de la Ushuaia, Argentina, unde a reprezentat România cu un recital care a conţinut programul turneului naţional “Pianul călător”. Reprezentaţiile sale au fost ovaţionate de publicul argentinian, informează un comunicat de presă.

Pianistul concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio a participat la mijlocul acestei luni la Festivalul Internaţional de muzică clasică de la Ushuaia, din Argentina, unde a reprezentat România cu un recital care a conţinut programul turneului naţional “Pianul călător” organizat de Radio România Cultural şi asociaţia culturală Accendo pentru a treia oară în acest an. Recitalul ales a conţinut lucrările “Patetica”, “Sonata Lunii” şi “Appassionata” de Ludwig van Beethoven.

Înaintea concertului din Ţara de foc, Horia Mihail a concertat la Buenos Aires, pe 13 octombrie, în Salonul de Cameră al Centrului Cultural “Uzina de Artă” (“Usina del Arte”) din capitala argentiniană, spaţiu cultural de referinţă în peisajul cultural argentinian, construit într-o fostă uzină, cu sprijinul municipalităţii din Buenos Aires.

“Concertele au fost foarte bune. Am întâlnit un public ciudat în Argentina, foarte zgomotos, însă nu în timp ce cântam, ci în timpul aplauzelor. S-au manifestat exact aşa cum îmi imaginam eu că se manifestau spectatorii de operă în urmă cu 100-150 de ani când spectacolul le plăcea foarte mult. Adică au fost ovaţii, urale, aplauze. Au fost foarte expansivi şi m-au făcut să mă simt extraordinar. În ambele concerte am avut săli pline, în Buenos Aires am întâlnit chiar şi câţiva români care au venit să mă felicite. Pentru mine a fost o experienţă extraordinară din toate punctele de vedere. Este un loc în care voi reveni cu drag atât în interes profesional, cât şi în calitate de turist”, a spus Horia Mihail.

La nivel naţional, proiectul turneului “Pianul călător” s-a dovedit şi în 2013 o poveste de succes. În primăvara acestui an, Horia Mihail a străbătut toate zonele istorice ale ţării, s-a reîntâlnit cu primele două piane călătoare la Sânnicolau Mare şi la Mediaş, a călătorit cu cel de-al treilea pian (un Steinway recondiţionat şi pus la dispoziţie de Radio România) prin parcurile bucureştene şi apoi prin trei oraşe din Moldova în care nu se găsesc piane de concert, respectiv Bârlad, Tecuci, Roman.

Drumul nu a fost uşor deoarece pianul, care cântăreşte 700 de kg, a fost coborât, montat şi acordat în fiecare oraş. Efortul însă a meritat din plin, pentru că peste tot sălile au fost neîncăpătoare pentru numărul mare de spectatori veniţi la recitaluri. La finalul călătoriei, pianul a fost încredinţat comunităţii locale din Tulcea.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ