Principiului „înhaţă totul de la viaţă” conduce la eșec total

0
84

Încercările de a face educaţie în baza principiului „înhaţă totul de la viaţă” s-au soldat cu un eşec total şi în alte ţări dezvoltate. Un exemplu clar în acest sens este Suedia. În această ţară istoria educaţiei sexuale are o vechime de 100 de ani.

De la începutul secolului XX adepţii răspândirii printre tineri a noţiunilor vitale predau ore de anatomie şi igienă a vieţii sexuale. Presa s-a ocupat de propaganda mijloacelor de contracepţie. Ulterior, discuţiilor li s-au adăugat şi profesorii. Numai că schimbările în legislaţie au avut loc abia în 1938.

La început suedezii au ales varianta „ştiinţifică” a cursului de „Educaţie sexuală”. Copiilor şi adolescenţilor li se povestea despre fiziologia organelor genitale, contracepţie, metode de protecţie a sănătăţii şi obţinere maximă a plăcerii sexuale. Se vorbea foarte puţin despre familie, valori umane generale, necesitatea susţinerii echilibrului dintre privat şi comun, dintre dorinţe şi îndatoriri.

Urmările acestui experiment au fost groaznice, chiar catastrofale. Deşi Suedia a atins un înalt standard de viaţă, în anii ’70 a realizat şi un număr de antirecorduri. Iată unele dintre acestea:

-o creştere nemaipomenită a bolilor psihice şi venerice;
-creşterea numărului de sarcini în rândul minorilor;
-multitudinea avorturilor şi a complicaţiilor, ca urmare a acestora;
-creşterea numărului de copii abandonaţi sau născuţi în afara căsătoriei;
-o explozie a vandalismului şi agresiunilor sexuale (mai ales în rândul tinerilor);
-diversificarea formelor de perversiuni sexuale, care duc la degradare personală şi la suicid.

De aceea, începând cu mijlocul anilor ’70, suedezii au fost nevoiţi să schimbe conţinutul cursului de „educaţie sexuală”. Accentul s-a pus pe normele morale şi pe formarea atitudinii raţionale faţă de omul apropiat. Pentru orele de curs au fost invitaţi reprezentanţi ai bisericilor creştine. Chiar şi cursul şi-a schimbat denumirea: „Pregătirea pentru relaţiile sexuale şi interpersonale”.

Numai că toate aceste eforturi nu au îndreptat complet situaţia. În anii ’90 Suedia cheltuia resurse importante pe consultaţiile medicale, diagnosticarea obligatorie şi, în funcţie de cazuri, pe tratamentele complexe ale adolescenţilor de ambele sexe. Ceea ce, în final, ar fi permis ca măcar parţial să fie surmontate problemele cauzate de acest „experiment nefericit”.

O mare îngrijorare în ţările occidentale este provocată de afacerile sexuale. În aceeaşi Suedie, spre exemplu, din 1999, pentru traficul de carne vie organele de drept trag la răspundere nu numai proxeneţii, ci şi pe cei care folosesc „serviciile” zeiţelor dragostei.

Pedeapsa pentru astfel de „escapade” este destul de mare: de la o amendă reprezentând salariul pe 50 de zile lucrătoare până la şase luni de privare a libertăţii. Organele de drept din Suedia recunosc însă că legea întâmpină reacţii negative din partea anumitor pături sociale.

În Suedia există centre de reabilitare a femeilor narcomane şi a prostituatelor. Faptul că aceste două categorii sunt catalogate la aceeaşi categorie este grăitor. Conform părerii medicilor, şi unele, şi altele au nevoie de tratament special.

Cu acestea se fac seminarii psihoterapeutice, ore de obişnuire cu munca agrară ş.a.
Aşadar Occidentul îşi apără cetăţenii cu ajutorul iniţiativelor legislative speciale, al programelor educaţionale şi al consultaţiilor psihologice. În afară de aceasta, tânăra generaţie este apărată şi de acţiunea nefastă a mass-media.

În multe ţări există o diferenţă clară între programele TV din timpul zilei şi cele de seară sau noapte. Pentru ca televiziunea să nu aibă influenţe negative asupra copiilor, în timpul când părinţii sunt plecaţi la serviciu, rularea filmelor erotice şi reclamele pentru ele, precum şi scenele de violenţă şi degradare morală sunt interzise. Pe canalele de televiziune cu acces liber din Franţa (de la ora 6 la 22.30) şi din Marea Britanie (de la ora 6 la 21) nu vom vedea sânge, scene naturaliste şi subiecte vulgare sau scârboase.

Legislaţia britanică cere ca programele să fie anunţate în privinţa conţinutului lor, chiar dacă acestea urmează să fie rulate seara târziu sau noaptea. Să luăm ca exemplu cea mai liberală dintre ţări – Olanda.

Acolo interdicţiile nu mai există, iar libertatea sexuală nu este îngrădită aproape în nici un fel. Olanda a fost prima ţară care a legiferat căsătoriile homosexuale, care se puteau realiza, la cerere, şi cu slujbă în Biserica Protestantă. Dar televiziunea, cu toate acestea, nu arată trupuri dezbrăcate, scene de relaţii intime ş.a.

Oamenii maturi ştiu că „aceasta” nu trebuie să apară în eter, atunci când o pot urmări şi copiii.

Iar în America a început o campanie de înlăturare din filmele cu desene animate a fragmentelor care nu par astăzi corecte politic, care sunt delicate. Despre aceasta s-a anunţat pe 1 iulie 2003, la Ştiri. Cenzorii taie fără mila orice expresii jignitoare, fără tact sau aluzii cu privire la rasă, naţionalitate şi gen, precum şi reclama la ţigări sau alcool. Deviza acestei acţiuni este grija pentru sănătatea morală şi educarea noii generaţii de americani.

De ce să nu luăm şi noi de la Occident ce are bun şi folositor? Oare aceste lucruri ar putea dăuna stării bune a copiilor şi nepoţilor noştri ?

“Păcatele tinereţii şi sănătatea familiei”, K. V. Zorin. Traducere din limba rusă de Eugeniu Rogori. Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2010