Prin Biserica pământească stăm în legătură cu cea cerească

0
39

bisericaSe poate spune că Biserica de pe pământ este întruparea celei cereşti. Slujbele Bisericii, cultul, rânduiala liturgică, împreună cu toate vorbele lor sfinte şi cu toate alcătuirile şi rânduielile Bisericii, întrupează duhul: acestea sunt chipul văzut al celor nevăzute, precum au fost porumbelul peste capul Mântuitorului, sau limbile de foc pe capul apostolilor. Şi precum litera exprimă un sunet, cuvântul un gând, tot aşa şi cultul este expresia unui conţinut: desăvârşita cale a mântuirii. Sfânta Liturghie este o catedrală imensă în cuvânt şi faptă: săvârşite cu împreună lucrarea Duhului de mii de oameni în mii de ani. Textul se împarte în trei cicluri: al zilei, ce ţine de seara până seara următoare, având ca început tăcerea de dinainte de creaţiei, iar ca otpust, rugăciunea de mulţumire pentru jertfa cea fără de sânge; al săptămânii, ce ţine de duminică până duminica următoare – fiecare zi a săptămânii îşi are propria ei însemnătate – şi ale anului, care începe pe întâi septembrie, prima zi a anului bisericesc, şi parcurge calendarul sfinţilor şi toate praznicele fixe anuale. Mai sunt şi praznicele cu dată schimbătoare: textele Postului Mare, şi cele pentru slujbele dintre Paşti şi duminica întâia după Rusalii. Toate aceste texte se împletesc într-o rânduială stabilită de tradiţie: ele sunt ca pietrele din zidurile catedralei. Şi doar întreaga tradiţie a Bisericii o poate schimba, nu oricine.

Dacă am citi tot ce este scris pentru slujba unei zile ar putea lua până la 16 ore de citit repejor şi tare. Aşa de bogat este materialul. Dar aşa se face doar în anumite mănăstiri: de obicei nu se folosesc toate textele. O slujbă obişnuită durează două-trei ore. O slujbă se ţine de cu seară, iar continuarea şi încununarea ei, – liturghia -, se săvârşeşte a doua zi dimineaţa. Încă de la primii creştini, ortodoxul stă în picioare la liturghie: conform acestui obicei, el este pelerin, drumeţ pe calea mântuirii, nu-şi lasă trupul leneş în comoditatea la care acesta îl trage. Ortodoxul stă înaintea Creatorului, Domnul şi Judecătorul său: el este ca un acuzat, pentru că ştie că greşelile sale sunt nemăsurat de mari. Dar Hristos l-a îndreptat; de aceea stă drept în picioare: cu Cel Ce S-a ridicat din morţi, stă drept. La prima vedere, stă la liturghie pasiv, dar, din când în când, se închină, cade în genunchi, uneori cu fruntea la pământ. Îşi îngrijeşte ,,ţarina inimii sale”, de acolo se roagă, împreună cu întreaga adunare.

Rugăciunea este partea componentă cea mai de seamă a slujbei: slujba, de fapt, este alcătuită din rugăciuni. Rugăciunea umple în primul rând viaţa religioasă: doar prin rugăciune poate omul să-L cunoască pe Dumnezeu. Rugăciunea scaldă Biserica. Rugă în cuvânt, în cânt şi gest. Rugăciuni cu deosebi către Sfânta Treime, către Tatăl, către Fiul, către Sfântul Duh. Rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, către puterile îngereşti şi către toţi sfinţii. Rugăciuni citite din Psaltire, cântate de adunare în cor, cele rânduite a fi rostite de diacon în faţa mulţimii, şi rugăciuni cu glas, sau fără de glas ale preotului, mereu în numele întregii adunări, mereu în aceeaşi rânduială şi la vremea lor, hotărâte de Tradiţie. Rugăciuni străvechi, adesea cu origini legendare, iscate din nevoia de nestăpânit a Bisericii de a se ruga. Rugăciuni cântate sau rostite din vremea de aur a culturii bizantine, scrise de cei mai iscusiţi alcătuitori. Alte rugăciuni sunt luate direct din Vechiul Testament sau din Noul Testament. Psaltirea se citeşte întreagă în fiecare săptămână.

Toţi se roagă împreună. Pentru pacea de sus şi pentru întreaga lume, pentru păstrarea unităţii de credinţă a bisericilor, pentru îmbelşugarea roadelor pământului, şi pentru mântuirea sufletelor noastre. Şi pentru toţi: pentru conducătorii bisericilor şi ai lumii, şi pentru cei umili. Pentru păcătoşi şi sfinţiţi, pentru cei bolnavi şi pentru cei robiţi, pentru vii şi pentru morţi, pentru toţi şi pentru toate. În Biserică trăiesc toţi: Dumnezeu este Dumnezeul celor vii şi cel ce crede în Hristos nu va muri niciodată (Matei XXII, 32, şi Ioan XI, 26). Biserica are în exclusivitate membri vii: mucenicii primelor ere creştine stau de vorbă cu patriarhii şi proorocii, iar nou-născutul are parte de aceeaşi sfântă împărtăşanie ca şi apostolii. Îngerul său păzitor a fost creat ,,din începuturi” şi este membru deplin al Bisericii. Cu toţii trăiesc, se roagă şi Îl laudă pe Dumnezeu deopotrivă, în neîncetată simfonie.

Credința și trăirea Ortodoxiei, Fritjof Tito Colliander

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ