Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de scriitorul francez Patrick Modiano

0
140

patrick-modiano-photo-franck-Courtes-pour-lireScriitorul francez Patrick Modiano a câștigat joi Premiul Nobel pentru Literatură pentru arta memorialistică cu care a evocat cele mai neînțelese destine din perioada ocupației naziste, conform anunțului făcut de Peter Englund, secretar permanent al Academiei Suedeze. În cursa pentru Nobel ia fost și scriitorul român Mircea Cărtărescu.  

Cotat cu şanse mari de a câştiga Nobelul, Cărăresc a fost plasat la bursa pariurilor înaintea multor scriitori celebri, pe locul 16 în clasamentul agenţiei de pariuri Ladbrokes. Cu o cotă de 25 la 1 el a fost la egalitate cu nume prestigioase precum Milan Kundera (Cehia), Thomas Pynchon (SUA) şi Bob Dylan (SUA).

Premiul Nobel recompensează în special romancieri, eseişti, poeţi şi dramaturgi. Totuşi, lista laureaţilor include şi trei filosofi (Rudolf Christoph Eucken, Herin Bergson şi Bertrand Russell), un istoric (Theodor Mommsen) şi un şef de stat (Winston Churchill, distins pentru memoriile sale de război). În 2013, scriitoarea canadiană Alice Munro, supranumită „maestra nuvelei contemporane”, a devenit primul scriitor din lume care a publicat exclusiv nuvele şi care a fost recompensată cu premiul Nobel pentru literatură.

Patrick Modiano, scurtă biografie

Patrick Modiano s-a născut în 1945, în Boulogne-Billancourt, dintr-un tată evreu italian şi o mamă belgiancă. În liceu îl întâlneşte pe Raymond Queneau, care îl introduce în lumea literară şi care îi citeşte manuscrisul primei sale cărţi înainte de publicare, în 1968: La Place de l’Étoile, care a câştigat Premiul „Roger Nimier” şi Premiul Fénéon. Modiano este un scriitor extrem de prolific, publicând, de atunci, câte un roman la un interval de maximum trei ani.

Printre cărţile sale se numără: Le Rond de nuit (1969), Les Boulevards de ceinture (1972, Marele Premiu al Academiei Franceze), Rue des boutiques obscures (Premiul Goncourt), De si braves garçons (1982), Remise de peine (1987), Fleur de ruine (1991), Chien de printemps (1993), La petite bijou (2001, Premiul „Jean Monnet” pentru Literatură europeană, oferit de departamentul Charente), Dans le café de la jeunesse perdue (2007).

A obţinut şi premii pentru întreaga operă: Premiul Prince Pierre de Monaco (1984), Marele Premiu pentru Literatură „Paul Morand” (2000), Premiul Mondial „Cino del Luca” (2010), Premiul BnF, Premiul „Marguerite Duras” (2011). Patrick Modiano a scris şi scenarii de film (Lacombe, Lucien, 1973, Bon Voyage, 2003), precum şi versuri pentru cântece.

Calendarul Nobel

Câştigătorul premiului Nobel pentru pace – singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel – va fi anunţat vineri.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 13 octombrie.

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.

Ana Grama 

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ