Premieră națională la Iași: Într-un laborator al UMF a fost produsă piele artificială

0
26

5328567895f9cfd863000003În premieră națională, la Iași, se produce piele artificială. Se întâmplă în laboratorul Facultăţii de Bioinginerie Medicală, unic în România, care, în urmă cu doi ani, a fost dotat cu aparatură de un milion de euro. Specialiştii speră ca în următorii doi ani, pielea fabricată în eprubete să fie folosită în cazul pacienţilor cu arsuri. Avantajul – înjumătăţirea costurilor intervenţiilor chirurgicale.

De doi ani, în laboratorul unic în România se lucrează de zor la obţinerea pielii artificiale, iar recent au apărut şi primele rezultate. Cercetătorii au lucrat până acum cu celule de origine animală, pentru care au creat o matrice specială.

„În acest laborator în condiţii sterile noi facem două lucruri. În primul rând testăm biocompatibilitatea acelor suporturi şi după aceea materialele selectate cele mai bune le populăm cu celule pentru a obţine în final să spunem un produs cât mai asemănător de structura pielii normale,” explică Maria Butnaru, biolog.

Iar minunea se produce într-un incubator unde celulele sunt ținute între 21 şi 28 de zile. În prezent, ţesuturile bioartificiale folosite în spitalele din ţară sunt importate, la costuri destul de ridicate.

„Un centimetru pătrat de piele artificială ajunge până la 8 euro. Ceea ce ne dorim ca şi costuri – să aducem tehnologia până la juumătate din costurile actuale ale pielii,” spune Liliana Vereştiuc, prodecanul Facultăţii de Bioinginerie Medicală Iaşi.

Doctoranzii care lucrează în acest centru se simt privilegiaţi.

„Pot să fac două lucruri în unul: în laborator fac sinteza şi, după ce am obţinut materialul care mi l-am propus, vin aici şi îl şi pot testa, pentru că am şi cunoştinţele de bază, cunoştinţe de care am nevoie să pot testa mai departe. Îmi este uşor pentru că nu trebuie să mă deplasez în altă instituţie în care se fac testele, le pot face eu singură,” explică Raluca Vulpe, doctorandă.

Pe viitor, în acest laborator vor fi produse ţesuturi de tip osos şi chiar vase de sânge.

Sursa: digi24.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ