Predică la ziua Anului Nou

0
17

predica la sf de anAnul îţi va merge bine, nu când tu vei zace beat în ziua cea dintâi a lui, ci când atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea, nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtuna, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alunga zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ia grijă, care este de faţă. Căci nimica nu poate aşa de tare însenina, că învăţătura înţelepciunii, de a preţui puţin lucrurile cele de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti că trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu posezi astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat, fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie şi totuşi să nu pierzi curajul.

Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în ştiute zile, ci tot anul trebuie să fie lui sărbătoare. Cum însă trebuie să fie formată acea sărbătoare, care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu intru aluatul cel vechi, nici intru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci intru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Cor. V, 8). Dacă ai conştiinţă curată, tu serbezi în toate zilele, saturandu-te cu nadejdeie cele slăvite şi indestulandu-te cu aşteptarea bunurilor celor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţă liniştită, şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, şi totuşi nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte.

Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată? Aşadar, dacă voieşti, ca să ai vreun folos de la anul nou, mulţumeşte acum, când a trecut un an, mulţumeşte Domnului, că el te-a adus până aici, frânge inima ta, număra zilele vieţii tale, şi zi către tine însuţi: zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, noi am şi săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut noi. Oare nu ne vom duce noi de aici deşerţi şi goi de toată dreptatea? Judeţul este înaintea uşii, viaţa noastră pleacă spre bătrâneţe.

Acestea le cumpăneşte în ziua anului nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva aceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins intru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Ps. LXXVII, 37), Această sărbătoare neîncetată, despre care eu am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuiala şi nici avere, ci numai singură fapta cea bună. Tu nu ai avere, dar ai frică lui Dumnezeu, care este mai preţioasă, decât toate comorile, o comoară netrecătoare, neschimbacioasa, ne secata. Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, soiurile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc. Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus. Toate acestea sunt proprietate a Domnului. Servitorul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă către tine.

A se veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare intransele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească. Tu eşti slobod de aceste slăbiciuni, ai vârstnicia creştinească şi eşti cetăţean al cerului. De aceea nu mai aprinde în această zi focuri pe pieţe, ci aprinde inaultrul tău lumina cea duhovnicească; căci „aşa trebuie să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, zice Domnul, că văzând ei faptele voastre cele bune, să proslăvească pe Tatăl vostru, care este în cer” (Mat. V, 16).

Această lumină îţi va face mare câştig. Nu încununa uşile casei tale, ci poartă-te aşa, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii. Nu face nimica inzadar, nimica fără temei, ci toate intru cinstea iui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Cor. X, 31). Tu întrebi: Cum poate cineva să mănânce şi să bea întru slava lui Dumnezeu? Cheamă un sărac, primeşte prin transul pe însuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu. Dar el voieşte, că noi nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa, d.p. ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi altă trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată.

Când tu ieşi, spre a merge la Biserică, ca să iei parte la rugăciune şi la învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi obraznici, atunci ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă cineva poate a ieşi de acasă şi a rămâne acasă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a laudă şi a dojeni întru slava lui. Dar întrebi tu, cum se poate a lauda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu? Voi adeseori şedeţi în locurile voastre de lucrare, şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de lingăi şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci dacă tu vei auzi pe cineva zicând: iată un om norocit şi vrednic de râvnit, dojeneşte aceasta vorbă, jeleşte şi tânguieşte.

Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de fapta cea bună, că ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti. Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: pentru ce acest om să fie norocit? Poate pentru că el are un cal frumos de minune, împodobit cu frâu scump, şi multe slugi şi o haină luxoasă, şi în toate zilele petrece în beţie şi în desfătare? Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în treaptă cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd, că voi de la el însuşi nimic nu puteţi lăuda, ci numai lucrurile cele dinafară, calul, frâul, haina, care toate nu fac parte din ei însuşi. Spuneţi, poate oare să fie ceva mai sărăcăcios, decât când calul său şi frâul aceluia şi frumuseţea hainei şi mulţimea slugelor se admiră, iar însuşi stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât acela, care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu cele străine? Podoabă şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine, şi în cai, ci în faptă cea bună a inimii, în bogăţia faptelor celor bune şi în bucuratoarea încredere în Dumnezeu.

Iar dacă altă dată tu vezi trecând pe un sărac, pe un putin-pretuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte cu anevoie, dar foarte îmbunătăţit, laudă-l înaintea celor de faţă, şi lauda ta este o îndemnare pentru dânşii, o chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreapta. Dacă ei zic: acesta este ticălos şi nenorocit, raspundele: Dimpotrivă, el este cel mai norocit; căci el are prieten pe Dumnezeu, soaţa a vieţii pe faptă cea bună, el posedă o comoară netrecătoare, căci are o conştiinţă curată. Ce poate să-i vatăme lui lipsa bogăţiei cei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cele cereşti. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată pentru laudă şi pentru doajana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.

Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori noi ne supărăm pe slugele şi pe supuşii noştri, dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi, că sluga ta, sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine, s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umbla la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, s.a. ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l la rânduiala, şi toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi, că el a greşit împotriva ta însuţi, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei fi iertat întru slava lui Dumnezeu. Dar spre părere de rău, mulţi fac cu totul din contră, atât în privire către cunoscuţi, cât şi către slugele lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră înşine, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi s-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.

Mai departe, poate tu trebuie să-ţi agoniseşti prieteni. Deci fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu. Dar şi vrăjmaşi să ţi-i faci pentru Dumnezeu. De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi, fati-i pentru Dumnezeu, însă cum putem noi să ni-i facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu? Să căutăm nu astfel de prieteni, de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă, şi care ne părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni, care totdeauna ţin sufletul nostru în orânduiala, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greselele noastre, dojenesc calcările de lege ale noastre, când cădem iarăşi ne scoală, şi prin sfat şi rugăciune ajuta apropierea noastră de Dumnezeu.

Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, călcător de lege, plin de păcate şi de socotinti rele, care voieşte să te aducă la cădere şi să te amăgească, retragete-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „de te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Mat. V, 29). Prin aceasta el îţi porunceşte, ca şi pe prietenii, pe care tu îi iubeşti, că pe ochiul tău, şi care îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.

Când te duci în societate, şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu. Şi când taci să taci pentru Dumnezeu. Cum poate însă cineva să ia parte la o societate pentru Dumnezeu? Când tu în societate cu alţii vorbeşti nu despre lucruri pământeşti, nu despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad, când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum d.p. cine a dobândit o diregaiorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când el socotea, că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi alte cele de asemenea lucruri. Despre astfel de iucruri noi înşine nici să începem vorba, nici cu alitii să nu convorbim despre ele, mai vârtos să avem în vedere, ca să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.

Iarăşi tu poţi să taci pentru Dumnezeu, când vei fi tratat cu cutezare sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet, şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.

Dar noi putem întru slava lui Dumnezeu nu numai a laudă şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem încă şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava lui Dumnezeu. Adică când tu te vezi pe sine sau pe un frate căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin aceasta întristare tu vei câştiga mântuirea cea fără de căinţă, adică cum zice Apostolul Pavel: „întristarea, care este după Dumnezeu, lucrează pocăinţă spre mântuire fără de căinţă” (II Cor. VII, 10). De asemenea, când vezi pe un altul norocit, nu-l pismui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu pentru aceea, că pentru binele tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi va aduce mare plată.

Căci spune mie, poate să fie cineva mai vrednic de jalit, decât pismataretul, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se întristează, când altuia îi merge bine, şi prin aceasta întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu? Trebuie oare să mai adaug, că noi putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu, când d.p. nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile scumpetii, şi încă dăm atunci săracilor din proviziile noastre? „Cel ce precupeţeşte grâul este blestemat” (Pild. XI, 26), zice Domnul.

Însă ce trebuie să număr eu toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoară şi aşa întocmesc zidirea, că partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită; aşa trebuie şi noi de-apururea să întrebuinţăm că o sfoară cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi întru slava lui Dumnezeu” (I Cor. X, 31). Aşadar ori de ne rugăm, ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu.

Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem nici să grăim. Iar acel grai al Apostolului totdeauna să-! purtăm cu noi, că pe un toiag puternic, că pe o armă sigură şi că pe o comoară scumpă, şi să-l înscriem în inima noastră, că noi toate să facem, să grăim, să săvârşim spre slava lui Dumnezeu, şi ca să dobândim slava de la Domnul atât aici cât şi ia sfârşitul acestei călătorii pământeşti. Căci el zice: „Cine mă cinsteşte pe mine, şi eu îl voi cinsti pe acela”. Însă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor! Amin.

Sf. Ioan Gură de Aur

Sursa: crestinortodox.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ