Pr. Ilie Cleopa – 15 ani de la mutarea la Domnul

0
60

pr cleopa

Arhimandritul Cleopa – “duhovnicul Moldovei”

„La Mănăstirea Sihăstria, vestita vatră isihastă din Munţii Neamţului, Părintele Cleopa s-a îngrijit multă vreme de oi, petrecându-şi zilele în rugăciune şi cugetări duhov­niceşti. Apoi, la 30 de ani, a fost pe neaşteptate ales egumen al mănăs­tirii. Acum, că era păstor de suflete, Stareţul Cleopa şi-a arătat degrabă iscusinţa în povăţuirea întru cele ale vieţii duhovniceşti, i-a învăţat pe monahi şi pe mireni totodată tainica lucrare a Rugăciunii lui Iisus şi cultivarea isihiei (liniştirea lăuntrică). Zi de zi, sute de oameni veneau către el, căutând povăţuire. Dăruit de Dumnezeu cu vedere duhovnicească, el înţelegea în chip tainic problemele şi nevoile fiecăruia, purtându-i spre o mai mare părtăşie cu Ziditorul lor. La ceasul morţii sale, în 1998, era socotit părinte duhovnicesc a toată România”.

Aşa l-au înfăţişat pe Părintele Cleopa editorii americani ai vieţii sale, „Shepherd of Souls” („Păstorul de suflete”), de curând retipărită.

Multe s-au schimbat in decursul acestui secol, din acea zi de 10 aprilie 1912, când in familia botoşaneana Ilie s-a născut cel de-al cincilea prunc, Constantin. De atunci, lumea veche s-a prăbuşit sub năvala modernităţii şi a fost cumplit incercată de două Războaie Mondiale, care au nimicit aproape cu desavarşire orânduirea şi aşezarea de dinainte. Insă „Iisus Hristos este ieri şi astăzi acelaşi, şi in veci” (Evrei 13:8), şi fiecare om are libertatea de a alege calea pe care să meargă: „Cel ce nedreptăţeşte mai nedreptăţească, şi cel ce spurcă mai spurce, iar „cel drept mai facă dreptate, şi cel sfânt mai sfinteasca-se”.

Acestor ultime cuvinte s-a facut următor şi Părintele Cleopa, prin toată viaţa sa. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de el s-a vădit incă din primele luni ale vieţii. Ca toţi fraţii săi, şi micul Constantin a avut probleme de sănatate, aşa că mama l-a dus la Schitul Cozancea, aflat in vecinătatea satului natal, ca să facă rugăciuni pentru insănătoşirea pruncului. Ajunsă acolo, mama s-a inchinat cu lacrimi la icoana Născătoarei-de-Dumnezeu şi, căzând in genunchi, a zis plângând:

„Maica Domnului, îţi dăruiesc ţie copilul acesta al meu, că este bolnav şi plânge mereu. Fă ce ştii tu cu el!”

Apoi l-a trecut de trei ori pe sub icoană. De atunci, pruncul s-a facut sănătos — şi istorisea Părintele Cleopa că n-a mai suferit niciodată de vreo boală gravă. Toţi fraţii iubeau de mici infrânarea. Mama sa spunea că le punea uneori carne in traistă (când nu era post!), dar ei nu o mâncau, ci o dădeau la alţii — mâncau in schimb puţina pâine şi ce mai aveau. In 1922, la Schitul Cozancea ajunge marele Părinte Paisie (Olaru), care capătă mare dragoste de cei trei fraţi Ilie (Vasile, Gheorghe şi Constantin) şi îi formează duhovniceşte incă din tinereţe. Sămânţa semănată de Părintele Paisie a căzut in pământul cel bun al inimii lor şi a inceput să dea roade. Aceştia au căpătat sfântul dor după chipul ingeresc de viaţă, şi au inceput, in lume fiind, să se pregătească pentru viaţa de mănăstire. Vrăjmaşul cel urâtor de oameni i-a incercat de nenumărate ori pe cei trei tineri, prin felurite ispite şi vedenii, dar Dumnezeu le-a dat de fiecare dată biruinţă, precum odinioară celor trei tineri in cuptorul de foc al Babilonului.

Cinci ani mai târziu, cel mai mare dintre fraţi, Gheorghe, este primit in obştea Schitului Sihăstria, unde i se vor alătura peste încă doi ani şi ceilalţi doi fraţi ai săi, Vasile şi Constantin. Mănăstirea era cârmuită pe atunci de Părintele Ioanichie (Moroi), adevărat reintemeietor al acesteia, incercat stareţ de formaţie athonită şi aspru nevoitor. Tinerii iubitori de monahism sunt supuşi incercării de a sta şi-a bate trei zile şi trei nopţi cu băţul in butucii de la poarta mănăstirii, pentru a dovedi că au răbdare şi stăruinţă. — virtuţi de căpătâi ale nevoitorului ortodox —, incercare pe care o biruiesc cu neclintire. Toţi călugării din obştea Schitului citeau zilnic Psaltirea şi repetau rugăciunea „Doamne Iisuse” în tăcere şi smerenie. Fiecare se nevoia după putere. Unii mergeau cu hrană la pustnicii din păduri, iar alţii se retrăgeau la bordeie in pădurile din imprejurimi. Toate se făceau cu binecuvântarea Egumenului Ioanichie, al cărui sfat favorit către ucenici era:

„Dacă vreţi să vă mântuiţi, să aveţi frica lui Dumnezeu, să vă păziţi mintea curată şi să nu uitaţi pe «Doamne Iisuse»”.

Cei doi fraţi mai mari ai Părintelui Cleopa — Gheorghe, devenit Monahul Gherasim, şi rasoforul Vasile — s-au mutat în câţiva ani la Domnul, cu o moarte cuvioasă. Cât timp a trăit, Părintele Cleopa s-a prihănit pe sine pentru că n-a ajuns la măsura fraţilor tâlcuind plecarea lor timpurie cu cuvintele:

„Răpitu-s-au ca să nu schimbe răutatea mintea lor“ (Inţelepciunea lui Solomon 4:11)

La patruzeci de zile de la adormirea Părintelui Gherasim, tânărul Constantin s-a învrednicit de o vedenie dumnezeiască. Se făcea că s-a intâlnit cu fraţii săi, Vasile şi Gherasim, impreună cu surorile sale plecate la Domnul, intr-o grădină minunată plină de flori şi bună-mireasmă, cu pomi încărcaţi de roade, unde păsări cereşti cântau laude lui Dumnezeu. Toată noaptea aceea a petrecut-o impreună cu fraţii săi. La urmă, fraţii şi-au luat rămas bun de la el şi, făgăduindu-i că se vor ruga pentru dânsul ca să fie cu toţii împreună, l-au indemnat să facă ascultare şi să se roage neincetat, că după o vreme va fi povăţuitor de suflete şi apoi va veni şi el lângă ei. Apoi s-au depărtat săltând de bucurie, iar Constantin s-a deşteptat din somnul său adânc… Vreme de doisprezece ani, din 1930 până în 1942, tănărul a primit ascultarea de a fi ucenic la stâna schitului, alături de un binecuvântat bătrân, Monahul Galaction. Părintele Cleopa povestea:

„in anii in care am fost cioban la oile schitului, am avut mari bucurii duhovniceşti. Stâna, oile, trăirea in linişte şi singurătate pe munte, in mijlocul naturii, mi-au fost şcoală de călugărie şi teologie. Era un bordei vechi in care mă adăposteam şi unde îmi aducea cineva din mănăstire mâncare. În aceşti ani m-am rugat mult şi am citit Sfânta Scriptură şi alte numeroase scrieri ale Sfinţilor Părinţi”.

După aproape şapte ani de mănăstire, fratele Constantin este tuns in monahism şi îl primeşte ca ocrotitor ceresc pe Apostolul Cleopa. Puţini ani mai apoi, Dumnezeu îngăduie să fie incercate credinţa şi virtuţile agonisite de tânărul monah. În 1941, Schitul Sihăstria este mistuit aproape in întregime de un incendiu, care distruge toate chiliile, paraclisul şi acoperişul bisericii. Bătrânul Stareţ Ioanichie, acum în vârstă de 82 de ani, era tot mai bolnav, nu mai avea putere să slujească şi să spovedească, şi este bătut grav de nişte talhari ce bântuiau pădurile invecinate, care i-au scos un ochi. În aceste condiţii, Stareţul Ioanichie a hotărât să-l numească pe Părintele Cleopa, deşi pe atunci simplu monah, în rangul de egumen. Cu îndoieli, tânărul Cleopa i-a cerut sfatul pustnicului Paisie, vechiul său povăţuitor, care i-a scris:

„Nu te bucura când te-or pune stareţ şi nu te supăra când te-or scoate din stăreţie! Fă ascultare de bătrânul stareţ şi de soborul părinţilor şi lasă-te întru toate în voia lui Dumnezeu!”.

Noul egumen, deşi dispreţuit la început de unii fraţi pentru că venise «de la oi», a ajuns să fie foarte preţuit atât de obştea schitului, cât şi de credincioşii refugiaţi aici de urgia războiului. Era foarte evlavios, blând, îi îmbărbăta pe toţi, călugări şi mireni, şi indeosebi avea darul cuvântului prin care călăuzea şi hrănea duhovniceşte pe fiecare. Odată cu încetarea războiului din 1945, el a coordonat lucrările de refacere a schitului, începute in anul 1942, până la încheierea lor, după încă trei ani.

În vremurile grele ce începeau, activitatea propovăduitoare şi reînnoitoare a Părintelui Cleopa nu avea cum să rămână trecută cu vederea de către autorităţile comuniste fără-de-Dumnezeu, aşa că în 1948 are loc o arestare preventivă a Părintelui, care este ţinut la Târgu Neamţ într-un beci, pe un pat de ciment, vreme de cinci zile. După ce s-a sfătuit cu câţiva duhovnici, Părintele Cleopa hotărăşte să se retragă la pustie, în adâncul pădurii, la şase kilometri depărtare de mănăstire. Acolo şi-a făcut un bordei in pământ şi se ruga neincetat, zi şi noapte. De aceea şi diavolii îi făceau multe ispite şi-l înspăimăntau, fie treaz, fie prin somn şi prin năluciri de tot felul. După şase luni de retragere in munţi, Părintele a revenit ca stareţ in obştea Mănăstirii Sihăstria.

Însă liniştea nu a durat mult, după un an, Părintele Cleopa este rânduit de către Patriarhul Iustinian să plece, împreună cu un grup de 30 de monahi, la mănăstirea suceveană Slatina, pentru a înnoi viaţa duhovnicească de acolo. Aici i se vor alătura in obşte Părinţi precum Petroniu Tănase sau Arsenie Papacioc. Ca duhovnic, Părintele Cleopa punea accent cel mai mult pe ascultarea cu dragoste, spovedania săptămânală, rugăciunea „Doamne Iisuse” şi participarea la Liturghie şi la celelalte slujbe. În 1952, a reinceput prigoana din partea Securităţii. Intr-o noapte, au fost arestaţi Stareţul Cleopa, Părintele Arsenie Papacioc şi fratele Constantin Dumitrescu (viitorul Monah Marcu). După o anchetă la Fălticeni, li se dă drumul, iar Părintele Cleopa, la sfatul duhovnicului, s-a retras pentru a doua oară la pustie, împreună cu Părintele Arsenie, în munţii învecinaţi. Cei doi s-au nevoit acolo până în vara anului 1954, când Patriarhul Iustinian i-a chemat să vină la Bucureşti.

În anii ce au urmat, Părintele Cleopa primeşte ascultare arhierească să înnoiască viaţa mai multor mănăstiri din ţară, precum Gai sau Putna, până în toamna anului 1956, când ia blagoslovenie să revină la iubita sa Sihăstria, unde egumen era Părintele Ioil (Gheorghiu), ucenic de chilie al Bătrânului Ioanichie (Moroi). Toate se făceau cu pace şi cu sfat, şi toţi ascultau de cei trei mari duhovnici ai Sihăstriei: Părinţii Paisie, Cleopa şi Ioil. Părintele Paisie îşi îndemna ucenicii la viaţa de isihie, de tăcere şi rugăciune. Părintele Cleopa îi îndemna pe toţi, călugări şi mireni, să nu uite de ceasul morţii, să asculte de duhovnic şi să apere, cu vreme şi fără vreme, dreapta credinţă. Iar Stareţul Ioil îi îndemna să nu lipsească de la slujbele Bisericii. Însă, pentru a folosi cuvintele Părintelui Ioanichie (Bălan), biograful Părintelui Cleopa, ateismul şi sectarismul de toate nuanţele pregăteau un nou atac împotriva Ortodoxiei, atât de încercată de-a lungul istoriei. Căci aceasta a fost dintotdeauna soarta Bisericii apostoleşti: să fie permanent persecutată, permanent supravegheată, însă permanent vie, tare, biruitoare şi mântuitoare“.

În 1959 guvernul comunist emite cumplitul Decret 410, care dorea nimicirea monahismului românesc, prin scoaterea din mănăstiri a tuturor călugărilor de până in 55 de ani şi a maicilor de până în 50 de ani. În mai puţin de un an, au fost izgoniţi în lume peste 4000 de monahi şi monahii. Schiturile şi mănăstirile rămase goale au fost inchise sau transformate in parohii. Şi Sihăstria şi-a pierdut Stareţul, pe Părintele Ioil, trimis cu domiciliu forţat în satul natal. În aceste imprejurări, având incredinţare de la Dumnezeu, Părintele Cleopa s-a retras pentru a treia oară la pustie. Atunci, pe lângă rugăciune, Părintele s-a îndeletnicit şi cu scrierea mai multor cărţi ale sale — după cum mărturisea, „pe rădăcinile brazilor”. În 1964, se dă un decret de amnistie generală, iar obştea din Sihăstria se duce la Părintele Cleopa, cu rugămintea fierbinte de a se întoarce. După două săptămâni de rugăciune, hotărăşte să revină alături de fraţii săi duhovniceşti. Vestea reîntoarcerii în Mănăstirea Sihastria s-a răspandit in câteva zile in toată ţara. Încet, încet, au inceput iarăşi să-l viziteze grupuri de credincioşi de pretutindeni, să-i ceară sfatul şi să-i primească binecuvântarea. Aşa a inceput Părintele Cleopa să mângaie din nou lumea, să rostească zilnic cuvânt de folos, să spovedească şi să aducă pe mulţi la Hristos prin cuvânt si rugăciune. În fiecare zi, veneau la chilia lui zeci şi sute de credincioşi din ţară şi chiar de peste hotare. Părintele Cleopa a fost recunoscut in ţara intreagă ca un mare misionar şi apologet al Ortodoxiei.

Aceasta o confirmă şi scrierile sale, peste zece la număr, care au întărit in dreapta credinţă pe mulţi creştini cu indoieli. Aceasta a fost cea mai mare misiune duhovnicească pe care a făcut-o in mod neintrerupt Părintele Cleopa din toamna anului 1964, până la 2 decembrie 1998, când şi-a dat duhul in braţele lui Hristos.

Iată câteva din sfaturile pe care obişnuia să le dea Părintele celor care-l cercetau: copiii să fie crescuţi de mici cu frica lui Dumnezeu; fiecare să se roage cât de mult, după porunca apostolească „Neincetat să vă rugaţi” (I Tesaloniceni 5:17); fiecare să aibă duhovnicul sau, să se spovedească o dată pe lună, iar Sfânta impărtăşanie să o primească după povaţa duhovnicului; cei căsătoriţi să facă din casa lor o adevărată biserică; să trăiască în permanentă dragoste şi armonie creştină, după cuvântul pe care îl rosteşte însuşi Hristos:

„Intru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii fată de altii”

In ultimii douăzeci de ani, Părintele Cleopa se ruga foarte mult, până la 14-15 ore pe zi, şi avea momente de taină când nu voia să vorbească cu nimeni, nici chiar cu ucenicul său de chilie. Avea şi locuri de taină pentru rugăciune. Când era mai in putere, se ruga in pădure sau pe munte. În anii de bătrâneţe se ruga mai mult în chilie, singur. Alt loc preferat era stupina mănăstirii, unde avea o mică chilie şi unde işi păstra cărţile şi manuscrisele. Avea darul lacrimilor la rugăciune şi adeseori se ascundea, ca să nu-l vadă cei din jur. Povestesc Părinţii că in mănăstire lăcrima in timp ce slujea Dumnezeiasca Liturghie, mai ales in timpul Epiclezei. A fost un om al rugăciunii, al smereniei, al statorniciei şi al indelungii-răbdări toată viaţa sa.

Părintele Cleopa s-a asemănat unei lumânări de ceară curată ce-a ars incet-incet pentru Hristos, aşteptând ziua şi noaptea ceasul Învierii. Să avem parte de rugăciunile sale!

Sursa: razbointrucuvant.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ