Povestire cu tâlc: ”Rebusul Vieţii”

0
260

Toate sunt amestecate în lumea asta, toate alternează precum ziua cu noaptea. O fi aceasta o legitate menită a ţine în echilibru existenţa? Cine ştie… Noi, se pare, nu vom putea controla niciodată cursul întâmplărilor ce ne vin.

rebusul viețiiProbabil, aceeaşi legitate amestecă viciile şi virtuţile, căci conlucrarea lor are un scop anume şi uneori se soldează cu rezultate excelente. Printr-un asemenea concurs de împrejurări s-au pomenit într-o mahala Invidia, sora ei geamănă Mândria, Făţărnicia, Modestia, Generozitatea şi Sinceritatea. Ce mai, o adunare electrizantă.

Invidia şi Mândria, deşi surori, erau mereu bântuite de duhul rivalităţii. Pe uliţa lor, ele aveau cele mai impozante case şi tot căutau, care mai de care, cum să se depăşească măcar cu ceva.

Afişând de ochii lumii o relaţie plină de afecţiune, în realitate surorile erau mereu pornite să-şi facă reciproc sânge rău. Făţărnicia era cumetră cu amândouă şi era pur şi simplu adorată de ele. Graţie talentului înnăscut, Făţărnicia ungea cu miere pe oricine şi, pătrunzându-i sub piele, avea acces la tainele cele mai ascunse, din care mai apoi ţesea capodopere de intrigi.

Ce mai trăi în mahalaua lor, unde spiritele erau mereu încinse şi cazanul emoţiilor clocotea neîncetat. În imediata vecinătate a celor trei ipocrite îşi duceau traiul Modestia, Generozitatea, şi Sinceritatea. Erau şi ele cumetre, dar se împăcau ca nişte surori adevărate, împărţind egal şi pâinea, şi bucuria, şi durerea. Nimic nu tulbura prietenia lor, nici o bârfă, nici o calomnie n-auzeau celelalte trei vecine şi asta le supăra rău. Au încercat tot felul de tactici, doar le-or dezbina şi învrăjbi, dar degeaba.

De câte ori trecea pe lângă casa Modestiei, Invidia îşi întindea gâtul să vadă ce se face după gard, pipăind cu ochi răi tot pomul, florile şi ce mai apucă să vadă. Era mai frumoasă grădina Modestiei decât a ei. „Oare cum face ea de are spor la toate?”

Exact la fel procedau Mândria şi Făţărnicia vizavi de celelalte două vecine. Chiar dacă aveau de toate, iar în unele privinţe o duceau mult mai bine, viermele răutăţii măcina inima lor. Şi n-ai fi zis că aceste două tabere se ţineau cu totul izolat. Când era cazul, se adunau la aceeaşi masă, se veseleau şi se întristau împreună, cum le cerea viaţa. Dar în rest, nu era chip să se amestece.

Odată, o furtună violentă smulse acoperişul de pe casa Modestiei. „Ce avem noi cu asta?” şi-au zis cele trei vecine cârcotaşe. Cu ajutorul comunităţii paguba a fost reparată.

Altă dată se iscă un incendiu în gospodăria Generozităţii, care făcu mare prăpăd. S-a anunţat o colectă întru ajutorarea ei şi mulţi au sărit s-o susţină. „Ce avem noi cu asta?” şi-au zis iar cele trei, căutându-şi de treabă.

Se abătu necazul şi peste Sinceritate, care trăia cel mai aproape de râu. În urma ploilor, apele ieşiră din maluri şi inundară gospodăria ei. După retragerea apelor casa avea nevoie de reparaţie capitală, dar stăpâna nu avea nici resurse, nici puteri pentru o asemenea muncă. S-a făcut iar apel la bunătatea oamenilor. Cele trei s-au eschivat şi de astă dată să contribuie cu ceva.

N-au găsit pentru vecinele lor căzute în impas măcar un cuvânt de consolare. Numai Făţărnicia tare le mai jelea pe unde le întâlnea, dar în inima ei se bucura că, în sfârşit le vede necăjite.

Nu trecu mult timp şi suliţa destinului se întoarse în direcţia lor. Rând pe rând, toate îi simţiră lovitura, fiind aduse la starea jalnică de neputinţă trupească, când aveau nevoie de îngrijire, milă şi compasiune. Să vezi ironie, chiar cele trei vecine, pe care mereu le-au dispreţuit, au alergat la fiecare dintre ele când le-a fost cel mai greu.

Acestea îşi băteau capul de treburile casei şi de stăpâna care zăcea şi bocea, îngrijind-o ca pe un copil. Ce se făcea în inima lor, a cârcotaşelor, atunci când primeau milă din mâna celor cărora le arătaseră doar indiferenţă, duşmănie ascunsă şi dispreţ?

Au ajuns toate să-şi ceară iertare printre suspine, acum plângând de ruşine şi remuşcări. Binefăcătoarele lor însă continuau să se roage pentru ele şi să le ajute cum puteau. După aceste încercări, în mahalaua lor se aşternu pacea şi înţelegerea. Se schimbară mult cele trei buclucaşe, acum fiindu-le ruşine să-şi amintească de prostia lor. Au înţeles într-un târziu că, făcând rău, bine nu ajungi.

Viaţa îşi are legile ei, jocul ei, cu anumite reguli. Cine le încalcă, trage ponoasele. Iar, dacă ai în preajmă un om care îţi face numai supărări, nu te învenina degeaba. Aminteşte-ţi că suntem nişte instrumente în mâinile Stăpânului. Vecinul cu pricina nu ţi-i vrăjmaş, prin el e testată inima ta. Ce ai în ea?

Dacă te socoţi mai bun ca el, arată că e aşa. Şi vei fi cu adevărat mai bun, dacă-l vei câştiga şi ţi-l vei face prieten.

Sursa: Lumina Orodoxiei

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ