Povestire cu tâlc: ”Judecătorul care îmbrățișează”

0
214

imbratisari-iubire-mesaje”Nu mă enerva! Mai bine îmbrăţişează-mă!”

Lee Shapiro este un judecător pensionat. El este şi unul dintre cei mai originali iubitori de oameni. La un moment dat din cariera sa, Lee şi-a dat seama că dragostea este cea mai mare putere care poate exista pe lume. Şi astfel a devenit Lee omul cu îmbrăţişările. A început prin a oferi tuturor o îmbrăţişare. Colegii lui l-au poreclit atunci ”judecătorul care îmbrăţişează”.

Cam cu şase ani în urmă Lee a creat ceva ce el numea “Cutia cu îmbrăţişări”. Pe cutie scria „O inimă pentru o îmbrăţişare”. In cutie erau 30 de inimioare roşii brodate pe spate. Lee îşi lua “Cutia cu îmbrăţişări”, mergea pe la oameni şi le oferea câte o inimioară în schimbul unei îmbrăţişări.

Lee a devenit atât de cunoscut pentru acest lucru încât deseori este invitat la conferinţe şi convenţii, unde transmite mesajul său despre dragostea necondiţionată. La una dintre conferinţe, la San Francisco, mass-media locală 1-a incitat spunându-i, „Este uşor să împărţi îmbrăţişări la o conferinţă unde oamenii sunt pe jumătate convinşi să participe. Dar n-o să poţi niciodată să faci aşa ceva pe stradă să zicem”.

Şi astfel l-au pus pe Lee să îmbrăţişeze lumea pe străzile din San Francisco. Urmat de o echipă de televiziune de la postul lo­cal, Lee a ieşit în stradă. Mai întâi s-a apropiat de o femeie care trecea pe acolo. „Bună, eu sunt Lee Shapiro, judecătorul care îmbrăţişează. Vă dau una din inimioarele astea în schimbul unei îmbrăţişări”. „Bineînţeles”, răspunse ea . „Prea uşor”, îl provocă din nou comentatorul local. Lee se uită în jur. Văzu o taxatoare care avea necazuri cu un posesor de BMW, căruia încerca să-i dea un bilet de parcare. Se îndreptă către ea cu echipa de filmare pe urmele lui, şi spuse, „Se pare că ai nevoie de o îmbrăţişare bună. Eu sunt judecătorul care îmbrăţişează şi îţi ofer şi ţie o inimioara în shimbul unei îmbrăţişări”. Ea acceptă.

Comentatorul de televiziune îl provocă pentru ultima oară. „Uite, vine un autobuz. Se ştie că şoferii de autobuz din San Francisco sunt cei mai duri, mai îndărătnici şi mai răutăcioşi oameni din tot oraşul. Hai să te vedem dacă poţi să-1 faci şi pe el să te îmbrăţişeze! Lee acceptă provocarea…

Când autobuzul trase pe dreapta, Lee spuse. „Bună, eu sunt Lee Shapiro, judecătorul care îmbrăţişează. Munca dumitale este probabil una din cele mai stresante din lumea întreagă. Eu le ofer oamenilor îmbrăţişări ca să le mai luminez puţin viaţa. N-ai vrea şi tu o îmbrăţişare?” Uriaşul de 115 kg şi înalt de 1,85 m se ridică de pe locul lui, se dădu jos din autobuz şi spuse: „De ce nu?”.

Lee îl îmbrăţişă, îi dădu o inimioară şi îi făcu cu mâna în timp ce autobuzul se îndepărta. Echipa de televiziune rămăsese fără grai. în sfârşit, comentatorul zise: „Trebuie sa recunosc, sunt impresionat”.

Într-o zi prietena lui Lee, Nancy Johnston trecu pe la el. Nancy este de profesie clown şi în acea zi era îmbrăcată, machiată, aranjată exact ca un clown. „Lee, ia “Cutia cu îmbrăţişări” şi haide să mergem până la căminul pentru cei bolnavi incurabili”.

Când ajunseră acolo, începură să împartă pacienţilor pălării cu baloane, inimioare şi …îmbrăţişări. Lee se simţea stânjenit. Nu mai îmbrăţişase până atunci bolnavi incurabili, retardaţi sau paraplegici. Era pus la grea încercare. Dar, după un timp, totul a devenit mult mai uşor pentru că în drumul lor prin saloane li s-au alăturat medici, surori medicale şi felceri.

După câteva ore intrară în ultimul salon. Acestea erau cele mai grave 34 de cazuri pe care Lee Ie văzuse în viaţa lui. Atmosfera era atât de sumbră încât simţi cum i se rupe sufletul…

Dar, din dorinţa lor, să împărtăşească dragostea şi să schimbe atmosfera, Lee şi Nancy au început să umble prin salon urmaţi de personalul medical, care purtau deja cu toţii inimioare atârnate la gât şi pălării cu baloane pe cap.

În cele din urmă, Lee se apropie şi de ultima persoană, de Leonard. Leonard purta o babeţică albă, uriaşă, pe care saliva întruna. Lee se uită la Leonard căruia îi curgeau balele şi spuse, „Haide să mergem, Nancy, aici nu mai e nici o şansă”. Nancy răspunse, „Fugi de-aici, Lee. E şi el o fiinţă umană, nu-i aşa?”.

Apoi îi puse o pălărie din aceea caraghioasă pe cap. Lee luă una din inimioarele lui roşii pe care o prinse pe babeţica lui Leonard. Trase aer în piept, se aplecă şi îl îmbrăţişa.

Dintr-o dată Leonard începu să ţipe, „Eeeeeehh! Eeeeeehh!” Câţiva dintre ceilalţi pacienţi din cameră începură să facă zgomot, lovind diverse obiecte. Lee se întoarse către medici întrebător, şi văzu cu surprindere că toată lumea plângea. Lee o întrebă pe sora şefă: „Ce se întâmplă?”

Lee nu va uita niciodată ce i-a răspuns aceasta: „Este pentru prima dată în 23 de ani când Leonard a zâmbit”.

Ce simplu este să aduci o rază de soare în viaţa celorlalţi.

”Supă de pui pentru suflet, 101 povestiri pentru mângâierea inimii şi înviorarea sufletului”, Jack Canfield Mark Victor

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ