Povestire cu tâlc: Acum, nu mâine!

0
40

acumEra pe vremuri, în Roma veche, un împărat care, înconjurat fiind de tot felul de lingușitori și trântori, ajunse ca încet, încet, să uite de treburile obștești și de războaie, ținând-o numai într-o petrecere. Dintre multele slugi pe care le avea în jurul său, niciuna nu-i mai rămăsese credincioasă.

Într-o seară, când petrecea după obicei, veni, printr-un trimis, o scrisoare de la unul din ofițerii cu care luptase pe vremuri și care-i rămăsese credincios. Acest ofițer era într-o garnizoană departe de oraș și numai în cazuri grave îi scria împăratului. Trimisul, după ce îi înmână scrisoarea, îl rugă pe împărat să o citească fără întârziere, spunându-i că sunt probleme urgente pentru împărăție. Dar cum petrecerea era în toi, împăratul nu se sinchisi de acel răvaș spunând că nu amestecă treburile împărăției cu petrecerea.

-Voi vedea mâine ce conține scrisoarea, atunci când vom rezolva treburile împărăției…, spuse el, puțin cam disprețuitor.

Dar, chiar în acea noapte, puțin după terminarea banchetului, capul împăratului căzu sub sabia uneltitorilor pe care-i demasca în scrisoare ofițerul cel credincios. Pentru împăratul cel leneș și nechibzuit n-a mai existat „mâine”.

În toate zilele vieții noastre primim scrisori de înștiințare despre cursele de moarte ce  ne urmăresc. Noi însă împărățim peste stomac și benchetuim cu patimile trupești neavând vreme pentru treburile împărăției celei cerești ce ne așteaptă și astfel suntem în primejdie ca, odată cu viața de aici, să pierdem și împărăția cea veșnică.

„Pilde și povestiri pentru copii”- Editura Credința Strămoșească

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ