Vulpea şi strugurii

0
300

poza 1

A fost odată o pădure unde trăia o vulpe foarte şireată şi lacomă.

Cu timpul, cum pustiise aproape tot locul de pradă, fu nevoită să-şi caute de mâncare pe lângă casele oamenilor. Prima dată avu noroc, găsi un coteţ cu gardul jos şi crezu că-l poate prădui după pofta inimii. Se apropie de gard, iacu o săritură lungă şi nimeri printre găini. Acestea se repeziră unde vedeau cu ochii, zburătăcite. Pusese deja laba pe una, când simţi o lovitură ascuţită în coaste. Cineva o lovise cu o piatră.

– Jivină afurisită! În sfârşit, te-am prins! ţipă un bărbat.

Vulpea dădu din nou să sară peste gard, dar, de spaimă, nu reuşi decât la al doilea salt. Rănită, chinuită de durere, fugi în pădure, simţind şi mai cumplit foamei. Deasupra ei, zări o viţă-de-vie din care atârnau nişte ciorchini mari, copţi.

„În lipsă de altceva…”, se gândi vulpea şi sări sâ apuce câţiva struguri, dar nu reuşi să-i atingă. Mai sari o dată, dar zadarnic! Strugurii nu puteau fi culeşi.
– Cra! cra! cra! rânji o cioară în văzduh, râzând de vulpea dezamăgită.

Strugurii ăştia sunt prea acri! O să mă întorc când s-or coace! spuse vulpea cu glas tare şi, umflându-şi pieptul ca să-şi dea importanţă, se îndreptă spre pădure.

„Poveștile de aur ale copilăriei” – „Vulpea şi strugurii”, după Esop. Ilustrație Tony Wolf. Carte tipărită la R.A. „Monitorul Oficial”

 

LĂSAȚI UN MESAJ