Calul şi măgarul

0
233

calul si magarul

A fost odată un vizitiu bătrân care avea un cal şi un măgar. Deşi stăpânul ţinea la amândoi deopotrivă, calul primea hrană mai bună şi îngrijiri mai atente decât măgarul. Acesta, ştiindu-se mai puţin valoros decât tovarăşul lui, nu se plângea niciodată, dar, cu trecerea timpului, calul se făcea tot mai frumos şi mai semeţ, iar măgarul tot mai slab şi mai neputincios.

Într-o bună zi, mergând împreună pe drumul ce ducea la târg, ca de obicei, măgarul căra o greutate mai mare decât calul, care avea numai doi saci legaţi de şa.

– Nu mai am putere! Rogu-te, n-ai putea să mă ajuţi şi să cari şi tu din povara mea? îl imploră bietul măgar pe cal. Auzindu-i cererea de ajutor, calul îl privi de sus, spunând:

– Stăpânul te-a încărcat mai mult decât pe mine pentru că voi, măgarii, sunteţi animale de povară.

Umilit, bietul măgăruş îşi continuă cu chiu, cu vai drumul, dar, după câţiva paşi, se prăbuşi iară suflare. Stăpânul, văzând măgarul la pământ, alergă cu sufletul la gură.

Bietul animal! M-a slujit credincios şi poate ca eu l-am oropsit prea mult, spuse el mâhnit. Apoi se întoarse câtre cal şi-i porunci:

– Acum ia şi povara tovarăşului tau!

Şi toţii sacii din spinarea măgăruşului ajunseră pe şaua frumosului armăsăr.

„Ce bine ar fi fost dacă l-aş fi ajutat! Puţina greutate în plus nu m-ar fi istovit. Acum însă, o să mor şi eu sub povara asta”, se văitâ în gândul lui calul. Dar căinţa întârziata nu-i putea alina suferinţa.

„Poveștile de aur ale copilăriei” – „Calul şi măgarul”, după La Fontaine. Ilustrație Tony Wolf. Carte tipărită la R.A. „Monitorul Oficial”

LĂSAȚI UN MESAJ