„Povestea unui Bucureşti PIERDUT”, la BBC

0
345

Andrei Pandele era un arhitect tânăr când a început să fotografieze  țara sa de origine, România, în anii 1970. Aparatul de fotografiat a capturat o perioadă de schimbare uriașă cea a dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. Pentru unii, fotografiile sale uimitoare sunt acum o amintire dureroasa asupra unui timp de distrugere si a unei vieti pierdute, relatează BBC.

bucuresti 1Pe de altă parte, născut în anul în care a avut loc Revoluţia, în 1989, Paul este unul dintre cei care reprezintă noua generaţie de români – cunoaşte mai multe limbi străine, este foarte bine educat şi este o persoană plină de ambiţie, se menționează la BBC.

Este foarte mândru de Casa Poporului, în vremurile trecute acesta fiind palatul lui Ceauşescu. La urma urmei, Casa Poporului este acum locul în care se regăseşte democraţia, iar ca marime este întrecută doar de clădirea Pentagonului din Statele Unite ale Americii.

Potrivit sursei, încăperile Palatului Parlamentului sunt lipsite de aer, inutil de largi, iar vastele dale de marmură dau impresia unui spaţiu sufocant, „ca şi cum ai fi blocat în mijlocul unui tort de nuntă”.

Bucuresti 4Fotograful Andrei Pandele este empatic. „Palatul? Este un zid în drumul oamenilor. Un baraj, chiar”. Fotografiile din colecţiile lui Andrei Pandele se află într-o ceainărie în vechiul cartier Evreiesc din Bucureşti şi îmbracă fiecare perete.

Sunt imagini excepţionale, care rar pot fi surprinse cu camera de filmat. Datorită viziunii sale neînfricate, atacul neobosit al lui Ceauşescu asupra Capitalei poate fi văzut pas cu pas, ca şi cum cineva ar desface o ceapă foaie cu foaie.

 „Am fost arhitect”, explică Andrei Pandele. „Aş fi putut să găsesc planul, să îmi dau seama cam ce ar vrea ei să distrugă. Nu exact, nimeni nu ştia asta. Ei îşi pierduseră controlul total”.

Şapte kilometri pătraţi din centrul oraşului au fost distruşi pentru a face loc Casei Poporului. Andrei a vrut să realizeze o serie de poze cu vechiul Bucureşti înainte de a dispărea cu totul.

bucuresti 2Un oraş prins parcă în propriul său Armageddon. Andrei a păstrat un Bucureşti care nu mai există – deosebita piaţă acoperită cu sticlă, arcadele, străzile pietruite, vilele îmbrăcate în viţă de vie, oraşul care cândva era intitulat „Micul Paris al Orientului”.

„După ce am fotografiat timp de doi ani distrugerea arhitecturală, am decis că nu este bine ceea ce fac, având în vedere că sistemul comunist distrugea viaţa a 22 de milioane de oameni. Aşadar, am început să fac poze momentelor de zi cu zi ale oamenilor. Cred că imaginea lor este mai izbitoare”, a spus acesta.

bucuresti 3Seria următoare de fotografii prezentând viaţa sub conducerea lui Ceauşescu este ca un film de groază mut. Pozele prezintă străzi pustii, fără benzină, cozi la alimente, tramvaie pline cu navetişti, maşini inutile îngropate în zăpadă şi o nuntă în stradă. Andrei Pandele a surprins o parte vitală a trecutului dureros al României.

După povestea spusă de Andrei Pandele, văzând imaginea trecutului cu alţi ochi, Paul a conchis: „Este trist că Ceauşescu a construit palatul în mijlocul vechiului oraş”.

Andrei Pandele, arhitect de profesie, este şi fotograf, lucrările sale despre perioada comunistă fiind expuse în numeroase ţări în ultimii ani.

Povestea fortăreţei lui Ceauşescu

Casa PoporuluiCasa Poporului sau fortăreaţa dictatorului Nicolae Ceauşescu, monument ridicat în Epoca de Aur, ascunde în spatele opulenţei şi a uşilor sculptate în lemn numeroase poveşti. Pentru a ajunge la clădirea care astăzi se înalţă în centrul Capitalei, 20.000 de oameni au muncit timp de şapte ani continuu. Indiferent de anotimp.

Ridicarea unui monument strategic nu a fost pe deplin ideea lui Nicoale Ceauşescu. Încă de pe vremea lui Carol al ll-lea se discuta în cercurile importante ale ţării despre o astfel de construcţie, fără a fi botezată Casa Poporului.

După cutremurul devastator din anul 1977, ideea unui asemenea edificiu a început să încolţească în mintea dictatorului care se afla la putere şi care voia să-şi construiască propriul oraş. Aşa a ajuns Nicoalae Ceauşescu să-şi construiască o adevărată fortăreaţă în inima Capitalei.

Istoricii spun că pentru a face loc impresionantei clădiri un întreg cartier a fost şters de pe harta Bucureştiului şi zeci de mii de locuinţe au fost puse la pământ de muncitorii lui Ceauşescu.

Referințe și foto: bbc.co.uk

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ