Postul Naşterii Domnului

0
41

post_69780800Urmărind cu atenţie lungimea acestui post de 40 de zile, vedem că el închipuie postul Vechiului Testament si ne reaminteşte de pioşii patriarhi, prooroci şi drepţi din Legea Veche, care petrecând în post şi rugăciuni, au adormit, aşteptând venirea Mântuitorului făgăduit (S. Tes. într. 54). Postul acesta ne reaminteşte de cele două posturi lungi de câte 40 de zile şi 40 de nopţi, ţinute de Moise pe Muntele Sinai, când a primit Tablele Legii din mâna lui Dumnezeu (leş. 34, 24-31; Deut. 9, 9-18) şi de postul aspru şi lung făcut de Ilie când a fugit de la faţa Izabelei ce vrea să-1 piardă, după care s a învrednicit a vorbi cu Dumnezeu si a dobândit pe Elisei ca urmaş al său, după care a fost ridicat de pe pământ la cer într-un dumnezeiesc car cu cai de foc (3 împ. 19; 4 împ. l, 2). Acestea ni le aminteşte duios Sfânta Biserică prin cântările şi învăţăturile ei în acel timp. Postul acesta se ţine ca şi postul Sfinţilor Apostoli: luni, miercuri, şi vineri, pâine cu legume fierte fără de untdelemn sau uleiuri. Marţi şi joi dezlegăm la untdelemn sau uleiuri şi vin, iar sâmbăta şi duminica dezlegăm şi la peşte. De la 20-24 Decembrie, de se întâmpla să cadă sâmbăta şi duminica, nu mâncăm peşte (Can. 19 Sf. Nichifor şi Prav. Bis. Cap. 384).

Dai voinţă… iei putere!, Protos. Nicodim Măndiţă

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ