Porumbeii monitorizează poluarea aerului din Londra | FOTO

0
388

Pigeon-FlyingMonitorizarea poluării atmosferice din Londra se face de acum încolo și cu ajutorul porumbeilor. 

Potrivit BBC, Plume Laboratories, o companie britanică specializată în tehnologie, a lansat 10 porumbei care poartă senzori minusculi ultra uşori pentru monitorizarea calității aerului.

Dispozitivele pe care le poartă porumbeii în zbor pot să măsoare dioxidul de azot, ozonul, dar şi alte substanţe nocive pentru organismul uman.

2926

Plume Laboratories şi-a exprimat speranţa că, prin patrulele aeriene formate din porumbei, oamenii vor conștientiza faptul că pericolul este unul real și “cum îi afectează poluarea, în special în timpul orelor de vârf” .

Numai în Londra, din cauza poluării atmosferice, mor anual aproximativ 10.000 de persoane, au atras atenția reprezentanții companiei, citând statistici medicale.

316f7c15a9549f03dec9f9d3cf26e38a

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ