Portul popular românesc

0
3255

Ca parte integrantă a istoriei și civilizației poporului român, portul popular constituie un document viu care, dăinuind peste veacuri, a transmis generațiilor mesajul unei creații artistice autentice. Costumul popular este un prețios document artistic, social și istoric. Țărănimea noastră este înzestrată din fire cu atâta gust și atâta pricepere încât provoacă și admirația străinilor.

popular 1Pe când bărbatul caută să împodobească cu fel de fel de ornamente încrestate sau cioplite case, mobile, unelte de lucru- covoarele și brâiele țesute pe stative și îndeosebi cămășile și ștergarele, oferă femeilor familiei prilejul binevenit de a-și manifesta talentul, de a- și arăta gustul, brodându-le cu motive bogate în cele mai vii culori. Se poate spune că femeia de la țară transformă acul în pensulă, firul de ață în acuarelă pentru realizarea unor cusături de înaltă valoare artistică.

Portul românesc ca și întreaga arăa populară (arhitectura, crestăturile în lemn, ceramica, etc.) s-a născut și a dăinuit pe teritoriul țării noastre din cele mai vechi timpuri. Obârșia broderiilor de pe îmbrăcămintea țăranilor trebuie căutată în trecutul cel mai îndepărtat. Faptul că aceste broderii au atins la străbunii noștri culmea dezvoltării, dovedește cât de departe trebuie să fie începutul acestei arte naționale românești.

Cusătura, arta cusutului și a țesutului, este o îndeletnicire foarte veche. Împodobirea cămășii și a pieselor de la brâu în jos, a sumanelor, se făcea pe teritoriul țării noastre încă din timpul triburilor tracice.

Întunericul acopera însă originea și evoluția artei noastre populare, doar ici, colo, găsim câte o însemnare, care pentru noi românii este punctul de plecare în înțelegerea dezvoltării broderiilor.

Istoricul Herodot amintește de șubele tracilor frumos împodobite.

Istoria ne spune că dacii erau îmbrăcați la fel cu țăranii noștri de la munte:
„Îmbrăcămintea lor era un fel de tunică până la genunchi, strânsă c-o cingătoare peste mijloc, ițari largi legați la gleznă cu sfoară sau vârâți în opinci, pe deasupra o manta largă, fără măâneci, încopciată pe umăr. Femeile erau înalte, zvelte, mândre la port, cu o dulce mlădiere în mișcări și cu multă blândețe și duioșie în chipul lor frumos, în ochii lor mari, galeși, umbriți de gene lungi. Purtau o haină ușoară până-n călcâie, pe deasupra o dulamă până la genunchi, strânsă la brâu, pe cap o broboadă de in sau de cânepă, mărgele la gât și flori in cosițe”, ne amintește Al. Vlahuță.

Mărturii despre originea portului românesc se văd pe Columna lui Traian și pe monumentul de la Adamclisi. Monumentul de piatră de la Adamclisi are metope care înfățisează pe daci cu cămăși la fel croite cum poartă și azi tărăncile noastre, mai ales cele din Moldova și Bucovina.

Croiala lungă și largă a cămășii, portul ițarilor la bărbați și fustele largi la femei, cojoacele groase au rămas aceleași și în zilele noastre. Prin descoperirea figurinelor de lut de la Cârna- Craiova, din epoca bronzului, s-au constatat în îmbrăcăminte elemente ce corespund costumului românesc. Grăitoare este piesa din spate (de la brău in jos) și anume “opregul” (care astăzi se poartă in Banat), pe care se întrezaresc franjurile.

popular 2Săpăturile de la Cetatea Sucevei au dezvelit fragmente din broderii din secolul XVI. Arta broderiei se cultiva intens la curțile voievozilor moldoveni și munteni, în serviciul ei punându-se doamna, domnițele și toate femeile curții.

Specialiști celebri ca A. Riegel și M. Hoberland întăresc posibilitatea ca arta populară română își are originea din vremuri cu mult mai vechi. Rădăcinile ei par a pătrunde până în timpurile târzii ale Imperiului roman (ondulațiile în formă de S și motivele în formă de inimă).

Nu vom uita să amintim înrâuririle culturii bizantine, caucaziană, persică și chiar turcească.

O mulțime de odoare din secolele XV si XVI, ce se păstrează cu sfințenie la mănăstirile de pe tot cuprinsul țării, arată înălțimea la care a ajuns arta brodatului.

La expoziția din 1910 de la Viena, care a oferit un studiu comparativ, broderiile românești prezentate s-au reliefat prin varietatea modelelor, bogăția desenului, prin cromatica subtilă, armonia culorilor fiind perfectă.

Imagini ale portului nostru se găsesc în unele fresce și pe unele porți ca la Episcopia de la Râmnicu Vâlcea, pe a cărei poartă de la intrare se vede o fecioară în ie, zavelci (soarte) și poale. Picturile pe lemn sau pe sticlă înfățișează de asemenea elemente ale costumului românesc. Prețioase sunt și picturile lui C. Popp de Szatmary, Nicolae Grigorescu, Gh. Tătărescu, care zugrăvesc țărani și țărănci în costum simplu dar plin de prospețime și pitoresc.

popular 3„Portul de dac- spune Mihail Sadoveanu – îl poartă și astăzi țăranii noștri de la munte, mai ales momârlanii din valea superioară a Jiului. Pădurencele din Hunedoara, țăranii din jurul Gradiștei și-au păstrat neschimbat, pe lângă chip, îmbrăcămintea dacilor. Bubourile (saricile) sunt haine tipic dacice.”

Toate aceste mărturii care s-au păstrat de-a lungul timpurilor sunt adevarate documente ale originii și continuității românilor pe pământul vechii Dacii. Costumul confecționat de țăranca româncă este legat de viața sa de zi cu zi. El este conceput nu numai ca obiect de uz practic, dar și ca o nevoie de frumos, de materializare, a talentului și a iubirii pentru natura în care s-a născut. Păstrarea lui a constituit un semn de protest în calea celor care au exercitat oprimarea socială națională.

Sursa:  cultural.bzi.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ