Pomenirea Sfântului Mucenic Mavrichie şi a celor şaptezeci de ostaşi împreună cu dânsul

0
37

sfantul_mucenic_mavrichieMaximian, nelegiuitul şi păgânul împărat, socotind că prin slujba sa cea făcută la zeii cei cu nume mincinos îşi va câştiga ajutor şi mai multă înălţare a împărăţiei sale, a poruncit ca toţi cei ce sunt sub stăpânirea lui să aducă jertfe la idoli. El singur s-a sârguit a fi săvârşitor şi slujitor diavolilor, silindu-i la necuratele jertfe ale acelora. Dar nu-i era lui destul ca să scrie ighemonilor cetăţii şi ţărilor, precum scriau şi împăraţii cei ce erau mai înainte de el, ca să se îngrijească de cinstirea idolilor; ci singur, cu sârguinţă, înconjura lumea, slujind cu osârdie altarelor diavoleşti, nădăjduind ticălosul ca, oriunde, prin mergerea sa, să facă pe toţi cei ce s-au lepădat de rătăcire şi s-au apropiat de cunoştinţa lui Hristos, iarăşi să se aducă la a lui rea credinţă.

Cu un gând ca acela lăsând el Roma şi venind în părţile Răsăritului, a intrat în Apamia, cetatea Siriei unde, apropiindu-se de dânsul slujitorii idoleşti, au clevetit împotriva creştinilor: “Prea puternice împărate, deoarece zeii ne-au dat nouă liberă grăire către măria ta, drept aceea înştiinţăm a ta nebiruită putere că toţi cei ce sunt între noi cu frică cinstesc pe zeii părinteşti cei mari şi mai ales pe tatăl Dia şi pe minunatul Apolon, care sunt mai mari decât alţi idoli; iar pe împărăţia puterii tale o păzesc foarte mult şi o apără. Dar Mavrichie şi cei cu dânsul 70 de ostaşi ai tăi, îngâmfaţi cu cinstirile şi îmbogăţiţi cu darurile tale cele mari, pe zei nu-i socotesc întru nimic şi se împotrivesc împărăţiei tale celei mari şi nebiruite, înşelaţi fiind de rătăcirea creştinească”. Acestea auzindu-le, împăratul Maximian s-a mâniat foarte tare şi s-a aprins mai mult decât cuptorul de foc, mai ales pentru că între ale lui cete se aflau nişte ostaşi ca aceia.

Venind o zi anumită, a poruncit să gătească divan, la locul ce se numea Amaxic, la porţile cetăţii dinspre miazănoapte, ca tot poporul să privească la aceea. Acolo a poruncit să-i aducă pe sfinţii mucenici. Şezând pe acel divan înalt, Maximian, tiranul, şi adunându-se toată cetatea şi poporul de toată vârsta la privelişte, încât nici fecioarele n-au rămas în căminele lor, au fost duşi acolo purtătorii de arme, sfinţii cei 70 de ostaşi ai lui Hristos, în frunte cu Sfântul Mavrichie, mai marele lor, spre care, căutând împăratul, a zis către povăţuitorul lor: “Noi aşteptăm, o! Mavrichie, ca voi, săturându-vă de darurile noastre şi hrănindu-vă cu bunătăţile împărăteşti şi cea mai de frunte cinste şi vrednicie de la noi luând, să urmaţi dragostei noastre, iar pe cei ce s-ar abate de la a noastră lege plăcută lui Dumnezeu, pe aceia să-i întoarceţi cu bărbăteştile lucruri şi cu înţeleptele învăţături la sănătoasa înţelegere, tămăduind toată neputincioasa părere şi pe cea oloagă îndreptând-o, iar pe cea rea, ce ridică război, îmblânzind-o. Dar voi, precum am auzit, faceţi cele potrivnice, că nu numai nu întoarceţi pe cei ce se scoală asupra legii noastre, ci şi singuri împotriva prea puternicilor noştri zei, cu vrajbă vă sculaţi şi strâmbătate le faceţi lor, luându-le cinstea, jertfele şi prinoasele. Încă v-aţi făcut şi altora povăţuitori spre prăpastia pieirii, dacă sunt adevărate cele spuse nouă despre voi”.

Grăit-a Sfântul: “Împărate, strâmbătatea făcută de noi nesimţitorilor voştri zei, ne găteşte cununa cea slăvită a biruinţei la adevăratul nostru Dumnezeu. Noi nu defăimăm pe Dumnezeul cel ce ne-a făcut pe noi şi nici nu-L socotim întru nimic, precum tu nebuneşte Îl socoteşti, ci preamărim pe Acela, Care este singur adevăratul Dumnezeu, Cel ce a zidit cerul, pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele. Iar pe diavolii cei necuraţi, care aduc oamenilor pierzare şi pe idolii cei surzi, orbi şi nesimţitori, nu se cade a-i numi dumnezei”. Zis-a împăratul: “O mulţumire că aceasta dai tu zeilor, o! Mavrichie, tu care te-ai învrednicit de la dânşii de cinste şi locul cel dintâi în oaste îl ai?” Grăit-a Sfântul Mavrichie: “Niciodată n-am luat vreo cinste de la zeii voştri şi nici nu voiesc să-i cinstesc pe ei, pentru că cine din oamenii care au cunoştinţă dumnezeiască au voit să cinstească lucrurile cele nesimţitoare, fără numai oamenii cei care n-au înţelegere şi care s-au asemănat dobitoacelor celor fără de minte. Aceia fac dumnezei pietrele şi lemnele, zicând că acelea au înţelegere şi ca pe nişte dumnezei le cinstesc pe ele”. Zis-a împăratul: “De vreme ce ai câştigat întâiul loc în rânduiala celor ce ne slujesc nouă, pentru aceea eşti îndrăzneţ şi fără temere răspunzi împotriva noastră?”.

Zicând aceasta, împăratul a poruncit să-l separe pe Sfântul Mavrichie de cei 70 de ostaşi şi a început a-i întreba pe ei: “Cine v-a înşelat, fraţilor, ca să vă depărtaţi de la mântuitorii dumnezei şi să vă apropiaţi de rătăcirea oamenilor celor ce cinstesc pe un Om răstignit şi făcător de rele?”. Atunci fericiţii Teodor şi Filip, în numele tuturor sfinţilor mucenici, au grăit împăratului: “Noi, o! tiranule, atât de mult ne depărtăm de rătăcire, încât şi pe tine dorim să te izbăvim de aceia de care noi ne-am izbăvit, închinându-ne adevăratului Dumnezeu, Tatălui celui atot puternic şi Fiului celui Unul-Născut, adică Domnului nostru Iisus Hristos, Care este Dumnezeu adevărat, înţelepciunea lui Dumnezeu şi Duhului celui Sfânt, Care a insuflat în noi cunoştinţa şi înţelegerea, ca să mărturisim pe Treimea cea de o fiinţă. Apoi ne îngreţoşăm de necurata ta credinţă şi lepădăm vremelnica ostăşire, făcându-ne ostaşi ai lui Dumnezeu, Împăratul puterilor”.

Zis-a Maximian: “Te văd, o! Filipe, că ai bătrâneţi cinstite, dar înţelegerea îţi este mai rea decât a tinerilor. Aleargă la zei şi fii bun sfetnic şi celorlalţi prieteni ai tăi, împreună ostaşi, ca să cinstească pe zei, că de mai mare cinste şi daruri te vei învrednici de la noi”. Grăit-a Sfântul Filip: “Să ştii tu, împărate, că nu voi fi rău sfetnic celor ce de voie s-au pătruns de frica lui Dumnezeu, pentru că este scris: Amar celui prin care vine sminteală”. Zis-a Maximian: “Blândeţile şi răbdarea noastră, mai îndrăzneţ te-au făcut, o! Filipe. Lăsaţi credinţa cea rea a voastră, ca să nu ne porniţi spre mânie şi iuţime, căci veţi lua cumplite munci, îndrăznind a mărturisi pe Omul care se cinsteşte de voi între dumnezei”.

Răspunzând sfinţii 70 de mucenici, au zis tiranului: “Deşartele îngroziri ale urâciunii tale, o! împărate, ne dau putere şi tărie ca să nu ne temem de toate muncile, pentru că nu este frică în sufletele cele ce au bună minte şi ale celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Mâniindu-se Maximian, a poruncit ca să le ia brâiele şi hainele ostăşeşti şi a zis către dânşii: “Vedeţi din câtă cinste şi slavă aţi căzut şi în ce fel de necinste aţi ajuns pentru neascultarea voastră”. Sfinţii i-au zis: “Deşi ne-ai luat rânduiala ostăşească, dezbrăcându-ne de haine şi de brâie, avem pe Dumnezeul nostru, în ceruri, pe Care Îl cinstim. Acela ne va îmbrăca cu hainele şi brâiele slavei sale, celei nestricăcioase şi veşnice, pe care tu nu eşti vrednic a o vedea sau a auzi, pentru că satana este tatăl tău, acela care grăieşte şi lucrează în tine”.

Atunci, împăratul mai mult s-a mâniat şi a zis către sfinţi: “O! blestemaţi şi nevrednici de darul zeilor noştri, voi singuri aţi adus vouă necinste, căci zeii cei mari fiind de noi cinstiţi, i-aţi necinstit şi prietenia noastră aţi defăimat-o. Primiţi de acum cele vrednice, după faptele voastre”. Sfinţii au răspuns: “Împărate, această luptă a ta trece, fiind că un nimic, iar cinstea ta este necinste, de vreme ce ai uitat pe Dumnezeu, Care ţi-a dat putere împărătească, iar pe idolii cei deşerţi şi neînsufleţiţi, care nu-ţi folosesc la nimic, nici nu înţeleg dacă cineva îi cinsteşte sau îi necinsteşte, pe ei, nebuneşte şi fără pricepere, îi socoteşti dumnezei”. Zis-a împăratul: “Pentru bunătatea noastră cea împărătească, vrând să feresc întreaga voastră viaţă, încă vă voi mai răbda”. Şi a poruncit să-i arunce în temniţă, trei zile, ca, gândindu-se, să aleagă cele de folos.

Sfinţii, fiind legaţi cu lanţuri în temniţă, au zis între dânşii: “Fraţilor iubiţi, să ne pregătim toţi sufletele prin rugăciune şi cu dinadinsul să ne rugăm lui Dumnezeu, ca să ne dea înţelepciune prin Duhul Sfânt şi să pună în gurile noastre ce vom răspunde împăratului, ca să se minuneze tiranul de credinţa noastră cea adevărată”.

Începând sfinţii a se ruga, grăiau cu suflet: “Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Atotputernice, a Cărui stăpânire este veşnică şi împărăţie fără de sfârşit, trimite nouă pe Sfântul Tău Duh şi prin Acela povăţuieşte-ne, ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru El, să biruim răutatea rătăcirii şi să ne întărim cu adevărata credinţă, prin Duhul Tău cel Sfânt, Care grăieşte în noi şi se uneşte cu făgăduinţa Ta cea adevărată şi nemincinoasă. Iar pentru lumeasca cinste ce s-a luat de la noi, să ne săvârşim ostaşi în Sfântă Cetatea Ta cea cerească şi să fim rânduiţi în numărul cetăţenilor celor de sus, cu toţi sfinţii Tăi, care din veac bine Ţi-au plăcut întru dreapta credinţă; căci Tu eşti unul Dumnezeu şi Ţie Ţi se cuvine slava şi puterea, în veci. Amin”.

După trei zile, Maximian împăratul, şezând iarăşi în acel loc de la poarta Amaxic, a pus înaintea judecăţii sale pe sfinţii mucenici, adunându-se toată cetatea la privelişte.

Tiranul, amestecându-şi mânia cu momiri, a zis către sfinţi: “O! bărbaţilor, alegeţi-vă cele de folos şi, apropiindu-vă, aduceţi zeilor jertfe şi veţi lua viaţă, iar nu moarte amară”. Sfinţii au răspuns: “Despre aceasta bine ne-am sfătuit, o! împărate. Ascultă-ne cu luare aminte şi nu ne sili mai mult la jertfele voastre, pentru că am întărit sfatul nostru ca să urâm această viaţă vremelnică şi să iubim moartea care este înaintea noastră, pentru dragostea lui Hristos, de la Care nădăjduim să câştigăm viaţa cea veşnică. De acum fă degrab cu noi ceea ce voieşti, căci noi nu ne vom lepăda de Dumnezeul nostru, iar diavolilor tăi niciodată nu ne vom închina, căci prin osândirea la vremelnica moarte, ne eliberăm de veşnica osândire”.

Zicând acestea sfinţii, tiranul a văzut în mijlocul lor un tânăr şi i-a zis: “Spune, tânărule, cum este numele tău şi de ce neam eşti?” Tânărul a răspuns: “Mă numesc Fotin, şi numele meu e de la adevărata lumină şi sunt ostaş al Hristosului meu, Care a ruşinat pe tatăl tău, satana, iar de neam sunt roman. Ca fiu, după trup şi după duh, sunt al prealuminatului Mavrichie, pentru că de dânsul sunt născut şi de la dânsul am luat cunoştinţa lui Dumnezeu şi sunt crescut în sfânta credinţă cea întru Iisus Hristos, Domnul, de Care tu, lepădându-te, o! împărate, te-ai alăturat cu dobitoacele cele fără de minte şi te-ai asemănat lor”. Zis-a tiranul: “Nebun eşti, o! tânărule, şi cuvintele tale sunt după anii tăi. Învaţă-te de acum a şti ce-ţi este de folos şi, apropiindu-te, jertfeşte zeilor, marelui Dia şi cruţă-ţi tinereţea ta”. Zis-a tânărul: “Fiindcă nu fac voia ta, nici nu mă închin idolilor, pentru aceea mă numeşti nebun. Eu însă sunt mai înţelept decât voi cei bătrâni, crezând în Domnul meu, Iisus Hristos, în Care voi nu credeţi şi nici nu-L ştiţi”.

Zis-a iarăşi tiranul către sfinţi: “Până când vom răbda nebunia voastră, o! ticăloşilor? Oare credeţi că fiind biruiţi de nemăsurata noastră bunătate nu vă chinuim pe voi? Jertfiţi zeilor, ca să nu întărâtaţi judecata noastră cea milostivă şi dreaptă, ca să nu ne porniţi spre nemilostivire şi iuţime”. Sfinţii au răspuns: “Necuratule slujitor al diavolului, de ai avea ceva pricepere, ai cunoaşte acum, de la Fotin, credinţa şi puterea noastră. Dacă acela, fiind tânăr de ani, a ruşinat păgânătatea ta prin dreapta credinţă şi cunoştinţă a lui Hristos, cu atât mai mult noi dorim toate muncile, ca să ruşinăm pe tatăl tău, diavolul, şi să plăcem lui Hristos Dumnezeul nostru”.

Atunci, umplându-se de mânie tiranul, a poruncit ca, dezbrăcând pe sfinţi, să-i bată cu vine de bou. Şi au început slujitorii a săvîrşi porunca, întinzând pe fiecare din ostaşii lui Hristos şi bătându-i fără milă. Atât de mult bătură pe sfinţi, până ce oasele lor s-au zdrobit şi cu mulţimea sângelui celui vărsat s-a înroşit pământul.

Sfinţii fiind în munci, strigau lui Dumnezeu, cerând ajutor de la El. Domnul, prin nevăzuta Sa putere, venind de faţă, le uşura durerile, le întărea inimile întru răbdare şi în dragoste dumnezeiască. Slujitorii, ostenind şi slăbind, împăratul a zis către sfinţii mucenici: “Oare aţi cunoscut, o! îndrăzneţilor şi nesocotiţilor oameni, cât de uşor îmi este să pierd viaţa voastră? Jertfiţi zeilor, ca să nu luaţi şi mai cumplite munci”. Sfinţii au răspuns: “Să ştii necuratule şi străinule de Dumnezeul nostru, că aşa cum tu nu cunoşti dragostea şi lumina lui Hristos, împăcat fiind cu întunericul diavoleştii rătăciri, aşa nici noi nu simţim chinurile cele ce prin tine ni se dau nouă, având mintea luminată cu credinţa şi cu dragostea lui Hristos, Dumnezeul nostru. Născoceşte, o! tiranule, şi alte munci asupra noastră, mai noi şi mai grele, pentru că însetează sufletele noastre şi dragostea lui Hristos cea din noi doreşte ca prin muncile tale sfârşindu-ne să vedem pe Dumnezeul cel viu, Care împărăţeşte în veci”.

Auzind acestea, tiranul s-a umplut de şi mai multă mânie şi a poruncit să pregătească un foc mare, ca să arunce într-însul pe sfinţii mucenici. Fiind aprins focul foarte tare, sfinţii mucenici n-au aşteptat să fie aruncaţi în focul acela de slujitorii tiranului, ci singuri, apropiindu-se ca de o apă, au intrat în mijlocul văpaiei şi umblând prin foc, nevătămaţi, ocărau pe tiran şi pe zeii lui. Toţi se mirau de acea minune preaslăvită. Însă tiranul, din început fiind vasul pierzării, nu cunoştea puterea lui Dumnezeu care era în sfinţi şi biruia focul şi cu mare mânie tulburându-se se gândea cum să-i piardă pe sfinţi. Şi a poruncit ca, legându-i de lemnele cele de tortură, cu unghii de fier să-i strujească amar.

Sfinţii au răbdat cu tărie şi acea chinuire cumplită, nebăgând în seamă durerile trupeşti, încât se mira poporul de mânia şi de nebunia împăratului. Sfântul Mavrichie, râzând de el, i-a zis: “Nu-ţi cunoşti slăbiciunea şi ticăloşia ta, o! necuratule tiran, că Fotin, tânărul acesta, atâtea şi atâtea munci răbdând, a sfărâmat şi a zdrobit puterea împărăţiei tale de tiran. Cum vei putea să biruieşti toată tabăra noastră, singur fiind, biruit de acest tânăr?” Maximian, căutând cu ochi mari şi aspri şi scrâşnind din dinţi, a poruncit să-l ucidă îndată pe tânărul sfânt Fotin înaintea tatălui său, cu sabia, vrând ca să-i arate lui Mavrichie, socotind că va umple de mare mâhnire sufletul lui, prin moartea fiului. Dar Sfântul Mavrichie se umplea însă de bucurie şi de veselie, privind la moartea fiului său pentru Hristos şi la sfârşitul lui mucenicesc.

Fiind tăiat Sfântul Fotin şi ducându-se către Domnul, Sfântul Mavrichie a zis către Maximian: “A noastră dorire ai împlinit-o, o! tiranule, trimiţând înainte pe Fotin către Hristos Dumnezeu. De acum grabnică este alergarea noastră spre cer, căci cine din ceata noastră va rămâne după Fotin, ostaşul lui Hristos, cel ce s-a dus către Dumnezeu şi a ruşinat pe satana, tatăl tău? Scorneşte mai mari şi mai amarnice munci asupra noastră şi nimic să nu laşi din cele ce ne încearcă pe noi, de păzim tare credinţa lui Hristos. Maximian, văzând pe sfinţii mucenici că rabdă toate muncile cu osârdie şi tărie şi nicidecum nu se depărtează de credinţa lor, a chemat suita sa, cea fără de omenie şi cu nărav de fiară. Apoi s-a sfătuit cu dânşii cu ce fel de moarte să-i piardă pe mucenici, spre înfricoşarea tuturor creştinilor care sunt în lume.

Sfătuindu-l pe el mulţi, unul dintr-înşii mai cumplit şi mai păgân, rădăcină a răutăţii şi a obrăzniciei, a zis către sfatul acela: “Acum, o! împărate, este vreme de vară, căci este luna iulie. Iată, se află afară din cetate, spre partea de apus, un loc de luncă şi ierbos între două pâraie şi bălţi. Acolo sunt acum o mulţime de ţânţari, tăuni, viespi şi bărzăuni, încât abia poate cineva să treacă pe acolo; iar a zăbovi vreun ceas nu se poate. Porunceşte să-i ducă acolo pe ei şi, legându-i de copaci, să-i ungă cu miere, ca mâncându-i ţânţarii, bărzăunii şi toate muştele, să aibă mai greu chin decât toate celelalte chinuri şi să cunoască că nu se cuvine a ocărî pe zeii noştri cei nebiruiţi şi veşnici”.

Acestea zicându-le, acel sfat nedrept a plăcut păgânului împărat precum şi la toată suită. Deci au fost osândiţi sfinţii lui Hristos răbdători de chinuri, la cumplita tortură. Luându-i ostaşii, i-au dus legaţi la locul mai sus pomenit şi, legându-i de copaci, lângă un izvor de apă şi baltă mare, au uns cu miere trupurile goale, de la cap până la picioare. Acolo au aruncat şi trupul fericitului Fotin înaintea feţei tatălui său şi s-au dus. Apoi, năvălind asupra lor tot felul de muşte, ţintari, viespi şi bărzăuni, i-au acoperit pe ei ca un nor, rănindu-le sfintele trupuri muceniceşti.

Într-o nesuferită muncire ca aceasta au răbdat sfinţii zece zile şi zece nopţi. Apoi, ridicându-şi ochii spre Dumnezeu, s-au rugat: “Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai zidit după chipul şi asemănarea Ta, Care ne-ai adus pe noi la adevărul Tău, la cunoştinţa dumnezeirii Tale, a unuia născut Fiului Tău şi a Preasfântului şi făcătorului Tău Duh, Ţie Îţi încredinţăm sufletele noastre şi ne rugăm ca să le sălăşluieşti cu toţi sfinţii Tăi, cei ce din veac bine Ţi-au plăcut Ţie; căci Te-am iubit şi Te-am dorit din tot sufletul nostru şi pentru Tine la moarte ne-am dat. Tu eşti Dumnezeu Însuţi, bun şi milostiv şi Ţie Ţi se cuvine slava în veci. Amin”.

Acestea zicând şi-au dat în mâinile lui Dumnezeu sfintele lor suflete. Astfel s-au învrednicit de cununile slavei celei veşnice. Nelegiuitul tiran, Maximian împăratul, chiar şi după moarte se tulbura asupra sfinţilor mucenici celor ce locuiau în viaţa cea fără de moarte, pentru că vieţuiesc lui Dumnezeu cei ce s¬au sfârşit în credinţă, deşi s-au dus din cele de aici. Auzind el că acum au murit, a poruncit ca să le taie cinstitele lor capete şi să-i lase neîngropaţi. Sfintele lor trupuri şi capetele erau aruncate în luncă şi în pădurea aceea, spre mâncarea păsărilor şi a fiarelor. Unii fraţi credincioşi, venind noaptea, cu frică şi cu cutremur au adunat moaştele sfinţilor mucenici cele aruncate şi acolo şi le-au îngropat în pământ, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh slăvit în veci. Amin.

Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ