Poluarea ne poate afecta creierul

0
37

4f587f700d072c9Poluarea aerului poate altera pe termen lung și starea de sănătate a creierului uman, susțin oamenii de știință americani.

Potrivit unui studiu publicat în revista Annals of Neurology, persoanele care au fost expuse la un nivel mai mare de poluare a aerului au creierul “mai îmbătrânit” decât cele care au respirat regulat aer curat. În cadrul studiului, oamenii de știință au efectuat scanarea creierului a peste 1.400 de femei în vârstă, pentru a evalua nivelul materiei cenușii (care procesează informații) și al materiei albe (care ajută nervii din creier să comunice), transmite Agerpres.

De asemenea, ei au analizat datele poluării aerului pentru a estima la cât de multă poluare sub formă de particule minuscule au fost expuse participantele la studiu între anii 1999-2006.

Oamenii de știință au descoperit că pentru fiecare 3,49 micrograme pe centimetru cub de poluare a aerului femeile au fost expuse la o scădere a materiei de culoare albă de 6,23 centimetri cubi. Aceasta ar fi echivalentă cu până la doi ani de îmbătrânire a creierului.

Descoperirea legăturii dintre poluare și nivelul de îmbătrânire a creierului este tulburătoare deoarece pierderea materiei albe este legată de tulburări cognitive, demență și boli neurologice grave, a precizat co-autorul studiului Grigorie Wellenius, profesor asociat la Brown University School of Public Health din Statele Unite.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ