Podul lui Dumnezeu şi tărâmul legendelor de la Ponoarele | GALERIE VIDEO

0
2241

646x404Mit, fantezie, legendă sau poate un sâmbure de adevăr la Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele. O călătorie într-o nouă poveste încărcată de mister din cadrul celei mai frumoase campanii ”Adevărul – 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]

[fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Podul lui Dumnezeu este unul dintre cele 3 poduri naturale existente în lume şi al doilea ca mărime din Europa. Situat în comuna Ponoarele, lângă Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, este singurul pod natural pe care se poate circula, fiind format din calcare, ca urmare a surpării tavanului unei peşteri.

Cum se ajunge la Podul lui Dumnezeu?

Din Târgu Jiu, urmând drumul naţional DN67 spre Baia de Aramă (sunt până acolo în jur de 43 km), se continuă apoi încă 6 km pe acelaşi drum până în comuna Ponoare pe raza căreia se află acest pod. Din Băile Herculane, urmând acelaşi drum, dar în direcţia Tg Jiu, după 56 km veţi ajunge la Podul lui Dumnezeu.

Odată ajunşi aici vă puteţi caza la pensiunile din zonă, unde puteţi negocia preţurile cu proprietarii acestora. Bucătăria este strict tradiţională, dar la mare căutare printre turişti este păstrăvul.

Legendele podului

Există mai multe legende legate de acest pod natural. Se spune că în peştera Ponoare locuia Aghiuţă, Necuratul însuşi, ocupându-se liniştit de răutăţile sale. Însă oamenii l-au rugat într-o zi pe Dumnezeu să îi scape de diavol, iar acesta, ascultându-le ruga, a lovit tavanul peşterii, prăbuşindu-l peste intrare. Aghiuţă, priceput, a scăpat prin a doua ieşire a peşterii, agăţându-se cu ghearele de un deal şi formând astfel cele două câmpii denumite astăzi Afrodita şi Cleopatra.

El veghează asupra oamenilor care vizitează locul, fără a mai putea să-şi reia reşedinţa. O altă variantă a poveştii spune că Sfântul Nicodim căuta cascada ce i s-a arătat în vis şi deasupra căreia voia să construiască o mânăstire. În drumul său a oprit la Ponoare, unde a fost, însă, acuzat de furt şi alungat de săteni.

Atunci, pentru a putea scăpa, Dumnezeu i-ar fi construit podul care să-i uşureze trecerea, printr-o mişcare arcuită a mâinii. Nicodim nu a fugit, însă, fără a lăsa în urmă lui un blestem, acela ca apele să fie înghiţite şi să nu permită niciunei vietăţi să trăiască. Apa este, acum, înghiţită de peşteră, care o revarsă la ploile puternice, iar nicio vietate nu trăieşte în lacul de lânga ea. Apoi şi-a continuat drumul, urmându-şi destinul şi construind mânăstirea Tismana.

„După ce a ctitorit mânăstirea Vodiţa, Cuviosul Nicodim a venit aici la Ponoarele, unde a dorit să facă o mânăstire. Se pare că oamenii au fost cei care au fost împotriva acestui proiect deoarece se gândeau ei că Nicodim în momentul în care va ctitori la Ponoare o mânăstire vor pierde o parte din pământurile lor. Şi atunci socotind că este o zonă destul de neprielnică agriculturii şi pământul pe care îl au vor trebui să-l dea, ei nu au primit cu bucurie această veste că s-ar face o mânăstire la Ponoare.

În momentul în care s-a hotărât să plece, pentru ca să întărească mai mult argumentele, unii dintre localnici se spune că ar fi pus în traista cuviosului o găină tăiată şi un briceag. Astăzi este un loc la ieşire din Baia de Aramă numit Valea Găinii, este locul unde l-au prins pe Nicodim, l-au bătut şi au arătat oamenilor că el era un hoţ”, ne spune preotul Vasile Ganţu, protopop al Protoieriei Baia de Aramă.

Din acel moment cuviosul a plecat la Tismana, unde a găsit un loc prielnic pentru construirea unei mânăstiri, actualmente un simbol creştin al Olteniei. Înainte de a pleca, el a blestemat apa de la Ponoarele: să se zbuciume, să fie fără peşti şi să o înghită pământul.

Aceste lucruri s-au şi întâmplat, pentru că pe cursul ei s-au construit opt mori, în ea nu trăţeste nici o vietate, iar la un moment dat pământul o înghite, apa intră în cavitatea subterană a unei peşteri brusc şi dă impresia că e înghiţită de pământ.

Ca o minune însă, exact la 600 de ani de la moartea Sfântului Nicodim, când la Ponoarele se punea piatra de temelie a unei biserici pe cer a apărut un curcubeu. Preoţii, dar şi localnici au interpretat asta ca pe un semn de la Dumnezeu.

„În momentul în care Prea Sfinţitul Părinte Nicodim (n.r. episcopul Severinului şi Strehaiei) cu un sobor de preoţi slujeau slujba punerii pietrei de temelie din senin a apărut pe cer un curcubeu şi am socotit noi atunci că este semnul împăcării chiar la 600 de ani. Iată Dumnezeu a ridicat blestemul din zona Ponoarele.

Acum se spune de localnici că au început să pătrundă peştii în apele din localitatea Ponoare. Iată că prin aceasta credem cu toţii şi mai ales atunci când vom sfinţii biserica de la Ponoarele care este în lucru că se va ridica cu totul blestemul de pe oamenii din Ponoarele”, a mai spus protopul Vasile Ganţu.

O altă legendă spune că în Peştera Ponoare locuia Dracu. Sătenii l-au rugat pe Dumnezeu să-i scape de el şi astfel, Dumnezeu a lovit tavanul peşterii, acesta prăbuşindu-se peste gura ei, formând podul.

“Despre Podul lui Dumnezeu există foarte multe legende, cea mai frumoasă dintre ele este cea care vorbeşte despre formarea podului prin intervenţia puterii divine. Podul s-a format prin prăbuşirea peretului superior al peşterii. Ca la orice întuneric şi acolo stătea Dracul. El făcea numai rele oamenilor din zonă. Astfel oamneii s-au rugat lui Dumnezeu, iar acesta i-a ajutat şi a vrut să-l alunge pe Drac.

A coborât pe pământ şi Dracul a intrat în peşteră. Dumnezeu a apăsat cu mâna tavanul peşterii să-l prindă pe Drac. Dracul e drac şi s-a strecurat prin peşteră şi a ieşit prin partea cealaltă a peşterii. Supărat că a fost alungat de aici din zonă a zgârâiat toate pietrele din partea cealaltă a versantului şi a format două câmpuri de lapiezuri: Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei”, ne-a povestit Dumitru Borloveanu, profesor de limba română, actualmente pensionar din Ponoare.

Se mai spune şi că Podul ar fi fost construit de însuşi Hercule, sau de Iovan Iorgovan, erou de basm, pentru a putea prinde Hidra. Malefica Hidra fuge de Iovan, acesta încercându-şi paloşul pe o stâncă, pe care o prăbuşeşte, astfel formând Podul lui Dumnezeu. Rămasă fără unul dintre cele 5 capete, Hidra fuge prin munte, lăsând în urma sa cheile de pe valea Cernei, sperând că va ajunge la izvoarele termale ce-i pot reda puterile.

Se pare că Dumnezeu îi protejează pe cei care trec podul care îi poartă numele. De-a lungul timpului, au trecut peste el şoferi, biciclişti şi motociclişti, dar nu a existat niciodată un accident grav în urma căderilor.

Lacuri fantomă

Lacurile carstice Zătonul Mare şi Zătonul Mic se află de o parte şi de alta a Podului lui Dumnezeu.

Pe timp de secetă, Zătonul Mare seacă, apa sa ducându-se într-o peşteră subterană, de unde reiese la suprafaţa comunei Ponoare atunci când plouă abundent.Toamna, când apele revin, după începerea ploilor, poposesc raţele sălbatice pe oglinda lui liniştită. Despre Zătonul Mic se spune că e fără fund, pentru că nici un scufundător nu a reuşit să-l atingă. De fapt, este o prelungire a Peşterii Bulba.

Peştera de la Podul lui Dumnezeu

Pestera Ponoarele, cunoscută şi sub numele de Peştera de la Podul Lui Dumnezeu, Peştera de la Pod, Peştera Podului sau Peştera de la Podul de Piatră, este accesibilă turiştilor putând fi vizitată pe tot parcursul anului. Peştera podului este situată la o altitudine de 337m. Lungimea sa este de 734 m.

Peştera este o străpungere hidrogeologică realizată de apele ce se strâng în lacul Zăton. Prezinta doua intrări de dimensiuni mari. Galeria principală este subfosila, la un nivel superior se găseşte o galerie fosilă.

In interior peştera prezintă un aven şi o dolină ce au funcţia de prea-plin, căci, atunci când nivelul apei în Lacul Zăton creşte, apa urcă inundând peştera, pentru ca ea să se scurgă treptat odată cu scăderea nivelului din Zăton.

Galeria fosilă prezintă spaţii mari fiind bogat concreţionată cu domuri stalagmitice, stalagmite, stalactite, draperii foarte lungi şi stalactite fistulare. Peştera Ponoarele este opera apelor zătonului, care se drenau cândva prin galeriile ca şi pe sub arcada Podului Natural, detaşat acum de restul peşterii în urma unei prăbuşiri.

Tot în aceasta zonă înzestrată de natură cu multe atracţii se găseşte şi singura pădure de liliac sălbatic de pe plaiurile mioritice, Pădurea de Liliac de la Ponoarele, întinsă pe o suprafaţă de 20 de hectare, la o distanţă de aproximativ 4 km de Baia de Aramă şi declarată rezervaţie botanică. 

Sursa: Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ