Pocăința este împăcare cu sine și cu Dumnezeu

0
94

Pocăinţa sau Mărturisirea este Sfânta Taină a Bisericii prin care tot creştinul,
Cu conştiinţa curată şi trează, căindu-se adânc de greşelile şi păcatele săvârşite
Şi mărturisindu-le cu smerenie şi frângere a duhului, înaintea duhovnicului,
Prin a preotului dezlegare, iertare de la Doamne – Izvorul milostivirii – primeşte.

Această Taină, mai întâi Sfinţilor Apostoli, de Mântuitorul a fost făgăduită:
„Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ,
vor fi dezlegate şi în cer.” Iar după Învierea Sa, Pocăinţa ca Taină a fost instituită:
„Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele se vor ierta lor; şi cărora le veţi tine, vor fi ţinute”.

Fără pocăinţă nu există curăţire de păcate, nu există împăcare cu sine şi cu Dumnezeu.
Pocăinţa este altar al lui Doamne, fiindcă prin mijlocirea ei dobândim milostivirea Lui.
Pocăinţa este şi masă dumnezeiască, fiindcă în ea gustă Domnul mântuirea oamenilor.
Pocăinţa este cuptor încins în care creştinii îşi ard toţi spinii păcatelor şi patimilor lor.

Pocăinţa este oglindă în care ne vedem pe noi înşine cu toate rănile şi bubele sufleteşti.
Pocăinţa este baia curăţitoare a conştiinţei, care te vădeşte aşa cum cu adevărat eşti.
Pocăinţa nu întoarce spatele: nici desfrânatului, nici beţivului, nici închinătorului la idoli.
Pocăinţa nu leapădă: nici pe defăimători, nici pe hulitori şi nici pe cei ce sunt lăuntric goli.

Pocăinţa e prietenă: şi cu vameşul, şi cu tâlharul, şi cu fiul risipitor ce a rătăcit prin lume mult.
E doctorie ce nimiceşte şi vindecă păcatul tuturor celor ce vor să pună în viaţa lor bun început.
E dar ceresc, înveşmântat în curaj şi putere şi îngenunchiază diavolii ce ne dau târcoale mereu.
Pocăinţa este a doua primire a harului şi se naşte în inimă din credinţă şi din frică de Dumnezeu.
În pocăinţă dăruim lui Doamne: lacrimi de umilinţă, suspinuri neprefăcute şi curate rugăciuni.
În pocăinţă învăţăm lecţia: înfrânării, privegherii, nădejdii, smereniei şi devenim mai buni.
În pocăinţă în pământul sufletului şi al inimii noastre, adânc se înfinge rădăcina cucerniciei.
În pocăinţă, întreaga fiinţă ţi-o îmbraci în haina luminoasă a: păcii, iubirii, iertării şi curăţiei.

Pocăinţa este ploaie caldă şi lină ce curăţeşte gândurile întinate, gândurile păgubitoare.
Pocăinţa nimiceşte nelegiuirea, e cugetare smerită, e maica mântuirii, de fapte bune e lucrătoare.
Pocăinţa luminează ca un soare pe cei întunecaţi, îi întoarce la Bunul Dumnezeu pe cei lepădaţi,
Îi cheamă cu iubire pe cei rătăciţi de la Calea Adevărului şi Vieţii şi mângâie pe cei întristaţi.

Pocăinţa e înnoire a Botezului, e legământ cu Dumnezeu, e legământ de îndreptare a vieţii.
E lepădare a jugului trupului, e test dificil pe care-l treci, doar dacă ai învăţat lecţia sincerităţii.
Pocăinţa e rănire a sufletului întru simţire adâncă, este răbdare în necazuri, ispite şi încercări
Ce se abat peste noi ca nişte talazuri zbuciumate ce vor să ne înece în deznădejde şi renunţări.
Renunţare la: credinţă, speranţă, rugăciune neîncetată, pace şi linişte sufletească, armonie divină.
Renunţare la: libertate, la îndrăznire către Dumnezeu, la bucuria vieţii, la neînserata lumină.

Să nu renunţăm niciodată la nădejdea de mântuire, să ne aruncăm în braţele iubirii de oameni,
A iubirii nemăsurate şi necondiţionate a lui Doamne, să ne lăsăm cuprinşi de ale pocăinţei aripi!
Să ne apropiem de Iisus Hristos, nu cu făţărnicie, nu cu sufletul îndoit, ci cu conştiinţă curată!
Să nu amânăm pocăinţa, să priveghem mereu, să ne dăruim lui Doamne cu viaţa noastră toată!

Să ne pregătim veşmântul de nuntă, să ne înveşmântăm întreaga fiinţă în haină luminată,
Să ne îmbrăcăm în haină albă pentru Cină, să întâmpinăm cum se cuvine pe Mirele Hristos!
Lucrarea pocăinţei să n-o sfârşim niciodată, să fim lăcaşuri ale Duhului Sfânt, să trăim frumos!
Să alergăm la Doamne cu pocăinţă, fiindcă nu ştim când firul ghemului vieţii noatre se gată!

Să ne lepădăm de lume, de noi înşine, de propriile împătimiri, să înviem din moartea păcatului!
Să conştientizăm că Pocainţa e o lucrare dumnezeiască mântuitoare, e lucrarea voii Domnului!
Să cunoaştem puterea Pocăinţei, să ştim că ea cu curaj nimiceşte toate capcanele diavolului!
Să conştientizăm că fără botezul lacrimilor nu putem înmuia învârtoşarea inimii şi sufletului!
Să învăţăm că esenţa pocăinţei stă în schimbarea în bine, că ea este scară către Cer, către Acasă,
Că este ca o candelă căreia trebuie să-i întreţinem cu untdelemnul faptelor – flacăra luminoasă.
Să ştim că Pocăinţa reface firea şi aduce înapoi vrednicia celor doborâţi de patimi şi păcate!
Așadar, prin pocăință, omul îşi poate recâştiga strălucirea sa, căci ea este izvor de virtuți minunate!

Cristina Toma