Poate fi dobândită în lume rugăciunea inimii?

0
28

inimaDa, de ce să nu poată fi? Depinde ce înţelegi prin „rugăciunea inimii”. Unii cred că rugăciunea inimii este de fapt repetarea continuă a rugăciunii „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” până la măsura aceea încât niciodată să nu existe o clipă în existenţa omului în care să nu se deruleze această rugăciune în conştiinţa lui. Să ştiţi că nu-i aşa. Rugăciunea aceasta este o modalitate de a ţine legătura cu Dumnezeu, e o metodă. Eu m-am întrebat de multe ori: de câte ori trebuie să zică cineva „Doamne miluieşte-mă!” ca să-l miluiască Dumnezeu? Eu cred că Dumnezeu îl miluieşte chiar şi prin faptul acesta că se angajează în rugăciunea aceasta, adică e o milă a lui Dumnezeu să te poţi angaja în rugăciunea aceasta. Dar performanţe de rugăciune în felul acesta nu ştiu cine poate face. Poate cineva care are un regim ca pelerinul rus, care n-avea nicio treabă în lumea asta. Ce făcea pelerinul rus decât se ducea dintr-o mănăstire într-alta şi zicea „Doamne Iisuse” pe drum, şi zicea „Doamne Iisuse” acolo, şi unde se găsea zicea, nu-l punea nimeni să facă şi altceva. Era şi infirm de altfel, avea ceva, o paralizie la mână, nu putea să fie angajat. Păi câţi dintre noi pot să aibă situaţia aceasta? Nici nu se recomandă o situaţie de felul acesta. Toţi care suntem angajaţi în viaţa socială cu ceva nu putem să facem lucrul acesta.

Ori asta e o rugăciune în care Îl afirmi şi pe Dumnezeu dar îl afirmi mult pe om, pentru că ceri mila lui Dumnezeu pentru tine, pentru „mine păcătosul”: „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Când înaintezi în rugăciunea aceasta ar trebui să izbucnească din suflet şi nişte cuvinte ca acestea: „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”. Zic eu că acesta-i tunetul pământului către cer. Are şi pământul un tunet. Expresia aceasta a cunoaşterii măreţiei lui Dumnezeu: „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt – orice am zice noi – nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”, faptul acesta de a te simţi copleşit de Dumnezeu. Până la urmă, rugăciunea de toată vremea e o atitudine, un simţământ care îl realizezi şi prin a zice „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.

Sfântul Maxim Mărturisitorul – a fost vorba despre „Cuvântul ascetic” din volumul II din Filocalie – răspunde la întrebarea pusă de fratele: „Cum se face că Sfântul Apostol Pavel care zice <<Neîncetat să vă rugaţi>>, cum se ruga el neîncetat având atâtea lucruri de făcut?” Şi bătrânul, respectiv Sfântul Maxim Mărturisitorul, răspunde: „Rugăciunea neîntreruptă constă în a avea mintea lipită de Dumnezeu cu multă evlavie şi cu dor, a atârna pururea cu nădejdea în El şi a te încrede în El în orice ai face şi ţi s-ar întâmpla”. Iată o definiţie a rugăciunii pe care n-o bagă în seamă toată lumea. Ştiţi că Kallistos Ware a scris o carte despre „Rugăciunea inimii în Filocalie” – parcă aşa ceva titlu are – şi n-are în vedere definiţia acesta a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Poate n-a dat peste ea sau poate n-a băgat-o în seamă, însă eu o socotesc foarte importantă. Iată ce spune Sfântul Maxim Mărturisitorul despre rugăciunea de toată vremea, despre rugăciunea neîntreruptă. Nu că este o repetare a rugăciunii, ci că este o stare sufletească în care te socoteşti în faţa lui Dumnezeu, ai mintea lipită de Dumnezeu, fiţi atenţi: „cu multă evlavie şi cu dor”, adică se gândeşte la Dumnezeu ca la Dumnezeu. La noi au fost nişte călugări francezi care au trecut pe la noi după ce au fost pe la Sfântul Munte şi ne-au spus că la Sfântul Munte este o vorbă care zice aşa: „La Dumnezeu să te gândeşti ca la Dumnezeu nu ca la om şi să-L respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul”. Ce înseamnă asta? Să te gândeşti la Dumnezeu cât mai neîntrerupt dar să te gândeşti la Dumnezeu “ca la Dumnezeu nu ca la om”, „cu multă evlavie şi cu dor” ar zice Sfântul Maxim Mărturisitorul. „Şi a atârna pururea cu nădejdea în El – nădejdea fiind lucrătoare în raport cu Dumnezeu – şi a te încrede în Dumnezeu în orice ai face şi ţi s-ar întâmpla”. Să ai conştiinţa aceasta că Dumnezeu e la cârma vieţii tale, asta-i rugăciunea de toată vremea. Nu neapărat să zici „Doamne Iisuse” în toată vremea.

Să ştiţi că eu le spun totdeauna, şi mai ales la cei care au muncă intelectuală, să-şi facă datoria. Voi sunteţi studenţi. Mulţi din cei care sunteţi aici sunteţi studenţi. Păi foarte bine. Apoi să fiţi studenţi, să studiaţi dacă sunteţi studenţi, nu să renunţaţi la studiu ca să vă rugaţi. Să vă rugaţi când aveţi timp de rugăciune dar să aveţi vreme de studiu că doar sunteţi studenţi. Şi nu se poate face cu mintea bine două lucruri deodată. Când studiezi, studiezi şi după aceea îţi găseşti vreme şi de rugăciune. Am citit eu cândva o carte de sentinţe duhovniceşti – de aceea nu m-am putut ocupa numai de Filocalie, că am mai citit şi altceva. Şi spune acolo că era un călugăr într-o mănăstire care copia cărţi – ştiţi că tiparul s-a descoperit tare târziu, abia în secolul XV – şi, copiind el cărţi, scria cât scria şi după aceea se uita, ridica privirea în sus, spunea ceva în gând şi iarăşi scria şi iarăşi făcea aşa. Şi îl întreabă cineva, un călugăr, un coleg de-al lui, că ce face. Şi îi răspunde: „Tu eşti călugăr şi nu ştii ce fac? Uite ce fac. Întâi îmi înalţ gândul la Dumnezeu şi zic: <<Dumnezeule spre ajutorul meu ia aminte, Doamne ca să-mi ajuţi mie grăbeşte. Slavă Ţie Doamne, slavă Ţie>>. După aceea mă apuc şi scriu”, şi bineînţeles că în timpul cât scria trebuia să fie atent la ce scrie, nu mai zicea aşa. Şi apoi întrerupea puţin scrisul şi iarăşi zicea: „Slavă Ţie Doamne, slavă Ţie. Dumnezeule spre ajutorul meu ia aminte, Doamne ca să-mi ajuţi mie grăbeşte”. Aşa ceva se poate face. Dar ca să înlocuieşti studiul cu rugăciunea sau să-ţi faci din rugăciune profesiune, nu-i corect.

Parcă asta era întrebarea nu? Şi dacă se poate în lumea asta să ai rugăciunea inimii. Păi se poate. Se poate pentru că rugăciunea inimii nu înseamnă să spună cineva despre cineva – de exemplu să ştiţi că mie mi s-a spus că cutare are rugăciunea inimii. Nu ştiu dacă cine mi-a spus era sigur sau era sigur numai pentru el, pentru că asta e o chestiune pe care n-o poate şti cineva dacă o ai sau n-o ai. Rugăciunea inimii este participarea totală la rugăciune. Poate să fie o Liturghie. Să ştiţi că noi avem datorie şi de a participa la slujbele Bisericii. Nu se poate înlocui rugăciunea liturgică cu rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Cu asta ne ajutăm aşa cum ne ajutăm şi cu rugăciunea liturgică. Mergem la biserică. Păi atunci ar putea zice cineva – şi zice şi către mine şi pe la spovedit -: „Părinte, e drept că nu merg la biserică, dar mă rog acasă”. Apoi nu se roagă el acasă cât s-ar ruga la biserică dacă ar merge. Şi atunci eu zic: bine, atunci înseamnă că pot să nu mai existe biserici, că se roagă oamenii pe acasă. Nu-i aşa. Sunt nişte datorii care trebuie împlinite şi care sunt tot rugăciune şi care te ajută tot pentru rugăciune, dar când nu-i slujbă la biserică, când eşti pe drum, când eşti undeva şi aştepţi ceva, în loc să te gândeşti la orice, şi mai ales la lucruri necuviincioase, zici „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” întins, aşa cum e rânduiala. Călugării sunt datori. Cum a zis părintele acela: „Tu eşti călugăr şi nu ştii ce fac?”. Păi aşa, un călugăr e dator să spună într-una „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Dar tot aşa cu întrerupere. Într-una când nu e angajat în altceva. Eu, de exemplu acum, nu pot să vă vorbesc şi să zic în acelaşi timp „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” şi nici nu-mi reproşez că nu zic. Şi nu mi-i frică că dacă mă voi duce în faţa lui Dumnezeu va zice Dumnezeu: bine dar să ştii că tu ai fi putut să mai zici de vreun milion de ori „Doamne Iisuse” şi n-ai zis. Nu se poate. Pentru că asta este o metodă, nu e o treabă pe care ţi-o numără cineva, nici tu singur nu trebuie să ţi-o numeri.

„Prescuri  pentru cuminecături” – Arhim. Teofil Părăian

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ