Pledoarie pentru viitorul familiei

0
113

familia crestinaViitorul familiei este privit în mod variat de către cercetătorii ei, cu mai mult sau mai puţin pesimism. Unele voci consideră că, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă, familia va dăinui, chiar şi cu preţul unor restructurări şi reconfigurări de roluri şi de responsabilităţi, evoluând spre „familia echipă”, întemeiată din nevoia fiinţială a omului de dialog şi comuniune, de comunicare şi empatizare, şi având ca raţiuni esenţiale ale existenţei ei afecţiunea şi înţelegerea reciprocă.

Alte voci, pesimiste şi fataliste, apreciază că, pe fundalul acestor profunde schimbări manifestate asupra întregii lumi, a societăţii în general şi a individului în special, ea se va afla într-un „declin continuu” către disoluţie şi dispariţie, făcând loc altor combinaţii familiale, mult mai elastice, mai permisive şi fără a avea asupra lor presiunea unor responsabilităţi precise, precum sunt cuplul deschis, uniunile conjugale libere, având la bază înţelegeri conjuncturale sau contracte prenupţiale, multe dintre rolurile jucate de ea de-a lungul timpului fiind preluate de către „alte instituţii şi actori sociali”.

Unii consideră, spre exemplu, că „ne-am putea aştepta ca durata familiei să crească în viitor datorită creşterii longevităţii. Dar, probabil că o prelungire a vieţii nu înseamnă neapărat căsnicii mai de durată, din mai multe motive. Primul ar fi vârsta destul de înaintată pentru o primă căsătorie. Tinerii îşi amână acest pas până când ajung pe la 30 de ani. Al doilea ar fi marea probabilitate de a divorţa în ziua de azi. Un altul ar fi declinul ratei de căsătorie şi recăsătorire, mai ales la femei. în cele din urmă, ar mai fi şi o sporire a uniunilor de tip concubinaj, după divorţ sau ca o alternativă la căsătorie. Indivizii văduvi sau divorţaţi pot alege să coabiteze, în loc să se recăsătorească, pentru a evita problemele de ordin legal sau economic, de pildă”.

Aceeaşi autoare apreciază că, începând cu un viitor apropiat, „familiile vor continua să fie mici, ca dimensiune. Mortalitatea se va afla într-un declin treptat, determinând sporirea anilor de convieţuire a soţilor după ce copiii au crescut. Astfel, va creşte şi proporţia celor foarte bătrâni pe ansamblul populaţiei”.

Rolurile maritale vor fi diverse, de vreme ce femeile continuă să intre pe piaţa forţei de muncă, iar mariajele în care ambii parteneri au o slujbă remunerată vor continua că coexiste cu cele în care unul dintre parteneri, de obicei soţia, se centrează pe îngrijirea copiilor. Vor continua să existe multe familii cu un părinte unic, amestecate şi cupluri homosexuale, deşi ultimele vor fi în continuare controversate. Tehnologia avansată va permite noi alegeri morale, cum ar fi capacitatea de a alege sexul şi alte caracteristici ale copiilor. Problemele juridice ale vieţii de familie vor spori, ca cea legată de eutanasierea celor mai în vârstă.

Fără îndoială că familia va supravieţui, dar ca o pluralitate de tipuri familiale, şi nu ca o structură de tip monolit. Deşi concepţia despre familie este, în general, pozitivă, viitorul său este legat de cel al indivizilor din lumea întreagă, mulţi dintre ei fiind victime ale sărăciei, suprapopulării şi tulburărilor civile. (…).

Copiii care locuiesc cu adulţii este cel puţin probabil să aibă ambii părinţi biologici în acelaşi cămin. Mulţi copii vor avea cel puţin un părinte vitreg şi mulţi adulţi vor fi implicaţi în creşterea unui copil vitreg. Cuplurile vor continua să coabiteze; unii indivizi, eventual, se vor căsători, iar alţii vor fi separaţi.

Soluţia propusă tot mai frecvent o reprezintă „cultura mariajului”, cuprinzând cinci direcţii de urmat de către contemporanii noştri şi de către generaţiile ce vor urma: să se susţină căsătoria, nu doar printr-o atitudine neutră, ci fiind evidenţiate beneficiile sociale şi spirituale; să se respecte statutul social al mariajului; să se refacă legătura de căsătorie şi naşterea copiilor, care să fie socotiţi o binecuvântare pentru o familie, nu piedică sau obstacol în calea realizării individuale sau familiale; să nu se descurajeze interdependenţa maritală; să se promoveze ideea de permanenţă a cuplului căsătorit şi să se încurajeze aspiraţia de întemeiere a unui cămin.

Poate că încă nu este prea târziu ca atât factorii de răspundere, cât şi fiecare persoană, indiferent de vârstă, gen, dar aspirând la întemeierea unei familii sau trăind deja într-o astfel de formă socială, să mediteze mai mult la aceste eventuale soluţii şi să caute să le impună, începând cu propria persoană şi în cadrul familiei sale, pentru ca, apoi, să se lărgească la nivelul societăţii.

Sursa: „Familia contemporană între ideal şi criză”

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [ffblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ