Plante medicinale – SALCÂMUL ALB

0
78

salcam

Note de primăvară…

Studiile, cercetările și anchetele realizate de diverse institute naționale și internaționale furnizează date precise despre cât de fericiți suntem în cuplu, cum crește graficul fericirii în funcție de vârstă și cum reușesc familiile să gestioneze perioadele de criză. Conform statisticilor furnizate de Universitatea Harvard, ce efectuează sondaje anual despre gradul de fericire la care se situează participanții ce trăiesc în cuplu, 70 de ani se pare că este vârsta la care oamenii simt din plin stare de fericire. Principalele motive ale fericirii lor sunt: armonia psihică la care au ajuns partenerii datorită schimbărilor hormonale care, o dată cu înaintarea în vârstă, i-au făcut să se asemene tot mai mult; depășirea greutăților vieții împreună au sudat cuplul; grijile pe care le-au avut în creșterea și educarea copiilor au pierdut din intensitate, iar atmosfera este mai relaxată; copiii sunt realizați și la casele lor, iar acestea conferă liniște cuplului; dependența reciprocă este văzută ca un avantaj, un factor care aduce stabilitate. La vârsta de 85 de ani, arată studiul Universității Harvard, în 76% dintre căsnicii, ambii parteneri spun că sunt fericiți, în timp ce în cuplurile cu parteneri între 20 și 70 de ani, doar 18% declară că sunt fericiți. Așa că, deși este puțin încurajată de societate, opțiunea divorțului apare în cazurile în care persoanele aflate într-o relație nu sunt dispuse să facă prea multe compromisuri, dorind să redevină libere, să spună ce vor, când vor, să trăiască experiențe noi, să nu aibă un program, să nu depindă de nimeni. Totuși, după cum se știe, și singurătatea are părți negative, așa că un dram de înțelepciune și puțină chibzuință ne sunt necesare la orice vârstă, oricare ar fi opțiunea noastră. Oricare ar fi vârsta la care începi să te consideri bătrân, este indicat să o trăiești frumos, să o percepi ca pe o experiență în care viața îți dezvăluie sensuri profunde, roluri inedite (calitatea de bunic, străbunic…) și răspunsuri clare ce schimbă lumina zilelor tale, te înseninează și îți aduc mulțumiri. Planta de astăzi îmi aduce în gând romanul „Moromeții”, satul românesc și înțelepciunea oamenilor acelor zile pline de nesiguranță. Salcâmul alb, acacia sau pinarul, cu florile sale parfumate și dulci, este planta care îmi întărește convingerea că „a fi copleșit de parfumul florilor reprezintă o formă dulce de a fi învins.” (Beverly Nichols)

„De la lume adunate și iarăși la lume date”

Salcâmul alb (Robinia pseudacacia) este un arbore cu tulpină dreaptă, coroană mare, rară, ce poate atinge 20 de metri. Are ramuri prevăzute cu spini și lemn tare, rezistent la umiditate. Frunzele sunt ovale, prevăzute cu 7-19 foliole, iar florile sunt albe, grupate în raceme lungi (ciorchini), care atârnă. Florile au un gust dulceag și un miros plăcut și apar în lunile mai-iunie. Salcâmul alb crește oriunde, în soluri ușoare, nisipoase, în curți și la margine de drum, nu este plantă pretențioasă. În scop terapeutic se utilizează scoarța și florile. Recoltarea se face la înflorire și se folosesc florile curățate de pe ciorchine. Ele conțin ulei eteric, acizi organici, glicozide flavonice, coline, taninuri, care conferă plantei proprietăți revigorante, afrodisiace, antiseptice, antibacteriene, carminative, laxative, antispastice, emoliente, expectorante, sedative.

Salcâmul alb este un bun hipoacidifiant gastric și stomacal, fiind utilizat ca remediu în ulcer gastro-duodenal și gastrite hiperacide, în arsuri stomacale, dispepsii sau insuficiență hepatică. Are acțiuni antiastmatice, calmante, emoliente și expectorante care îl indică drept mijloc eficient de tratare a unor afecțiuni pulmonare, precum bronșita, astmul bronșic, răgușeala, tusea, răceala, durerile în piept, tuberculoza pulmonară. O infuzie din flori uscate de salcâm este extrem de eficientă împotriva acestor probleme, este ușor de preparat și nu are contraindicații.

  • Infuzie de flori de salcâm alb: Se toarnă 250 ml de apă clocotită peste 1 lingură de flori uscate și mărunțite, se lasă la infuzat 10 minute, se strecoară și se beau 2-3 ceaiuri pe zi, după cele trei mese principale. În caz de probleme pulmonare, mierea sporește efectul ceaiului.

Salcâmul alb prezintă proprietăți carminative, laxative, colagoge, vulnerare, antispastice, revigorante, afrodisiace, antibacteriene, sedative eficiente în nevralgii dentare, dureri de cap, migrene, insomnii, anemie, reumatism, afecțiuni genitale, boli cutanate (arsuri, răni, ulcerații). Florile proaspete au un efect revigorant și energizant la orice vârstă, atât în caz de anemii, cât și pentru o stare generală bună. În anemie puteți întrebuința vinul tonic, care se prepară din 20 g de flori infuzate în 1 litru de vin roșu fierbinte, cu vas acoperit, pentru 15 minute. Se beau câte un pahar, după masă.

  • Decoct din amestec de plante și salcâm alb: Se amestecă flori de salcâm alb cu flori de soc și de mușețel. Se ia o linguriță din acest amestec și se fierbe în 200 ml de apă. Se bea în trei reprize, fiind eficient în caz de afecțiuni stomacale și ale sistemului nervos.

Pentru alinarea durerilor de dinți, nevralgii sau igienă dentară se poate face gargară cu ceai concentrat (se infuzează 2 linguri de flori uscate în 200 ml de apă, timp de 15 minute). Tot pentru uz extern, pe pielea cu răni, arsuri sau ulcerații, se poate presăra o pulbere de flori uscate și măcinate, cu rol antiseptic, antibacterian, calmant.
Florile de salcâm sunt aromatizante, ele fiind foarte căutate în industria cosmetică și de parfumerie. Ele intră în compoziția parfumurilor orientale, florale, aldehidice. Salcâmul alb este o plantă meliferă importantă, mierea de salcâm fiind foarte cerută datorită calităților sale. În industria alimentară, se pot aromatiza cu salcâm alb multe lichioruri, siropuri, șerbeturi, plăcinte, dulcețuri și prăjituri.

Folosirea plantelor în diverse afecțiuni

Natura este generoasă și a înzestrat plantele cu însușiri și calități multiple pentru o varietate de tulburări, după cum a creat mai multe plante care pot fi utilizate pentru aceeași afecțiune. Cu scop pur informativ, fără alte detalii, voi enumera câteva plante medicinale și alimentare care te vor ajuta în caz de anemie. Acestea sunt: afinul, agrișul, alunul, ananasul, avocado, banana, caisa, castana, cicoarea, coacăzul roșu, coacăzul negru, cornul, cresonul, curmalul chinezesc, curmalul palmier, goji, dudul, fasolea, fragul, grâul, gutuiul, hreanul, hrișca, lămâiul, lintea, măceșul, măcrișul, merele, măslinele, migdalele, morcovii, murele, napii, nucile, ovăzul, perele, pătrunjelul, pepenele galben și verde, piersicile, portocalele, prazul, prunele, ridichea neagră, roinița, roșiile, rozmarinul, rubarba, scorușul-de-munte, sfecla roșie, smochinul, soia, spanacul, sparanghelul, susanul, urzica, varza albă, vinetele, vișinul, vița-de-vie.

Mihaela Mușetescu

Baner asculta RJS