Plante medicinale – PORUMBARUL

0
110

porumbar

Note de vară…

A venit anotimpul cu cele mai ofertante, dulci, delicioase, savuroase fructe. Căldura de afară ne împiedică să mâncăm mult și ne invită să consumăm alimente răcoritoare. Dacă ești adeptul stilului de viață sănătos, nu ai de ce să îți faci probleme prea des din cauza diverselor maladii. Totuși, pentru a te menține în formă maximă și a evita instalarea treptată a anumitor afecțiuni, este bine să ai idee de pașii necesari care le previn. Să ai un ficat sănătos este esențial, deoarece ficatul este un organ vital, o glandă anexă a tubului digestiv, care îndeplinește funcții fiziologice extrem de importante în organism. Pentru a-l menține sănătos, se recomandă evitarea tuturor alimentelor ce conțin conservanți, coloranți, îndulcitori artificiali. Alimentele interzise în cazul suferinței ficatului sunt: conservele, murăturile, prăjelile, afumăturile, carne și pește grase, mezeluri, icre, untură, brânză grasă, prăjituri, ciocolată, înghețată, produse de patiserie, zahărul alb, sosuri picante și condimente iuți, castraveți, gulii, alune, migdale, nuci. De asemenea, este importantă evitarea folosirii medicamentelor în mod abuziv. Consumul de alcool, cafea, tutun, băuturi carbogazoase. Este bine să nu faceți abuz de mâncare, ci, din contră să aveți mai multe mese într-o zi, reduse cantitativ, în care să acordați mai mult timp mestecatului bolului alimentar înainte de înghițire. Sigur vă veți pune problema, pe bună dreptate, citind cele de mai sus: ce am voie să mănânc? Ei bine, se recomandă celor cu afecțiuni hepatice sau celor care vor să prevină neplăcerile dobândirii unor astfel de afecțiuni să consume hrană cu efect detoxifiant, bogată în antioxidanți, și anume: fructe, legume și verdețuri (anghinare, mărar, pătrunjel, leuștean, cimbru, chimen, dafin, țelină), cereale, miere de albine, lactate slabe, 1-2 ouă fierte pe săptămână, carne slabă, pește slab, magiun, mămăligă, griș, uleiuri vegetale presate la rece, ceaiuri din plante. Alternativele echilibrează balanța, însă, pentru reușită este nevoie de puțină disciplină și de o re-educare a comportamentului alimentar. O plantă numai bună, atât pentru magiun, cât și pentru ceai, foarte prietenoasă cu ficatul, detoxifiantă, este porumbarul.

„De la lume adunate și iarăși la lume date”

Porumbarul (Prunus spinosa) este un arbust cu spini, foarte rezistent la secetă și ger. Este unul dintre primii arbuști care înfloresc după topirea zăpezii. Are o tufă densă și o tulpină înaltă de 1-4 metri, scoarță cenușie, ușor crăpată. Face frunze de formă eliptică, alungită, ce prezintă peri pe fața inferioară, iar florile au 5 petale albe, care se deschid înaintea frunzelor, primăvara. Fructele, drupe globuloase, au culoarea neagră (ce bate în albastru), sunt brumate la exterior și au pulpa verzuie. Sunt denumite porumbe sau porumbele. Înainte de maturare, fructele au un gust astringent, plăcut, iar la maturare sunt dulci-acrișoare. Deși sunt utilizate ca remedii naturale și culese în acest scop, multe rămân pe ramuri și iarna, constituind hrană pentru păsările sălbatice. Planta înflorește în aprilie-mai și este întâlnită în zone de câmpie și colinare, la margine de pădure sau de drum, pe pășuni, fânețe, în crânguri și răzoare, în grădini.

În scop terapeutic, se utilizează florile și fructele, care sunt bogate în substanțe chimice eficiente în diverse afecțiuni cu care organismul uman se poate confrunta. În flori se găsesc flavonoizi, glicozide cianogenice, glicoferozide, săruri minerale de magneziu și potasiu, acizi organici și alte substanțe ce conferă plantei proprități terapeutice expectorante, antiastmatice, sudorifice, tonifiante, sedative, hipotensive, hipoglicemiante, calmante contra unor dureri, antiinflamatoare, antiseptice, diuretice, laxative. În fructe sunt prezente glucide solubile, pectine, taninuri, polifenoli, flavonoizi, antociani, rezine, vitamina C, săruri minerale de calciu, magneziu, fosfor, acizi organici care acordă plantei calități dezintoxicante în afecțiuni precum artrita, guta, uremia și proprietăți astringente.

Folosirea florilor și a fructelor de porumbar se poate face individual sau separat, din această plantă obținându-se diverse preparate care dau rezultate bune în afecțiuni renale, dureri de stomac, deranjamente, dischinezie biliară, gută, artrită, nevroze, tuse convulsivă.

  • Decoct din fructe și flori de porumbar: Se fierbe, timp de 3 minute, o cantitate de 1 linguriță din amestec de fructe și flori în 250 ml de apă. Se lasă la infuzat 10 minute și se strecoară. Pentru tuse convulsivă se beau 2-3 cești pe zi.
  • Decoct din fructe de porumbar: Se pune 1 linguriță de fructe uscate în 250 ml de apă rece, se fierbe 20 de minute, se infuzează alte 15. Pentru dureri de stomac, deranjamente, afecțiuni renale, dischinezie biliară, gută, artrită se beau 2-3 căni pe zi.

Porumbarul are efecte benefice și în alte tulburări, precum hipertensiunea arterială, insuficiența cardiacă cu edeme, reumatism, dureri dentare, erupții tegumentare, intoxicații, constipație, nefrită, cistită, leucoree. Planta tonifică stomacul, stimulează diureza, este un bun depurativ al sângelui. Pentru acțiuni sedative, diuretice, depurative și laxative se recomandă infuzia simplă din flori uscate, consumată de 2-3 ori pe zi, pe o perioadă de 3-4 zile consecutiv.

  • Infuzie din flori de porumbar: Se toarnă 200 ml de apă fierbinte (clocotită) peste 1 linguriță de flori uscate, se lasă 10 minute și se strecoară.

Datorită gustului plăcut al fructelor sale, porumbarul se folosește în industria alimentară, din ele pregătindu-se dulceață, marmeladă, gem, compot, sirop, lichior, oțet, țuică. Preparatele astfel obținute își păstrează proprietățile antiseptice, mineralizante, fortifiante, astringente, diuretice, detoxifiante. Datorită conținutului ridicat de zaharuri și vitamine, fructele proaspete (până la o jumătate de kg pe zi) se pot consuma 10 zile la rând, într-o cură oricând oportună pentru organism, atât pentru combaterea unor afecțiuni, cât și pentru ameliorarea lor. Siropul diluat în apă are, pe lângă proprietăți curative, și rol răcoritor, în special în zilele caniculare. Este simplu de procurat, de la magazine bio, dar și ușor de preparat acasă.

  • Sirop din fructe de porumbar: Se fierbe o jumătate de kilogram de fructe cu 250 g de zahăr, un baton de vanilie și câteva cuișoare, pentru 10 minute. Se lasă 24 de ore în vasul în care au fiert. După 24 de ore se strecoară și se mai pune o dată la fiert până se îngroașă. Se consumă diluat.

Sucul sau decoctul din fructe proaspete sunt utilizate pentru spălături bucale în cazuri de stomatite sau gingivite. Pentru colorarea în roșu a firelor de in, cânepă sau lână se folosește un amestec din scoarța crengilor de porumbar, ramuri de prun, flori proaspete de șovârf, piatră acră și oțet.

Origine și tradiții

Specia este originară din Europa, vestul Asiei, nordul Africii și Caucaz și a fost naturalizată și în America de Nord. În industria de profil, principalii furnizori ai produsului vegetal sunt Bulgaria, Albania, Ungaria și țările fostei Iugoslavii. În tradiția populară, exista credința că anii în care porumbarii aveau flori vor fi mănoși. În unele zone ale țării, porumbul se semăna o dată cu înflorirea arbuștilor de porumbar. Tratamentele tradiționale utilizau decoct din porumbar în durerile de dinți, ca antalgic. În unele sate din județul Vaslui fructele fierte în apă erau date ca remediu pentru enterită. În alte zone, fructele mature se uscau și se fierbeau, iar, iarna, această zeamă se consuma alături de mămăligă prăjită. Gemul din fructe de porumbar este consumat în popor pentru „stomac leneș”, iar vinul este administrat ca purgativ.
Primăvara, se legau pe porumbarii înfloriți mărțișoare.

Mihaela Mușetescu

[pro_ad_display_adzone id="95017"]