Plante medicinale – LEMN-DULCE

0
105

lemndulce

Note de primăvară…

Terapia cu plante, regimul alimentar și orice tip de restricție pentru organismul tău într-o societate a abundenței și a bunăstării reprezintă un adevărat test pentru fiecare și o dovadă reală de voință. Trebuie să ai o reală motivație pentru a renunța la oferta generoasă de produse alimentare de pe piață, chiar și când trebuie sau ești nevoit. Pe lângă oferta generoasă de produse, există și foarte multe opinii, idei, puncte de vedere asupra unui mod de viață benefic pentru sănătatea noastră. Este și foarte dificil să renunți la obișnuințe, viață într-un anumit ritm, comodități și tabieturi și să faci o schimbare. Dacă nu ar fi atât de greu nici nu s-ar numi o reală schimbare, ci doar o neînsemnată mutare, o mică înlocuire a ceva cu altceva. Terapia naturistă te ajută să identifici ceea ce nu este în regulă la tine și îți oferă prilejul să corectezi aceste dizarmonii într-un mod „safe”. Te ajută să faci schimbarea, să îți răstorni sistemul de valori care a dat greș și să o iei de la început. Dacă nu este o radicală întoarcere către ceea ce oferă natura, este un prim experiment care te poate aduce mai aproape de echilibrul dintre natură, educație și cultură, fără să renunți la tine însuți și ținând cont de recomandări ce se mulează pe personalitatea ta. Ia-o ușor, în fond a trăi relaxat înseamnă a trăi mult, fericirea este starea pe care trebuie să o simțim că suntem, că existăm. Pe scurt, trebuie să căutăm o viață dulce. Astăzi, lemnul-dulce…

„De la lume adunate și iarăși la lume date”

Lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra) este o plantă erbacee, perenă, de până la 1 metru înălțime, cu rizomi ramificați și tulpini lemnoase. Frunzele sunt dispuse regulat de-a lungul tulpinii, iar florile sunt mici și colorate în alb, albastru-liliachiu. Fructul este o păstaie brun-roșiatică. De origine din regiunea mediteraneeană și cultivat în multe părți ale lumii, lemnul dulce crește la marginea terenurilor agricole, pe malul râurilor, la marginea pădurilor de la șes, preferând soarele direct, lumina și temperaturile ridicate. Această plantă se mai numește popular și iarbă-dulce, plutitoare-dulce, reglisă, firuță, ciorâng, rădăcină-dulce, iar denumirea vine de la gustul dulceag al rădăcinii, care este și partea folosită în scop medicinal. Lemnul-dulce este dulce datorită acidului glicirizinic și este de 50 de ori mai dulce decât zahărul obișnuit. Acest acid, odată ajuns în stomac, se descompune și capătă proprietăți antiinflamatoare și antiartritice, care, împreună cu alte componente, funcționează similar cu hidrocortizonul și corticosteroizii din organism. Din punct de vedere chimic, planta mai conține și acid glabric, lipide, rezine, mentol, vitamine din grupa B, amidon, săruri minerale, substanțe amare. Proprietățile sale antispasmodice, fluidifiante, emoliente, antihistaminice, antivirale, depurative, diuretice, digestive, tonice și răcoritoare îl indică în terapia multor afecțiuni precum gastroduodenitele, ulcerul gastroduodenal, febra, artrita reumatoidă, dimenoreea, pruritul, urticaria și obezitatea. Extern, lemnul-dulce se folosește împotriva nevrodermitelor, eczemelor, dermitei seboreice.

Lemnul-dulce are nevoie de mai mulți ani de creștere pentru a-și dezvolta la maximum proprietățile medicinale. Pentru întărirea glandelor endocrine și ajutarea glandelor suprarenale în producerea de hormoni sunt recomandate ceaiurile și tincturile din lemn dulce. Este considerat cea mai bună sursă de fitoestrogeni naturali.  Rădăcina de lemn dulce ascunde gustul neplăcut al altor plante sau medicamente și este des folosită la îndulcirea ceaiurilor, fiind preferată zahărului deoarece nu produce fermentații. Rădăcina acestei plante se întrebuințează intern sub formă de infuzie, extract sau pulbere și are o acțiune expectorantă, fluidificând secrețiile traheo-bronhice și calmând tusea. Poți prepara un sirop de tuse eficient în tuse, laringită și dureri în gât pentru calmarea membranelor iritate. Pe lângă tratarea inflamațiilor gâtului, acest preparat ajută la întărirea corzilor vocale.

Sirop de tuse din lemn-dulce:

  • 1 parte rădăcină lemn-dulce (tocată)
  • 1 parte frunze de lumânărică
  • 1 parte scoarță de cireș sălbatic
  • miere sau sirop de arțar

Notă: Parte este orice unitate de măsură atât timp cât se aplică în mod constant.

Mod de preparare: Amestecul din plante se pune într-o oală, folosind 60 de grame de plantă la un litru de apă. Se fierbe totul la foc mic până dă în clocot, se acoperă vasul parțial și se fierbe până lichidul scade la jumătate. Se filtrează lichidul de plante, se măsoară cantitatea, apoi se pune înapoi în oală.  Pentru fiecare jumătate de litru de lichid astfel preparat se adaugă 1 cană de miere sau 2 căni de sirop de arțar. Se încălzește și acest amestec la foc mic până se îngroașă, amestecând tot timpul. Se pune în recipiente și se depozitează la rece (în frigider).

Lemnul-dulce se poate asocia cu podbal și unguraș în caz de afecțiuni bronșice și cu nalbă-mare, tătăneasă și crețușcă în disfuncțiile gastrice. Printre bolile pe care le combate lemnul dulce se numără osteoporoza, tulburările specifice menopauzei, infertilitatea, reumatismul, alergiile. Se poate prepara sub formă decoct 1/2-1 linguriță la 250 ml de apă, se dau în clocot, se fierb 10-15 minute și se consumă de 3 ori pe zi.  Tinctura se prepară din alcool de 50-70 de grade cu rădăcină mărunțită lăsate la macerat 14 zile.

Extern se administrează sub formă de gargară din decoct concentrat. Se folosește în caz de stomatite și pe compresă în caz de plăgi.

  • Decoct concentrat din lemn-dulce pentru uz extern: 200 g de rădăcină se fierb în 100 ml de apă până amestecul scade la un sfert.

O petală de istorie…

Lemnul-dulce este originar din India și este folosită încă din timpuri străvechi în Orient și, mai târziu, în Europa. Tratatele de medicină chineză menționează folosirea plantei încă de acum 5000 de ani în China, Tibet, Coreea. Medicii din Tibet o foloseau pentru întărirea organismului și pentru longevitate. În secolul I Pliniu recomanda planta pentru calmarea tusei. Dioscoride spunea că ea dă energie, limpezește vocea și „îndulcește” dispoziția. În Evul Mediu, Sfânta Hildegard credea că este capabil să ușureze durerile de inimă și „să răcorească” organismul cuprins de febră. Lemnul-dulce este considerat „bun la toate”, este un excelent îndulcitor și fortifiant.

Mihaela Mușetescu

Baner asculta RJS