Planeta a noua chiar există: Misterul corpului ceresc ce se ascunde în sistemul nostru solar | VIDEO

0
46

În sistemul nostru solar ar putea exista o nouă planetă, de zece ori mai mare decât Terra, care deşi n-a fost văzută până acum, are un câmp gravitaţional foarte activ, informează The Independent.

Potrivit unui studiu publicat de cercetătorii din cadrul California Institute of Technology din Pasadena (Caltech), Planet Nine (Planeta Nouă) aşa cum a fost denumită această planetă, s-ar afla dincolo de orbita lui Neptun şi durata în care se învârte în jurul Soarelui este una foarte mare, între 10.000 şi 20.000 de ani.

Planeta gigant a fost detectată după ce savanţii au observat cum alte 13 corpuri cereşti din Centura Kuiper, o zonă situată în apropierea planetei Pluto, se mişcă împreună de parcă ar fi legate de gravitatea unui obiect uriaş.

planet-9

Pentru a se vedea ce anume produce un asemenea efect oamenii de ştiinţă au realizat mai multe simulări şi au ajuns la concluzia că doar o planetă de mari dimensiuni este responsabilă pentru respectivul fenomen.

“Dacă aceasta există, atunci ea va fi detectată de telescoapele noastre, aşa că va trebui să aşteptăm până când instrumentele îşi vor face treaba”, a declarat pentru The Telegraph, astronomul Sir Martin Rees.

Pe de altă parte, astronomul Mike Brown, cel care a descoperit aceste dovezi împreună cu Konstantin Batygin, a explicat că planeta întunecată este atât de mare încât nu ar trebui să mai fie loc de interpretări. Spre deosebire de categoria planetelor mici, gravitaţia Planetei Nouă domină spaţiul înconjurător, unul dintre criteriile cheie ce o clasifică drept planetă.

Acelaşi model computerizat arată că s-ar mai afla şi alte corpuri cereşti dincolo de orbita planetei Neptun, în zona Centurii Kuiper.

planeta-9

Anterior, Mike Brown a ajutat Uniunea Astronomică Internaţională să stabilească faptul că Pluto nu este cea de-a noua planetă din Sistemul Solar, clasând-o în categoria “planetelor pitice”, după descoperirea altor corpuri cereşti, de dimensiuni apropiate şi acoperite de gheaţă, dincolo de orbita planetei Neptun.

“Toţi acei oameni care s-au supărat atunci când au aflat că Pluto nu mai este o planetă pot să se bucure de acum înainte, pentru că acolo, în spaţiu, există o altă planetă, care este reală şi care aşteaptă să fie descoperită”, a subliniat Mike Brown.

Ana Grama

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ