Plăcerea şi durerea denaturează conştiinţa morală

0
119

durereCă plăcerea şi durerea sunt rele se vede şi din felul în care strâmbă conştiinţa morală a omului căzut. Într-adevăr, acesta în chip „firesc” preţuieşte lucrurile după plăcerea sau durerea pe care i-o produc; şi judecata sa morală socoteşte plăcerea drept bine, iar durerea, rău.

Omul căzut judecă valoarea lucrurilor nu aşa cum ar trebui, cu o minte în stare să deosebească realităţile inteligibile şi valorile spirituale, ci cu simţirea sa; iar aceasta nu e doar simpla şi deloc vinovata putere de a sesiza lucrurile sensibile, ci şi, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „puterea de a deosebi între plăcerea şi durerea trupului”, şi, mai precis, „o putere a trupurilor însufleţite şi dotate cu senzaţii”, care „convinge pe om să îmbrăţişeze plăcerea şi să respingă durerea”. „Când deci omul nu e preocupat să facă altă deosebire decât aceasta, dintre simţirea trupească de plăcere şi cea de durere, calcă porunca dumnezeiască şi mănâncă din pomul cunoştinţei binelui şi răului. El are adică, iraţionalitatea simţirii ca singur mijloc de discernământ, în slujba conservării trupului. Iar prin ea se alipeşte cu totul de plăcere ca de ceva bun, şi se fereşte de durere ca de ceva rău”.

De aici, omul ajunge să nu mai ştie cu claritate ce e bine şi ce e rău. „Pomul cunoştinţei binelui şi răului”, despre care vorbeşte Scriptura (Facerea 2,17), se numeşte aşa tocmai pentru că gustarea din rodul său (care simbolizează desfătarea de creaţie sub aspectul ei sensibil, desfătare care, aşa cum am văzut, aduce numaidecât suferinţă) duce la o astfel de cunoaştere neclară a binelui şi a răului, pe temeiul plăcerii şi al durerii simţite ori nădăjduite. Sfântul Maxim explică astfel că omul căzut, închinându-se creaturii în locul Creatorului prin iubirea trupească de sine, „avea în sine într-o lucrare neîncetată plăcerea şi durerea. Căci, mâncând mereu din pomul neascultării, primea prin simţire părerea cunoştinţei binelui şi răului, amestecate în el”.

De altfel, această cunoaştere neclară a binelui şi răului produsă de iubirea trupească de sine şi întemeiată numai pe experienţa pur simţuală a plăcerii şi durerii este cea care naşte, aşa cum am văzut mai înainte, mulţimea de patimi rele: „Necunoaşterea lui Dumnezeu a îndumnezeit zidirea, al cărei cult vădit este iubirea de trup a neamului omenesc. Căci în jurul acesteia se învârte, ca un fel de cunoştinţă amestecată, toată experienţa plăcerii şi a durerii, din pricina cărora s-a introdus în viaţa oamenilor tot nămolul relelor de tot soiul, atât de felurite şi pestriţe, încât nu le poate spune cuvântul.”

„Dumnezeu nu vrea suferința omului” – Jean-Claude Larchet

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ