Pilda: ,,În orice rău întotdeauna se ascunde şi un bine’’

0
301


Într-un sat, trăia o bătrână înţeleaptă, căreia mulţi semeni îi cereau sfatul în diverse momente ale vieţii, când trebuiau să ia o decizie importantă ce le putea schimba drumul acesteia, în bine sau în rău. Alţii ii cereau sfaturi duhovniceşti, sfaturi care să îi ajute să urce încet, încet pe scara ce duce spre Cer, spre Acasă.

În una din zile i s-a pus de către o credincioasă, următoarea întrebare:
– Ce se ascunde, bunică în orice rău?

– În orice rău întotdeauna se ascunde, draga bunicii şi un bine.
Şi ca să înţelegi mai bine de ce spun acestea, îţi voi da câteva exemple.

Înainte de a începe războiul, aveam împreună cu familia o viaţă îmbelşugată, nu ne lipsea niciodată pâinea cea de toate zilele de pe masa noastră, dar eu nu conştientizam că trebuia să mulţumesc în orice clipă Bunului Dumnezeu, pentru această binecuvântare, nu conştientizam că în jurul meu erau semeni care nu aveau această pâine pe masă şi că ar fi trebuit să le dăruiesc şi lor din pâinea noastră, nu conştientizam că dar din Dar se face Rai. Când a venit războiul şi era foamete peste tot, am învăţat să Îi mulţumesc lui Doamne, pentru orice bucăţică de pâine, am învăţat lecţia compasiunii şi solidarităţii. Am învăţat să împart orice bucăţică de pâine cu aproapele meu. Am învăţat ce înseamnă simplitatea, ce înseamnă să te mulţumeşti cu puţin, am învăţat să apreciez orice dar primit de la Doamne şi de la aproapele meu, orice dar cât de mic, l-am considerat de atunci, de mare preţ şi mi-a bucurat mereu sufletul.

– Fericiţi cei milostivi şi buni, fericiţi cei ce au sufletul înveşmântat în modestie şi simplitate!

– Ai auzit, draga bunicii, că una dintre cele mai mari dureri ale unui om e să-şi îngroape propriul copil. Durerea pierderii copilului tău, carne din carnea ta, sânge din sângele tău, te face uneori să nu mai judeci limpede, te face să cârteşti împotriva lui Dumnezeu, să te răzvrăteşti, să nu accepţi voia Lui. Am gustat şi eu din paharul acestei dureri, dar această durere, m-a ajutat să conştientizez, că viaţa omului e ca iarba câmpului, că nimeni nu-şi cunoaşte ceasul morţii şi de aceea nu trebuie să amâni pocăinţa, ci să priveghezi necontenit, precum cele 5 fecioare înţelepte din Evanghelie. Am învăţat că trebuie să apreciezi orice clipă a vieţii ca dar de la Dumnezeu – Creatorul şi Stăpânul nostru. Această durere copleşitoare m-a ajutat să înţeleg durerea Maicii Domnului la Răstignirea Mântuitorului şi am încercat din răsputeri să nu o mai fac să trăiască din nou această durere, prin Răstignirea Fiului Său iubit, cu păcatele mele multe şi grele. Şi am mai învăţat că în clipele de tristeţe, neputinţă şi deznădejde te apropii mai uşor de Dumnezeu, decât în momentele fericite ale vieţii, când de multe ori te crezi tu un dumnezeu pe pământ, căruia nimic nu îi poate sta împotrivă. Am învăţat aşadar, că nu e bine să deznădăjduim, oricât de greu ne-ar fi în viaţa de zi cu zi, fiindcă cine Îl iubeşte pe Bunul Dumnezeu ştie că Acesta îi este alături în orice clipă a vieţii. Știe că nu îl va părăsi la greu, ştie că îl va purta în braţe atunci când va fi căzut şi îngenucheat de probleme, fără puterea de a păşi singur, fără puterea de a se ridica singur şi a înfrunta cu curaj greutăţile vieţii.

– Ai învăţat, bunicuţo, să transformi întunericul durerii şi deznădejdii în lumina credinței, ai învăţat să iei din tot răul şi toate greutăţile doar partea bună, ai învăţat că după orice furtună răsare soarele și că acolo unde este credință, nădejde, iubire, răbdare, iertare, rugăciune, pocăinţă, smerenie, simplitate şi modestie este Dumnezeu, Care ne însoțește mereu pe Cale și Care ne vrea fii ai luminii, ai păcii, ai iubirii și bucuriei sfinte, Care ne vrea ostaşi viteji în războiul cu tot răul, care ne vrea învingători în războiul duhovnicesc….

Dacă nu ar fi tristeţea, durerea şi deznădejdea, am uita de Doamne.
Am uita să plecăm genunchii sufletului şi inimii la sfântă rugăciune.
Nu am învăţa lecţiile bucuriei sfinte, credinţei şi nădejdii,
Nu am învăţa lecţiile îndelung – răbdării, păcii şi liniştii.
Dacă nu ar fi mândria şi orgoliul, nu am cunoaşte ce e smerenia.
Dacă de unii semeni nu am fi fost respinși, nu am fi învățat omenia.
Dacă de valuri furtunoase, de ispite și încercări nu am fi fost loviți,
La examenul autenticului curaj, cu siguranță am fi rămas repetenți.
Dacă nu am fi gustat din licoarea amară a egoismului, invidiei, urii,
Nu am fi tânjit după dulceața comuniunii, prieteniei, sincerității, iubirii.
Dacă nu ar fi coflict în jurul nostru, nu am descifra tainele păcii și medierii.
Dacă nu ar fi răul, nu ne-am dori ca lumea noastră să fie guvernată de bine.
Dacă nu ar fi răul și întunecatul păcat, nu am jindui după virtuțile creștine.
Dacă nu am fi trăit starea iadului, a morții sufletești, a orbirii spirituale,
Nu ne-am dori întâlnirea cu Mântuitorul Hristos în spațiul Învierii Sale….

Cristina Toma