Petrache Poenaru – 215 ani de la nașterea inventatorului

0
36

La 10 ianuarie 2014 s-au împlinit 215 ani de la nașterea inventatorului Petrache Poenaru.

Poenaru Inginer, matematician, inventator, matematician și pedagog, Petrache Poenaru s-a născut la 10 ianuarie 1799, în casa familiei Otetelișanu din localitatea Benești, județul Vâlcea.

Și-a început educația încă de la vârsta de cinci ani, cu un dascăl grec. Regimul intens de învățare a limbii grecești, de însușire a unui întreg bagaj de cunoștințe filosofice, retorice și matematice i-a periclitat sănătatea. Prin urmare, mama sa a decis ca educația copilului să fie desăvârșită de fratele său, Iordache I. Otetelișanu, un luminat cărturar craiovean. În 1812, Petrache Poenaru a fost primit ca bursier la Școala Obedeanu din Craiova.

În 1818, după ce și-a terminat studiile secundare la școala de la Biserica Obedeanu din Craiova, a lucrat la cancelaria Episcopiei din Râmnicu Vâlcea, pentru ca doi ani mai târziu să predea limba greacă la Școala Mitropoliei din București.

În timpul Revoluției de la 1821, a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu iar la Revoluția de la 1848 din Țara Românească, a făcut parte din Comisia pentru eliberarea robilor țigani.

În 1822 a obținut o bursă de studii la Școala Tehnică din Viena. Și-a continuat pregătirea, în 1826 primind o bursă franceză la Școala de Aplicații a Inginerilor Geografi din Paris, prilej cu care a lucrat la întocmirea hărții Franței.

Priceput în tehnică, a brevetat mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), o invenție ingenioasă și utilă, numită de el „condeiul portăreț, alimentându-se însuși cu cerneală”, care va precede stiloul. Astfel, a pus la punct un sistem prin care cerneala era împinsă către vârful în care era montată penița, printr-o ușoară apăsare a țevii condeiului. Această invenție elimina zgârieturile de pe hârtie, scurgerile de cerneală și venea cu soluții pentru îmbunătățirea părților componente ale condeiului. Instrumentul de scris era cunoscut în acel timp sub denumirea de „stilograf”.

A călătorit și în Anglia, unde la 27 octombrie 1831, a fost primul român care a mers cu trenul, mijlocul de transport fiind pus în funcțiune cu doar un an în urmă între Liverpool și Manchester: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una dintre minunile industriei secolului nostru. Douăzeci de trăsuri legate unele de altele, încărcate cu 240 de persoane, sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi”.

În 1832 s-a întors în Țara Românească, devenind profesor de fizică și matematică și director al Colegiului „Sf. Sava”. În același an a contribuit la înființarea cursurilor speciale de matematici superioare, geodezie, mecanică, arhitectură, agricultură și silvicultură. El a creat două clase cu profil ingineresc și le-a dotat cu manuale și aparatură.

A desfășurat o intensă activitate culturală: a contribuit la înființarea Societății Filarmonice (1833); a inițiat Societatea agronomică și Școala de Agricultură de la Pantelimon; s-a numărat printre întemeietorii Grădinii Botanice și ai Muzeului Național de Antichități din București.

S-a remarcat, totodată, ca un publicist activ: a editat, împreună cu Florian Aaron și Simion Marcovici, foaia „Muzeului Național”, a scos cea dintâi publicație gratuită și oficială destinată mediului rural — „Învățătorul satului”—, a colaborat la „Curierul național”, „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, „Gazeta Teatrului Național”, în care a publicat discursuri privitoare la însemnătatea învățământului în limba română, sfaturi pentru lucrarea pământului, strânse ulterior sub titlul „Învățături pentru prăsirea duzilor și creșterea gândacilor de mătasă adunate și întocmite pe clima Țării Românești” (1849).

La inițiativa sa au fost organizate, în 1836, primele observații meteorologice sistematice pentru determinarea temperaturii, presiunii și umezelii aerului.

În 1837 a tradus și a publicat în limba română primul curs de geometrie iar în 1841, cursul de algebră. Tot în 1841, a publicat, în colaborare, „Vocabularul franțezo-român”, în două volume. Pe acest considerent, Petrache Poenaru este evocat și astăzi ca un susținător al limbii franceze în România.

Devenit, în 1838, inspector și director al Eforiei Școlilor Naționale, a avut o importantă contribuție la organizarea învățământului național de la orașe și sate, susținând înființarea de școli primare în care să se predea după metoda lancasteriană (sistem pedagogic fondat în Anglia, la sfârșitul sec. XVIII, care presupunea predarea materiilor de studiu cu ajutorul elevilor mai avansați, folosiți ca monitori în clasele mai mici) și redactând un nou regulament al școlilor — cea dintâi încercare de organizare a învățământului din Țara Românească. Numărul școlilor publice sătești înființate în Muntenia ajungea în preajma Revoluției de la 1848 la 2.236. S-a implicat direct în dotarea școlilor Craiovei. Astfel, în 1837, el a donat Pensionului de fete din Craiova, actualul Colegiu Național „Elena Cuza”, un set de hărți — Europa, Asia, Africa, America, Australia—, precum și 20 de cărți sub titulatura „Cours complet d’education domestiques pour les filles”.

A fost cel dintâi care a strâns date despre tezaurul de la Pietroasa, transferat, prin grija sa, în 1842, la Muzeul „Sf. Sava”.

La 20 octombrie 1850 a fost numit membru al Eforiei Școlilor Naționale, însărcinat cu aplicarea Regulamentului de funcționare a școlilor din Țara Românească, semnat de domnitorul Barbu D. Știrbei la 17 octombrie 1850 și în care se prevedea să se înființeze o „Facultate de științe eczacte cu 3 secții: pentru topografi; ingineri de poduri și șosele; arhitecți”. Ca urmare a implicării sale directe, cursurile Școlii de Poduri și Șosele — actuala Universitate Tehnică de Construcții din București — au început în ianuarie 1851.

După Unirea Principatelor Române, Petrache Poenaru a participat intens la viața publică și a conceput textul Legii instrucțiunii publice de la 1864.

Pentru meritele sale Petrache Poenaru a fost răsplătit cu titlurile „mare comis” (1834), „mare clucer”(1841) și „agă” (1851).

La 10 septembrie 1870 a devenit membru al Academiei Române.

S-a stins din viață la 2 octombrie 1875, la vârsta de 76 de ani și a lăsat în urma sa o operă remarcabilă, cu implicații și efecte până în zilele noastre.

Sursa: Agerpres

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ