Pentru ce să vreau să fiu virtuos?

0
75

virtuosAdeseori, unul din cei care au fost bogaţi aici, pe pământ, este acolo mai sărac decât toţi, asemenea bogatului din parabolă. Când s-a lăsat seara, adică moartea, şi a ieşit din scena acestei vieţi şi şi-a lepădat masca, s-a văzut acolo că-i mai sărac decât toţi, şi într-atât de sărac, că nu era stăpânul niciunei picături de apă; o cerşea şi n-o căpăta. Poate fi oare o sărăcie mai mare? Şi ascultă cât de sărac era! Ridicându-şi ochii, zice, strigând lui Avraam: Părinte, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului lui in apă şi să-mi răcorească limba mea! Vezi cât de mare e chinul? Când era Lazăr în faţa lui, trecea pe lângă el fără să-1 vadă. Acum e departe, şi-l cheamă! Pe acela pe care nu-1 vedea când intra şi ieşea din casă, pe acesta îl vede acum prea bine de departe.

– Dar pentru ce îl vede acum bogatul pe Lazăr?

– Poate că, adeseori, bogatul acesta îşi zicea în sine aşa:„“La ce-mi folosesc mie frica de Dumnezeu şi virtutea? Toate-mi curg ca dintr-un izvor, am toate din belşug, sunt fericit, nu mă primejduieşte niciun necaz! Pentru ce să vreau să fiu virtuos? Iată, săracul acesta e drept, temător de Dumnezeu, şi îndură nenumărate suferinţe şi necazuri!” În felul acesta grăiesc mulţi şi astăzi. Aşadar, ca să smulgă din rădăcină aceste gânduri rele, îi arată lui că este pedeapsă pentru păcat şi cinste şi cunună pentru ostenelile cele pentru evlavie. Dar nu numai pentru asta 1-a văzut pe Lazăr, ci ca să aibă a suferi şi bogatul acum cu mult, cu mult mai mult ceea ce suferise săracul. După cum pentru Lazăr şederea la poarta bogatului îi mărea şi mai mult chinul, pentru că vedea fericirea celuilalt, tot aşa şi pentru bogat şederea în iad îi făcea şi mai cumplită pedeapsa, pentru că vedea desfătarea lui Lazăr. Îl vedea, ca să-i fie chinul şi mai de nesuportat, nu numai de pe urma felului chinurilor, ci şi ca urmare a punerii lor faţă în faţă cu cinstea de care se bucura Lazăr. Şi după cum, când 1-a scos Dumnezeu pe Adam din rai, l-a pus să locuiască în faţa raiului, ca vederea necontenită a raiului să-i aducă în minte mereu greşeala şi să-l facă să simtă şi mai bine pierderea bunătăţilor, tot aşa şi pe bogat 1-a pus să locuiască în faţa lui Lazăr, ca să vadă de ce bunătăţi s-a lipsit pe sine. „Am trimis, îi spune Dumnezeu, pe săracul Lazăr la poarta ta, ca să-ţi fie dascăl de virtute şi pricină de iubire de oameni! N-ai luat seamă la câştig! N-ai voit să te foloseşti cum se cuvine de prilejul mântuirii. Foloseşte-l dar ca pricină de mai mare osândă şi mai mare pedeapsă!” De aici avem a învăţa că vor sta atunci în faţa noastră toţi cei cărora le-am făcut rău şi pe care i-am nedreptăţit. Şi a stat înaintea lui Lazăr şi bogatul acesta, cu toate că nu l-a nedreptăţit cu nimic; că nu i-a luat bogatul averea lui Lazăr. Nu! Dar nici nu i-a dat din averea lui. Deci, dacă cel care nu dă din averea lui are pârâş pe cel ce n-a fost miluit, va mai fi oare vrednic de iertare cel care a răpit averile altora, când stau în jurul lui din toate părţile cei nedreptăţiţi de el? Atunci nu va mai fi nevoie de martori, nici de pârâşi, nici de dovezi, nici de probe, ci înseşi faptele noastre, aşa cum le-am săvârşit, se vor înfăţişa ochilor noştri. „Iată omul, zice Domnul, şi faptele lui! Şi acesta este cel ce a jefuit, pentru că n-a dat din averile lui!” Poate vi se par neobişnuite cuvintele mele, dar să nu vă prindă mirarea. Vă voi da mărturie din dumnezeieştile Scripturi, că nu numai răpirea averilor altora, ci şi neîmpărţirea averilor tale altora se numeşte tot răpire, lăcomie şi jaf.

– Care e această mărturie?

– Dumnezeu îi ţine de rău pe iudei prin proorocul care zice: Pământul a dat roadele sale, şi n-aţi dat zeciuială; ci răpirea dreptului săracului este în casele voastre . Cu alte cuvinte, le spune aşa: Pentru că n-aţi dat ofrandele cuvenite, aţi răpit averile celui ce are lipsă. Dumnezeu spune aceasta spre a arăta celor bogaţi că în mâinile lor este averea celor săraci, fie că aceştia au moştenit averile lor de la părinţi, fie că şi le-au adunat în alt chip. Şi iarăşi, în altă parte spune: Nu despuia viaţa săracului. A despuia înseamnă a lua averile altuia; că despuiere e şi atunci când luăm şi stăpânim averile ce nu ne aparţin. Să luăm învăţătură dar prin asta că vom fi pedepsiţi la fel cu cei ce despoaie pe alţii, dacă nu facem milostenie. Averile noastre, ori de unde le-am fi adunat, sunt ale Stăpânului. Dacă le dăm celor nevoiaşi, vom dobândi mult belşug. Pentru aceasta a îngăduit Dumnezeu ca tu să ai avere, spre a o împărţi săracilor, nu ca să o cheltuieşti în desfrânări, în beţii, în mâncăruri şi băuturi, în haine scumpe şi în alte lucruri de necinste. Cel ce are avere este ca un iconom al veniturilor împărăteşti; dacă acesta din urmă ar cheltui banii strânşi pentru plăcerile lui, şi nu i-ar împărţi celor cărora i s-a poruncit, ar fi pedepsit şi osândit la moarte; tot aşa şi acest bogat: este un administrator al banilor pe care trebuie să-i împartă săracilor; a primit poruncă să-i împartă celor nevoiaşi; dacă cheltuieşte pentru el mai mult decât îi este de neapărată trebuinţă, va primi acolo, pe lumea cealaltă, cumplită pedeapsă. Că nu sunt ale lui cele ale lui, ci ale celor dimpreună robi cu el.

„Omilii la săracul Lazăr” –  Sf. Ioan Gură de Aur

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ