Pean

0
24


(1944)

Imnul de laudă se-nalţă ca fumul de smirnă spre tine.
Soarbe cuvântul de slavă, o, zeu al luminii senine,
Cum ai sorbi dintr-o cupă nectarul cu gust de vecie,
Cum te-ai pleca să respiri o aromă de floare-argintie.
Noi am venit să-ţi aducem prinosul cântării curate
Umedă-i marmora rece sub frunţile noastre plecate,
Tremură mâna ce poartă prinosul bogat de tămâie,
Tremură-n mână ghirlanda de gingaşe flori de lămâie.

Phoebus cu arcul de-argint, care faci să surâdă-oceanul,
Phoebus, primeşte din buza curată şi dulce peanul.

Tu eşti căldură şi cântec şi viaţă. Cu mâna divină
Stingi şi aprinzi în etern a stelelor blândă lumină.
Phoebus, tu poţi să aprinzi în ochii vremelnici lucirea,
Care pătrunde-n adânc şi-nfloreşte cu flăcări zidirea.
Tu te-ai făcut din vecie izvor purtător de viaţă.
Smulgi de pe ochii vremelnici ai veacului umedă ceaţă.
Tu dat-ai lumii, orbită de flacăra-ţi sfântă, cântarea,
Însuţi, Divine, vrăjit-ai cu doine de dor înserarea.

Phoebus cu arcul de-argint, care-n zori faci să ardă oceanul,
Phoebus, primeşte din buza curată şi dulce peanul.

Tu, care odat-ai slujit ca păstor unui rege cucernic,
Scapă-ne turma, sărmana, de lupul cu gâtul puternic,
Scapă-ne turma, sărmana, Divine, de molime crunte
Şi ne păzeşte pe noi, cât vom sta cu mioarele-n munte.
Tu, care însuţi, cu arcul, răpus-ai Pythonul sălbatic,
Doamne, înlătură spaima, cu ochii ei crunţi de jăratic.
Fă să fie-ntre noi suflarea nici unei Erynii,
Fă să nu ardă nici bruma, nici flacăra patimii, crinii.

Phoebus cu arcul de-argint, care faci să-nfloreasc-oceanul,
Phoebus, primeşte din buza curată şi dulce peanul.

Tu, care-aşterni peste toate lumina ta plină de pace,
Vezi pe feciorii Athenei, cum luptă-n câmpiile trace?
Razele tale uşoare s-atingă prinosul de sânge.
Ele să fie mai dulci decât mâna miresei ce plânge.
Dă tu supremul sărut pe feţele stinse şi mute,
Razele calde să fie ca mâinile mamei tăcute
Şi când, lipsiţi de mormânt, vor zăcea în câmpiile trace,
Umbrelor fă-le odihnă, acolo, în veşnica-ţi pace.

Phoebus cu arcul de-argint, care-mpaci în adânc oceanul,
Phoebus, primeşte din buza curată şi dulce peanul.

Tu care însuţi dorit-ai a dragostei sfântă putere,
Phoebus, primeşte prinosul de lapte spumos şi de miere.
Dacă iubit-ai vreodată pe mândra fecioară troiană,
Însuţi păzeşte pe fiii Athenei în ţara duşmană.
Fă să lucească din nou peste noi biruinţa trufaşă,
Fă să se-ntoarcă la noi cei ce luptă-ntr-o zare vrăşmaşă.
Dacă primit-ai prinosul din mâinile noastre de floare,
Însuţi ascultă-ne ruga, stăpâne-al înaltului soare.

Phoebus cu arcul de-argint, care umpli de viaţă-oceanul,
Phoebus, primit-ai din buza curată şi dulce peanul?

“Poezii”, Zorica Laţcu Teodosia – Maica Teodosia