Pe drumul vieţii ne intersectăm şi cu oameni cu un caracter dificil

0
738

16De multe ori pe drumul vieţii ne întâlnim nu numai cu oameni cu care putem comunica şi interacţiona frumos şi armonios, ci ne intersectăm şi cu oameni cu un caracter dificil, cu oameni cu care sufletele noastre nu sunt pe aceeaşi lungime de undă şi nu vibrează la fel pe muzica comunicării, fiindcă sunt oameni cu o personalitate foarte diferită de a noastră, fiindcă sunt oameni mândri, orgolioşi, egoişti, conflictuali, nemulţumiţi permanent, oameni cărora le place să nedreptăţească, să umilească pe cei mai slabi, oameni care pun pe primul plan binele lor şi interesele lor, care într-o relaţie consideră că trebuie doar să primească şi să nu dăruiască nimic, oameni care se cred centrul universului, oamenii care aşteaptă doar să fie slujiţi de cei din jur, dar nu ştiu şi nici nu vreau să ştie cum să slujească aproapelui şi lui Dumnezeu, oameni care au o plăcere deosebită să critice şi iar să critice, scoţând în evidenţă doar slăbiciunile şi greşelile oamenilor, nu şi realizările  şi calităţile acestora.

E greu să interacţionezi cu persoane dificile şi dacă nu ai o personalitate puternică, poţi să te laşi modelat de acestea şi poţi să te molipseşti de felul lor de a fi.

E greu să lucrezi, de exemplu, într-un loc unde nu există armonie, înţelegere, pace, linişte, calm, bună dispoziţie, credinţă. Sufletul tău nu se bucură, te simţi trist, te simţi ca într-o capcană în care ai fost prins şi din care nu poţi să mai evadezi, te simţi neputincios şi frustrat că nu aştepţi cu nerăbdare să ajungi la serviciu şi că timpul petrecut acolo îl simţi că trece greu, foarte greu. Nu ai bucurie în suflet, te simţi ca un peşte pe uscat, simţi că nu e locul tău acolo şi nu eşti motivat să dăruieşti totul din sufletul şi inima ta, nu eşti motivat să îţi înmulţeşti talanţii cu dărnicie, ci ai tendinţa să îi îngropi, să devii şi tu egoist, rece şi nepăsător ca şi cei din jurul tău, ca şi cei din  colectivul din care faci parte.

Nu e imposibil însă să poţi schimba un om dificil, într-un om mai comunicativ, mai sensibil, mai uman, mai cald. Dacă îi răspunzi la nedreptate, indiferentă, umilinţe, mânie, mândrie, ură, cu iubire, cu pace, cu căldură sufletească, cu un zâmbet pe faţă, cu smerenie, cu răbdare, dacă te rogi pentru el, dacă nu îi judeci felul lui de a fi, dacă nu ai aşteptări prea mari de la el şi dacă nu încerci să îl schimbi după dorinţa ta, dacă ceri ajutorul Bunului Dumnezeu pentru a aduce pace şi linişte în acel loc, dacă te rogi ca acel colectiv să fie ca o mare familie iubitoare şi solidară, în care toţi membrii ei îşi împărtăşesc bucuriile şi necazurile, dacă te gândeşti că aşa a rânduit Bunul Dumnezeu să ai acel loc de muncă, pentru că face parte din drumul crucii tale, poţi schimba cu siguranţă lucrurile în bine.

Trebuie să crezi că aşa a rânduit Bunul Dumnezeu, să ai o misiune de îndeplinit acolo, aceea de a face tot posibilul să transmiţi în jurul tău lumină şi iubire, că a rânduit să înveţi lecţia răbdării şi smereniei şi atunci vei face tot posibilul să îţi îndeplineşti frumos şi bine această misiune.
Trebuie să ne gândim, că şi noi suntem uneori persoane dificile, că şi noi suntem răi, nedrepţi, că şi noi întristăm, supăram pe alţi semeni din jurul nostru. Trebuie să conştientizăm că nimeni nu este perfect, că împreună putem învăţa lecţiile iertării, iubirii, acceptării şi cu bune şi cu rele.

Să nu ne dorim întotdeauna să fugim din astfel de locuri, pentru că nimic în viaţă nu e întâmplător, şi dacă aşa a fost dat să fie să lucrăm în astfel de colectiv, trebuie să ne asumăm această cruce şi să ne-o purtăm cu răbdare, cu iubire, cu nădejdea în schimbarea în bine, cu credinţa că totul va fi frumos şi bine.

E greu de asemenea să ai în familia ta pe cineva care are un comportament dificil, care e o persoană egoistă, o persoană mândră care se crede buricul pământului, care doreşte ca totul să se întâmple după cum doreşte şi după cum îi convine ei, care are dorinţa de mărire şi stăpânire, care vrea doar să i se slujească şi nu să slujească la rândul ei. De ce e dificil? Pentru că unde nu este linişte, pace sufletească şi armonie, unde nu este iubire şi înţelegere, unde nu este respect, comunicare şi dialog, acolo este iadul, acolo sălăşluieşte doar cearta, doar neînţelegerea, acolo nu există iubire şi bucuria comuniunii, acolo nu există solidaritate la bine şi la greu, acolo simţi prezenţa malefică a celui rău care se bucură că a creat o atmosferă încărcată de ură, răutate şi conflict.

Cum să reuşeşti să interacţionezi cu astfel de persoane dificile la serviciu, acasă, în comunitate, în societate? Trebuie să te rogi din toată inima Bunului Dumnezeu să te înarmeze cu puterea şi răbdarea de a suferi toată nedreptatea, toată răutatea, să te rogi ca asupra acestor persoane să se reverese mila şi iubirea lui Dumnezeu pentru a le înmuia inima şi a le-o umple de blândeţe şi bunătate. Trebuie să te rogi să dobândeşti darul smereniei, al iubirii şi blândeţii şi aşa cum spunea Cuviosul Paisie Aghioritul, ,,pe cel care ne nedreptăţeşte trebuie să-l vedem ca pe un mare făcător de bine al nostru, care ne face depuneri la Banca din Cer. Ne face bogaţi pentru veşnicie.’’

,,Sfântul Ioan Scărarul spune că dacă răspundem cu răutate celor care ne fac rău, atunci ne urâm sufletul. Dar dacă ne silim pe noi înşine să primim ocara şi umilirea, am urcat deja pe prima treaptă a scării care duce la desăvârşirea dumnezeiască. Şi dacă ne rugăm pentru cel care ne-a nedreptăţit, am păşit pe a doua treaptă a scării. Şi dacă simţim milă pentru cel care ne-a nedreptăţit, căci prin aceasta el şi-a vătămat sufletul, am urcat chiar mai sus. Şi dacă ne bucurăm pentru că am fost învredniciţi să suferim pentru porunca Domnului, precum apostolii atunci când au fost alungaţi din sinedriu (cf. Fapt. 5, 41), am ajuns la desăvârşirea acestei scări a urcuşului dumnezeiesc.’’ (Arhimandrit Zaharia Zaharou)

Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: ,,Te nedreptăţeşte cineva? Nu te certa cu el, ci cu diavolul, care îl îndeamnă la rău. De omul care păcătuieşte să-ţi pară rău. Să te gândeşti că dacă nu se pocăieşte, va fi pedepsit în iad pe vecie. În felul acesta, nu numai că nu te vei mânia, dar îţi şi va părea rău pentru el. Aşa cum îţi este milă de un bolnav care este cuprins de febră, la fel să îţi fie milă şi de fratele tău care te nedreptăţeşte. Şi acesta este bolnav. Vrei să te aperi de nedreptate? Atunci smereşte-te şi taci. În felul acesta, îl vei răni pe duşmanul tău, diavolul. Altfel, dacă te mânii şi te răzbuni, îţi vei face rău atât ţie, cât şi fratelui tău, care este deja rănit de diavol şi nu mai are nevoie de încă o rană, ci de compătimire, rugăciune şi de ajutorul tău. Dacă nu cazi, poţi chiar să-l ajuţi. Dar dacă şi tu cazi sub săgeata mâniei aruncată de diavol, cine vă va ridica pe amândoi? Nici tu nu-l mai poţi ajuta pe el, nici el pe tine.’’

Şi Sfântul Ioan de Kronstad ne-a învăţat că pe aproapele nostru trebuie să îl iubim mai mult când greşeşte faţă de noi şi faţă de Dumnezeu, fiindcă atunci acesta e un om bolnav, un om în nenorocire sufletească, în pericol şi atunci trebuie să ,,te rogi pentru el şi să aplici la inima sa un plasture de vindecare – cuvântul mângâierii, al moralei, liniştirii, iertării, iubirii.’’

Părintele Trofil Părăian ne învaţă să nu uităm niciodată, că blândeţea şi smerenia sunt odihnitoare şi să învăţăm de la Domnul Hristos să avem nu o blândeţe superficială, de suprafaţă, o blândeţe pe deasupra, ci să fim permanent buni şi smeriţi şi ,,să ne cercetăm pe noi înşine, să vedem ce legătură avem cu oamenii din jurul nostru, cât bine le dorim, dacă le dorim, dacă i-am odihnit pe cei care au venit în legătură cu noi, ce am făcut ca în jurul nostru să fie mai multă linişte, bucurie, încredere, iertare, mai puţină nepăsare, neluare-aminte, răutate, mai puţine cuvinte nepotrivite, mai puţine gânduri cu care ne putem prezenta oriunde şi oricând…dacă l-am făcut pe Dumnezeu prezent prin vorbele şi faptele noastre, în mijlocul nostru, între noi.’’

Când suntem tentaţi să răspundem la mânie cu mânie, la ură cu ură, la nedreptate cu nedreptate, la critică cu critică, la conflict cu conflict, când suntem tentaţi să nu iertăm pe cei ce ne-au greşit, când suntem tentaţi deci să răspundem cu aceeaşi monedă, să ne amintim cele spuse de  Domnul nostru: ,,Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima…’’(Matei, 11, 29) Să învăţăm de la Domnul păcii, al iubirii, al blândeţii, al iertării să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine şi să îl iertăm din toată inima atunci când ne greşeşte. Să recunoaştem că şi noi suntem păcătoşi, că şi noi  greşim celor de lângă noi, că nu suntem perfecţi, că suntem cu toţii supuşi greşelilor, să evităm orice conflict şi ceartă  fiindcă aşa cum spunea părintele Porfirie când ne certăm ceilalţi răspund iar când îi iubim se emoţionează şi îi câştigăm. Şi tot părintele Porfirie spunea că nu trebuie să tânjim după iubirea celorlalţi fiindcă Domnul Iisus Hristos ,,nu ne-a spus: Faceţi ce puteţi pentru a vă asigura iubirea celorlalţi’’ Din contră, ne-a spus ca noi să-i iubim pe ceilalţi: ,,Să vă iubiţi unul pe altul’’ (Ioan 13, 34) şi atunci toate problemele noastre se vor rezolva. Să nu uităm că creştinismul este religia iubirii, şi creştinul adevărat împlineşte cu bucurie porunca iubirii, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, să nu uităm ce ştim de la Sfântul Apostol Pavel ,,De aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, dacă dragoste nu am, nimic, nu sunt’’ ( I Corinteni 13, 2)’’

Rugăciunea, iubirea, smerenia şi iertarea să ne fie deci armele cele mai de preţ în lupta cu caracterul dificil al unor semeni cu care relaţionăm, să nu uităm cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: ,,Cel ce va răbda până în sfârşit acela se va mântui’’ (Matei 10, 22), ori cuvântul spus de prorocul Moise, când doi israeliţi se băteau şi când s-a dus între ei şi a zis: ,,Oamenilor, sunteţi fraţi’’ (Faptele Apostolilor 7, 26). Oare aşa cum spunea părintele Teofil Părăian n-ar trebui ,,să auzim cuvintele acestea ale lui Moise de fiecare dată când ne învinuim unii pe alţii, când ne împovărăm unii pe alţii, când credem că ştim noi mai bine decât alţii?’’

Cu siguranţă ar trebui să nu uităm niciodată că suntem fraţi întru Hristos, ar trebui să nu uităm că înmulţind iubirea faţă de semenii cu caracter dificil cu care ne intersectăm pe drumul vieţii noastre, ne înmulţim fericirea noastră, bucuria noastră, pentru că iubirea e lumină, iubirea e fericire, iubirea e izvor de pace şi linişte, iubirea este aşa cum spunea Sfântul Nectarie de Eghina, semn preasfânt al ucenicilor Domnului, pecete a preadulcelui Iisus Hristos şi însuşire dumnezeiască, fiindcă Dumnezeu este iubire.

Cristina Toma

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ