Părintele Teofil Părăian – Toţi suntem fiii lui Dumnezeu

0
22

– Ce ne puteţi spune despre acel grup de oameni, îmbrăcaţi în alb, care umblă desculţi, care se dau ortodocşi.

– Nici nu vreau să mai aud de ei! Dragă, nu vă luaţi după aşa ceva… în Pateric e prezentat următorul caz: la un părinte s-a dus Satana (dracul) în chip de călugăr şi vroia să intre la el.

Părintele însă a zis către cel în chip de călugăr, către Satana: „Zi: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!”, dar acela zicea numai: „Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Şi, dacă a văzut că nu-l poate convinge să zică: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”, nu l-a lăsat să intre.

Aşa şi noi: oamenii ăştia, din start trebuie ocoliţi. Dacă ar fi vrut Dumnezeu să fie aşa ceva, era prin rânduială bisericească. Toţi ăştia, care vin şi se prezintă pe ei ca fii ai lui Dumnezeu, trebuie ocoliţi.

Toţi suntem fiii lui Dumnezeu, dacă-i vorba! Toţi cei care credem în Domnul Hristos suntem şi fii ai lui Dumnezeu, dar dacă vine cineva cu titlul acesta: „Sunt fiul lui Dumnezeu”, nu trebuie luat în seamă.

Se zice că la un părinte s-a dus, tot aşa, Satana şi i s-a arătat şi i-a zis: „închină-te mie!” Şi părintele a zis: „Eu mă închin lui Hristos, de ce să mă închin ţie?”

Sau cineva îl întreabă pe un părinte: „Ce zici despre cei care au vedenii cu îngeri?” Şi părintele răspunde: „Eu îi fericesc pe aceia care-şi văd păcatele lor”.

Gata, ăştia din start trebuie ocoliţi! Nici nu staţi de vorbă cu ei! Şi îndemnaţi-i şi pe alţii să nu stea de vorbă cu ei.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei