Părintele Teofil Părăian – Râvnă nechibzuită

0
41

– Cum ne dăm seama că ne aflăm în ceea ce Sfinţii Părinţi numesc „râvnă nechibzuită”?

– Nu prea poţi să-ţi dai seama decât raportându-te la o conştiinţă străină, consultându-te cu cineva, pentru că oricine face un lucru oarecare crede că-l face dintr-o râvnă adevărată, iar râvna nechibzuită este atunci când faci nişte lucruri care pot să-ţi fie dăunătoare.

Pot să-ţi fie dăunătoare şi ţie, şi altora. De exemplu, un post peste puterile tale, care îţi împuţinează capacitatea de gândire şi capacitatea de acţiune, e un post care te epuizează fără niciun rost.

În Filocalie, de pildă, în „Convorbirile cu părinţii din pustia sketică” (Filocalia, voi. I), sunt date nişte cazuri de oameni care au postit peste măsură şi care şi-au împuţinat puterile şi chiar au ajuns să moară din cauză că n-au primit îndrumarea să fie echilibraţi.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei