Părintele Teofil Părăian – Importanța luminii la moarte

0
48
Ciprian Babusanu

– Cum ajutăm morţii prin Liturghie? Când moare cineva fără lumină, ce trebuie făcut ca să primească această lumină?

– Nu ai ce face. Dacă a murit fără lumină, te gândeşti la el c-a murit fără lumină. Noi considerăm că moartea cea creştinească, pentru care ne rugăm când zicem: „Sfârşit creştinesc vieţii noastre…”, este şi cu prezenţa unei lumânări, în sensul acesta, că omul a trăit creştineşte, în lumină, şi vrea să moară în lumină.

Dar nu se poate zice că cineva care n-a avut o lumânare la căpătâi când a murit e părăsit de Dumnezeu sau a fost lepădat de Dumnezeu. Şi atunci, ne rugăm pentru el cum ne rugăm pentru orice mort, cu lumină sau fără lumină. Nu poţi să faci ceva anume.

Iar cât priveşte slujbele pentru morţi, noi avem bucuria de a-i cuprinde pe morţi în gândurile noastre, în conştiinţa noastră, ca şi când ar fi vii. Eu nu mă gândesc niciodată la părinţii mei ca la nişte morţi din cimitir, ci mă gândesc totdeauna ca la nişte vii pe care-i am în conştiinţa mea şi cu care nădăjduiesc să mă întâlnesc cândva şi pentru care pot face rugăciune; şi mă bucur că pot să mă rog, că am acest dar de la Dumnezeu în Biserica Ortodoxă, ca să-i am în vedere în continuare; deci nu i-am părăsit.

Duminică, s-a făcut la noi la mănăstire un parastas pentru un preot – cunoscut de mine – şi pentru soţia lui. Un om care m-a ajutat pe mine foarte mult. Şi, după Liturghie, înainte de a începe parastasul, a venit sora mea la mine – eu am o soră la Victoria, lângă mănăstire – şi m-a atenţionat că-i acolo şi că vrea să vorbească cu mine.

Şi-i zic: dragă, nu pot să vin acum, fiindcă trebuie să stau la parastas, că-s prieten şi cu morţii, şi cu viii. După aceea, într-un cuvânt scurt pe care l-am ţinut la parastas, le-am spus oamenilor ce mi s-a întâmplat şi cum am zis, că-s prieten şi cu morţii, şi cu viii. Cum sunt prieten cu morţii? Mai pot fi prieten cu morţii? Da, pot fi! Cum anume?

Păi, uite-aşa, că morţii nu-s morţi şi sunt sigur că, dacă ar avea posibilitatea de a se manifesta cum s-au manifestat ca vii, s-ar fi manifestat faţă de mine cu aceleaşi sentimente, iar eu îi consider ca pe nişte vii departe de mine, aşa ca şi când ar fi un prieten al meu în America, de pildă, şi am fată de el exact sentimentele pe care le-am avut când era aici, până n-a plecat în America. De ce?

Pentru că nu şi-a schimbat locul, nu şi-a schimbat poziţia din inima mea. Am zis că aşa-s prieten cu morţii. Ei, dar acuma sunt prieten şi cu viii. Cu viii, cu cine? Cu copiii lor, care făceau parastas. Sunt tot aşa de prieten şi cu viii, cum sunt prieten cu morţii, sau aşa-s de prieten cu morţii, cum sunt prieten cu viii. Şi mi-a părut tare bine că mi-a venit în cap să zic aşa, că-s prieten şi cu morţii, şi cu viii.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei