Părintele Teofil Părăian – Dumnezeu nu ne cere ultima posibilitate a puterilor noastre

0
72

– Lupta duhovnicească este o luptă deosebit de grea şi mai ales permanentă. Când ajungem într-un moment de oboseală maximă şi chiar rugăciunile de dimineaţa şi seara devin un canon mult prea greu, ce putem face pentru a nu ajunge la deznădejde?

– Acuma, să ştiţi că Dumnezeu nu ne cere ultima posibilitate a puterilor noastre. Dumnezeu e Dumnezeul milei şi al îndurărilor, Dumnezeu e Dumnezeul mângâierii, Dumnezeul păcii, Dumnezeul iubirii, Dumnezeul îngăduinţei, aşa încât noi ne putem angaja la o viaţă duhovnicească echilibrată, nu trebuie să ajungem la imposibilitatea de a mai înţelege ce facem, pentru că am ajuns la o epuizare totală.

N-avem de unde să ştim ce-ai putea face atunci când eşti epuizat; dar nu trebuie să ajungem în situaţia de a fi epuizaţi. Noi trebuie să ducem o viaţă aşa cum este viaţa în natură.

Cum e viaţa în natură? Fără opintiri, fără salturi, fără întreruperi. Aşa cum curge un râu, aşa cum se revarsă lumina soarelui, tot aşa trebuie să fie şi viaţa. Aşa vrea Dumnezeu.

Adică lupta duhovnicească trebuie înţeleasă mai mult ca o împotrivire, nu ca o epuizare prin împotrivire, ci ca o împotrivire faţă de rău.

Să ştiţi că nu suntem numai noi la lucru, când e vorba de lupta duhovnicească, ci e Dumnezeu cu noi; undeva în Scriptură chiar se spune că Dumnezeu luptă pentru noi. Şi atunci, grija noastră trebuie să fie aceea să fim în legătură cu Dumnezeu, ca Dumnezeu să biruiască sau să biruim împreună cu Cel ce a biruit lumea.

Nu trebuie să ajungem în situaţii din acestea, să nu mai ştim de noi înşine, să nu mai ştim ce putem face, fiindcă am ajuns la ultima posibilitate. Trebuie să ai o dreaptă judecată şi în lupta duhovnicească, şi în trăirea duhovnicească.

„Sunt unii care şi-au topit trupul cu înfrânarea – se scrie în Pateric, la Sfântul Antonie -, dar pentru că n-au avut ei dreaptă judecată, departe de la Dumnezeu s-au făcut”.

Important este să ocoleşti pricinile răului, important este să fugi de împrejurările favorizante pentru rău şi atunci ţi se uşurează lupta.

Important este să fii luător-aminte la gânduri, important este să ai o bază duhovni­cească prin care să trăieşti şi să ajungi la starea aceasta pe care o are în vedere Sfântul Marcu Ascetul, în Filocalie, când zice: „Aşa cum focul nu poate rămâne în apă, tot aşa nici gândul cel rău, în inima iubitoare de osteneală”.

Deci să avem un fond care să ne favorizeze, şi prin asta suntem biruitori. Nu trebuie să facem ceva peste fire, ceva peste puterile noastre sau la ultima limită a puterilor noastre.

„Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei