Părintele Teofil Părăian – Despre televizorul la mănăstire

0
33

– Pentru un monah care vieţuieşte într-o mănăstire, este necesar să mai fie la curent cu ce se întâmplă în afara chiliei lui, să mai asculte radioul sau să se uite la televizor?

– Televizorul călugărului e Ceaslovul şi Psaltirea. Dacă nu ştie cum să folosească televizorul, nu-i bine să-l aibă.

La mine, de exemplu, dacă intră cineva în chilie, zice: „Asta-i o chilie de călugăr modern”. Adică vede imediat aparat de radio, vede imediat casetofon, vede imediat magnetofon, vede o mulţime de cărţi pe-acolo… Nu ştiu ce va gândi omul care poate-ar vrea să vadă mult mai mare simplitate. Eu n-am vreme… Adevărul este că am televizor, sonorul de la televizor, dar n-am vreme de el. Nu pot asculta nici actualităţi, fiindcă n-am vreme. Trebuie să mă duc la slujbă, nu pot să las slujba şi să stau la televizor. Dacă aş face aşa ceva, aş face ca acela pe care l-am întrebat eu:

– Tu ce faci când oamenii sunt la biserică?

-Mă uit la televizor.

– Ştii ce înseamnă asta? Să-L ai pe Dumnezeu în spate şi televizorul în faţă. Acum du-te şi schimbă: pune-L pe Dumnezeu în faţă şi televizorul în spate, să vedem dacă mai ai vreme de televizor!

Păi, la mine cam aşa-i: îl ţin pe Dumnezeu în faţă, şi-atunci am televizorul în spate şi nu prea am vreme de el.

Nu se poate zice că, dacă eşti călugăr, n-ai voie să te uiţi la televizor. Dar dacă te uiţi la televizor la lucruri necuviincioase, păi chiar n-ai voie să aduci întinăciunile în mănăstire!

Cât priveşte citirea de ziare, de pildă, se poate informa, nu-l opreşte nimeni să ştie. Nu înseamnă că dacă te-ai făcut călugăr, te-ai îngropat undeva, ci înseamnă că poţi să duci o viaţă normală. Dar în orice caz, cu gândul că îi slujeşti lui Dumnezeu, nu cu gândul că Dumnezeu devine secundar.

„Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei

Banner 2 la suta