Părintele Teofil Părăian – Despre schimbarea duhovnicului

0
41

– Dacă cineva se îndoieşte de harul pe care l-ar avea duhovnicul său, poate să-şi schimbe duhovnicul?

– În general, se zice că-i bine să-ţi ţii duhovnicul… şi chiar e bine, din cât se poate. Însă sunt şi situaţii în care îl poţi schimba.

De exemplu, eu am crezut că până la moarte îl voi avea pe duhovnicul pe care l-am avut de la început la mănăstire, însă mai spre sfârşitul vieţii, părintele pe care l-am avut, deşi a fost un om excepţional – eu l-am preţuit foarte mult – a început să fie cam absent.

Şi m-am gândit că dacă mă ţin de el, parcă… N-aveam eu chestiuni foarte greu de elucidat, dar mi s-a părut că totuşi e un lucru nefiresc să mă mai chivernisesc cu un părinte care nu mai are perspectivă, şi-atunci am renunţat la el, fără să mă gândesc că greşesc.

E şi o treabă care ţine de aşezarea sufletească, adică nu poţi să-i ceri unui om să facă un lucru numai pentru că trebuie făcut aşa. E şi o chestiune de afinitate sufletească.

În general, e bine să ai un duhovnic, iar dacă el îţi dă voie, te mai poţi spovedi şi la alţii; şi eu cred că orice duhovnic, după ce te-a pus pe cale bună, îţi dă voie.

Eu, de exemplu, le spun celor care se spovedesc la mine: „Măi frate, dacă vrei să te mai spovedeşti la alt părinte, nu mai vii de la Cluj, să zicem, până la Sâmbăta; poţi să te spovedeşti liniştit, iar dac-oi mai vrea să mai vii vreodată la mine, poţi să vii şi la mine, dar nu trebuie să te ţii neapărat de mine, la distanţa asta la care te găseşti”.

Şi nu consider că mă schimbă sau că mă schimbă cu unul mai bun, sau aşa… Asta-i situaţia, adică omul trebuie să se spovedească, trebuie să se împărtăşească, şi nu poate, de câte ori vrea să se spovedească, să facă nu ştiu câte sute de kilometri până la mine.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei