Părintele Teofil Părăian – Despre Oastea Domnului

0
42

–  Ce părere aveţi despre Oastea Domnului?

–  Să ştiţi că nu prea am păreri bune despre Oastea Domnului! Or fi unii de la Oastea Domnului pe-aici şi m-aud, dar n-am ce face, asta e realitatea. Ştiţi de ce n-am păreri bune?

Pentru că nu sunt destul de îmbisericiţi, parcă sunt cam centrifugi. Le place mai mult aşa, o predică din asta, nebazată pe Sfinţii Părinţi, o predică ce ar putea fi foarte bine rostită şi în alte grupări religioase, de alte facturi.

Şi se cam ţin ei că-s mai buni decâ alţii, dar să ştiţi că nu prea sunt buni, pentru că uitaţi-vă, deja există trei direcţii de Oastea Domnului: o direcţie care-i la Sibiu, pe care o conduce Părintele Mihoc – care pare că e destul de bună, dar nu se ştie cât rămâne bine; o direcţie este pe la Simeria, iar aceia sunt despărţiţi, separaţi de cei de la Sibiu; şi există o direcţie la Cluj, însă aceia sunt foarte apropiaţi de sectari: chiar şi renunţă la Liturghie pentru adunările lor.

Aşa că aş fi bucuros de oameni să fie în cadrul Bisericii, să ţină mai mult la slujbele noastre, să se bucure de cărţile de duhovnicie pe care le avem noi… Şi să-şi vadă de treabă, să nu se unească nici cu cei de altă credinţă, nici cu cei care se socotesc mai buni. De multe ori, dacă te socoteşti mai bun, chiar nu eşti bun.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei