Părintele Teofil Părăian – Despre lucrarea Oastei Domnului

0
43

– Lămuriţi-ne lucrarea Oastei Domnului, a Părintelui Iosif Trifa şi a Ierodiaconului Visarion Iugulescu, care au anumiţi credincioşi care participă la slujbele din bisericile noastre, dar totuşi au un compor­tament oarecum ciudat faţă de al celorlalţi credincioşi.

– Dragă, toate lucrurile care ies din comun sunt interpretate diferit. Oastea Domnului a fost la început o mişcare religioasă în cadrul Bisericii Ortodoxe. De la o vreme însă, s-a scindat, în înţelesul că a intervenit o neînţelegere între Mitropolitul Nicolae Bălan, care a fost susţinător al Oastei, şi Părintele Iosif Trifa, care a avut alte puncte de vedere decât ale mitropolitului; s-a ajuns la neînţelegere între ei, şi-atunci s-a ajuns la neînţelegere şi între adepţii lor. Oastea Domnului însă s-a socotit totdeauna în cadrul Bisericii, chiar şi în forma ei de deviere, în ramura Părintelui Trifa.

Acum, în Biserica noastră sunt două ramuri ale Oastei Domnului: una care continuă Oastea Domnului aşa cum a înţeles-o Mitropolitul Nicolae Bălan, ca o asociaţie a Bisericii, şi alta ca fiind urmarea ramurii susţinută de Părintele Trifa, cumva în neînţelegere faţă de Biserică, şi aceasta este reprezentată în special de cei de la Simeria şi de la Sâmbeteni – Arad, care au şi o publicaţie, care se numeşte, parcă, chiar „Oastea Domnului”.

Şi mai este o Oaste a Domnului, care e asimilată mai mult la protestanţi, cea de la Cluj, care nu mai ştie de Biserică, nu mai ştie de Liturghie, nu mai ştie de rânduiala de la început a Oastei Domnului.

În condiţiile acestea, Oastea Domnului a fost, într-un fel, mai înclinată spre protestantism, spre neoprotestantism decât spre Biserica Ortodoxă, în înţelesul că ei nu pun accent nici pe cinstirea Maicii Domnului…

Nu că neagă, dar nu folosesc această rânduială de cinstire a Maicii Domnului. Apoi, nu ţin neapărat la Liturghie, la Tainele Bisericii, ci ţin mai mult la cuvânt, la predică, la lucruri din acestea care îi înclină mai mult spre protestanţi. Nu e îmbisericită Oastea Domnului, nu-i destul de îmbisericită.

Când eram eu student la Teologie, adunările Oastei Domnului se , ţineau, într-o vreme, mai la început, în aula Institutului Teologic. Şi veneau acolo oameni din oraş şi ascultam şi eu predicile pe care le ţineau fraţii, iar unele chiar îmi plăceau mult.

Şi cineva-mi spune: „Aici totuşi ceva nu-mi place: nu-mi place că nu-i pomenită Maica Domnului”. Şi într-adevăr, am constatat şi eu lucrul acesta. Dar de fapt să ştiţi că pe Maica Domnului o pomenesc prea puţin chiar şi slujitorii Bisericii noastre.

Eu am vorbit odată la Sibiu despre Maica Domnului, cu un prilej, la catedrală, la o întrunire a i Ligii Tineretului, iar când am ieşit din biserică cineva mi-a mulţumit: „Părinte, vă mulţumesc foarte mult c-aţi vorbit despre Maica Domnului, că nimeni n-a vorbit încă despre Maica Domnului la o împrejurare de felul acesta”.

Aşa că eu ce pot să spun? Decât că şi eu mi-am făcut, într-un fel, ucenicie pe la Oastea Domnului. Dar nu prea sunt mulţumit de preocupările ostaşilor, în înţelesul acesta, că nu sunt destul de îmbisericiţi.

Cât priveşte pe Părintele Visarion Iugulescu, am cunoscut şi eu la Braşov un grup. Nu i-am cunoscut de aproape, au cântat la biserică… Dar am avut impresia că totuşi au aşa, un fel de ţinută de castă, adică: „Noi suntem mai ceva decât ceilalţi!”

„Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei

Banner 2 la suta