Părintele Teofil Părăian – Despre ascultarea soţiei fată de soț

0
15

– Cum trebuie înţeleasă ascultarea soţiei fată de soț?

– Păi, soţia trebuie să ştie că-i pe locul doi. Dacă vrea să fie pe locul întâi, să ştie că nu-i pe locul ei, ci-i pe locul altuia.

Dragă, lucrurile într-o viaţă civilizată nu se pun aşa, că trebuie neapărat unul să poruncească, şi celălalt să asculte. Dar în slujba Cununiei aşa se spune: „Dă robului Tău acestuia să fie cap femeii, şi roabei Tale acesteia să se supună întru toate bărbatului ei”.

Asta este rânduiala Bisericii, n-am facut-o noi, dar trebuie s-o trăim noi. N-o spun aceasta în calitate de bărbat, că n-am soţie, ci o spun în calitatea pe care o am, de îndrumător al vieţii duhovniceşti, întemeiat pe învăţătura Bisericii.

Dar oamenii pot să trăiască foarte civilizat înţelegându-se unul cu altul, pentru că se spune în Sfânta Evanghelie: „Vor fi cei doi un trup” (Matei 19, 5). Ce-nseamnă asta, „să fie un trup”? înseamnă să aibă unitate de vedere, unitate de acţiune, să aibă înţelegere reciprocă.

Aşa cum în trup sunt doi ochi şi o singură vedere, două urechi şi un singur auz, două nări şi un singur miros, două mâini şi o singură lucrare, două picioare şi un singur mers, tot aşa şi între soţ şi soţie trebuie să fie o legătură perfectă, o legătură neprejudiciată de fapte care să distanţeze. Fiindcă în viaţa de familie nimic nu este particular, totul este al tuturor, totul este de obşte.

Adevărul este că lucrurile acestea sunt idealuri de viaţă, însă viaţa, aşa cum se trăieşte, nu e condusă totdeauna de principii, ci mai mult de spontaneitate. Eu am ajuns la concluzia că oamenii sunt disponibili pentru bine în măsura în care sunt înzestraţi de Dumnezeu cu o capacitate de a face binele.

Sunt mulţi oameni care au o înzestrare nativă, o dispoziţie pentru bine, iar aceia sunt mai favorizaţi decât alţii, care au o încărcătură negativă care-i defavorizează. Elementele sunt acestea şi cu ele lucrează fiecare, în măsura în care se poate încadra într-o viaţă superioară.

Dar important este să se ţină la acest principiu, adică să ştie soţia că-i pe locul doi, iar soţul să ştie că-i pe locul întâi; dar nu trebuie să ţină niciunul cu dinţii de situaţia pe care o are, ci există şi situaţia de înţelegere, de reciprocitate.

Fericitul Augustin are un cuvânt: „în cele necesare, unitate: în cele îndoielnice, libertate; şi în toate, iubire”. Unde-i iubire, lucrurile se rezolvă prin iubire mai mult decât prin altceva.

„Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei