Părintele Teofil Părăian – De ce numai unii oameni suferă

0
39

– De ce numai unii oameni suferă în această viaţă şi au parte de mai puţine bucurii?

– Dragă, Dumnezeu ştie… Tainele lui Dumnezeu le ştie Dumnezeu, în Pateric este un caz, că Sfântul Antonie cel Mare pune o întrebare: „Doamne, de ce unii trăiesc mult, iar alţii mor de tineri? De ce unii sunt bogaţi, iar alţii săraci? De ce unii suferă, iar alţii trăiesc în odihnă?” Şi răspunsul a fost: „Antonie, tu ia aminte la tine însuţi, iar pe acestea lasă-le în seama lui Dumnezeu”.

N-avem de unde să știm tainele lui Dumnezeu și situaţiile ca atare. Fiecare om îşi duce viaţa cum i-a rânduit-o Dumnezeu, cum i-au pregătit-o înaintaşii lui… iar unii suferă mai mult, alţii mai puţin, ştie Dumnezeu de ce.

Important este nu să suferi mult sau să suferi puţin sau să nu suferi deloc, ci important este ca, dacă suferi, să-ţi foloseşti suferinţa ca mijloc de îmbunătăţire sufletească. Să nu adaugi la suferinţa pe care-o ai, încă o suferinţă, suferinţa nedreptăţitului.

„Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei

Baner asculta RJS