Părintele Teofil Părăian – Contează ce gândeşti despre un lucru

0
63

Explicaţi următorul citat din Pateric: „Pe copiii care vin în mănăstiri şi în sihăstrii, nu-i aduce Dumnezeu, ci diavolul, ca să-i smintească şi să-i răzvrătească pe cei ce vor să petreacă în linişte, în curata şi cinstita viaţă călugărească”.

Dragă, cei din Pateric au avut în vedere ocolirea pricinilor tuturor păcatelor. În Pateric nu se găseşte nicăieri vreun cuvânt în legătură cu homosexualitatea, dar această zicere din Pateric arată despre copil că are ceva comun cu femeia; copiii pot fi, pentru unii dintre călugări, îndemnători la păcat prin faptul că reprezintă, cumva, femeia.

Şi, în general, părinţii cei duhovniceşti au ocolit pricinile păcatului şi au socotit copiii ca posibile pricini de păcat, de homosexualitate. Asta este o chestiune privită într-un anumit fel, însă omul poate să aibă şi altă perspectivă.

Şi anume, tot în Pateric se spune că nişte călugări voiau să plece de lângă nişte aşezări omeneşti pentru că-i deranjau copiii cu ţipetele lor, cu jocurile lor; şi i-au spus lui Awa Pimen, iar acesta le-a zis: „De glasul îngerilor fugiţi?!” Deci contează foarte mult perspectiva pe care o ai într-o chestiune.

În Antologia sanscrită este o zicere în legătură cu femeia:
Câinele-a văzut o fată:
„ Carne „-a zis, bătăndu-şi dinţii.
Şi-şi priveau părinţii fata:
„Floare ” – au zis, plângând, părinţii.
Şi-a văzut-o un călugăr:
„ Bestie „-a strigat ascetul.
Şi-un poet văzut-a fata:
„înger”-a şoptit poetul.

Deci acelaşi lucru privit din diferite puncte de vedere, din unghiuri diferite. Foarte mult contează ce gândeşti despre un lucru. Dumnezeu n-a făcut nimic rău, Dumnezeu pe toate le-a făcut bune.

Noi trebuie să ajungem în situaţia pe care o are în vedere Sfântul Apostol Pavel, când zice: în Hristos nu există bărbat sau femeie, rob sau slobod, ci întru toate, Hristos (cf. Galateni 3, 28).

Dacă învălui totul în Hristos, atunci nu mai există niciun pericol. Dacă-L desparţi pe Hristos de lume, de viaţă, ai motive să ocoleşti o mulţime de pricini şi chiar şi copiii, care de fapt sunt mai păstrători ai chipului lui Dumnezeu în om decât omul mare.

Numai că părinţii cei duhovniceşti şi-au dat seama de slăbiciunea, de neputinţa omenească, şi-atunci, ca să scape de nişte posibile tentaţii, au socotit că pe copii în sihăstrii şi-n mănăstiri îi aduce vrăjmaşul, nu-i aduce Dumnezeu. Dar asta ca să-şi ia nişte măsuri de prevedere.

„Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei

[pro_ad_display_adzone id="95017"]