Părintele Teofil Părăian – Ce este raiul

0
36

– Ce este raiul?

– Raiul este locul şi starea sufletelor care sunt în legătură cu Dumnezeu. Raiul noi îl gândim de obicei ca fiind după moarte, dar de fapt nu-i aşa: raiul începe de aici, de pe pământ.

Biserica este raiul cel de pe pământ, este cerul cel de pe pământ.

Sfânta Liturghie este împărăţia lui Dumnezeu aici, pe pământ; doar şi începe cu cuvintele: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”.

La Sfânta Liturghie îi închipuim pe heruvimi – pentru că aducem întreit sfântă cântare Preasfintei Treimi – şi cântăm cu îngerii şi ca îngerii: „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot”.

Deci împărăţia lui Dumnezeu pe pământ este Sfânta Liturghie, iar raiul cel de pe pământ începe aici.

O Liturghie trăită duhovniceşte este, de fapt, o experiere a împărăţiei lui Dumnezeu aici, pe pământ, este un început de rai.

Şi apoi, aşezarea sufletească în care se face simţită prezenţa lui Dumnezeu transformă şi sufletul omului în cer.

Zorica Latcu are o poezie intitulată „Cer nou”:

Grăit-am ieri cu Domnul prin lacrimi şi i-am spus: „De noi cum nu ţi-e silă, Preascumpul meu Iisus? Cum nu-ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi Şi cum mai vrei să suferi făptura de noroi? Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat Cel care peste aripi de înger a călcat?
Cum poala prea curată, Stăpâne, n-o fereşti, In tină omenească să nu ţi-o murdăreşti? Cum poţi să suferi, Doamne, miros de putregai, Când ai tămâia dulce a crinilor din rai? Cum suferi bezna noastră, Tu, soare strălucit, Cum poţi să rabzi ocara, Tu, Domnul prea slăvit? Şi cum, fiind căldura iubirilor cereşti, în inima mea rece Tu vrei să locuieşti? Tu, cel ce stai în ceruri cu mari luminători, în iadul meu, Stăpâne, cum vrei să Te cobori?

Ca Petru, ani de-a rândul te-am izgonit mereu: Ieşi de la mine, Doamne, că păcătos sunt eu. Dar n-ai plecat! Ba încă, cu pasul tău curat, Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat. Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit, Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit. Cu focul Tău pe mine, cel rece, m-ai aprins Şi peste sărăcia mea goală ai întins Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat, Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat. Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neîncăput, Şi sufletul meu, iată, cer nou Tu l-ai făcut, în sufletul meu astăzi Tu însuţi locuieşti Cu Maica Preacurată, cu cetele cereşti.

Şi pentru toate-acestea, Iisuse preaiubit, în cerul nou din suflet să fii în veci slăvit.”

Şi sufletul omenesc devine cer nou, devine rai, rai cuvântător, aşa cum zicem noi despre Maica Domnului.

Pentru că Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se întrupează în continuare în sufletele credincioşilor. Iar când ai simţirea aceasta, că lumea nu mai trăieşte în tine, ci trăieşte Hristos în tine, eşti deja în sfera raiului.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei