Părintele Teofil Părăian – Despre suferință

0
46

– Vorbiţi-ne despre experienţa soteriologică a suferinţei. Despre suferinţă, în mod general şi în mod particular.

– Suferinţa este o realitate şi o problemă. Încă n-a putut spune cineva un cuvânt satisfăcător despre suferinţă.

Suferinţa e o realitate, este ceva post-adamic, adică după căderea în păcat s-a ajuns la suferinţă, iar suferinţa este o realitate şi pentru păcătoşi, şi pentru sfinţi: pentru păcătoşi, ca urmare a păcatelor, iar pentru sfinţi, ca mijloc de îmbunătăţire, de desăvârşire. Totuşi e o problemă, nu e ceva satisfăcător rezolvat.

Bineînţeles că nimeni nu doreşte să sufere, că e firesc să-ţi doreşti binele. Domnul Hristos a venit ca unul Care i-a ajutat pe oameni: a tămăduit, a dat integritate firii, a dat vindecare de boli…

Ceea ce înseamnă că aşa-l vrea Dumnezeu pe om: „în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile”, cum ne rugăm noi pentru întâistătătorul nostru bisericesc. Şi apoi, răspunsul este: „Şi pentru toţi şi pentru toate”, deci ne rugăm pentru toti robii lui Dumnezeu şi pentru toate roabele lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să le dea aceeaşi stare, adică să fie în pace, întregi, cinstiţi, sănătoşi, îndelungaţi în zile. Asta este dorinţa Bisericii.

Ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea oamenilor. Dorim ca sfârşitul lor să fie „nemfruntat, cu pace, să fie creştinesc, să fie fără durere”.

Asta înseamnă că suferinţa este totuşi un accident în viaţa omului, nu este un lucru care ţine de existenţa umană şi care e necesar să fie aşa. Dar e o realitate pe care noi n-o putem explica, şi mai ales suferinţa copiilor.

Cât am adera la concepţia că părinţii au păcătuit, şi copiii suferă, totuşi ni se pare ceva nefiresc, n-am vrea să fie aşa. De ce să sufere un copil? Şi totuşi suferă!

„Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei