Părintele Teofil Părăian – Împărtăşirea cu Sfintele Taine nu-i o recom­pensă, ci un ajutor

0
86


– Cum trebuie să se pregătească cel care vrea să se împărtăşească în fiecare duminică la Sfânta Liturghie?

– Cel care vrea să se împărtăşească în fiecare duminică la Sfânta Liturghie trebuie să ducă o viaţă corectă, nu trebuie să se pregătească în mod special pentru asta, pentru că împărtăşirea cu Sfintele Taine nu-i o recom­pensă, ci e un ajutor.

Şi atunci, dacă duci o viaţă corectă, te poţi împărtăşi, cu binecuvântarea duhovnicului, de câte ori vrei să te împărtăşeşti sau de câte ori îţi dă duhovnicul voie să te împărtăşeşti.

Liturghia e făcută ca oamenii să se împărtăşească, nu ca să nu se împărtăşească. De ce e îndemnul: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”?

Adică nu ni se arată numai metoda sau, să zicem aşa, pregătirea: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste”, ci ni se dă şi îndemnul să ne apropiem.

„Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei