Părintele Iustin Pârvu: Iubirea pentru martirii noştri

0
24

Aţi fost coleg de lot şi aţi cunoscut destul de bine oameni care au trecut după aceea prin Piteşti, ca Dumitru Bârjoveanu, ca Octavian Grama, Ieronim Comşa și atâţia alţii. Cum priviţi Dumneavoastră căderile și cedările acelora care au căzut în timpul acelor torturi?

Aceste începuturi de reeducare le-au practicat în Suceava; acolo era majoritatea tineretului; acolo s-a luat temperatura! După doisprezece luni în care să nu vezi un petic de ziar, să nu vezi o hârtie; să nu vezi o mină de creion; ceva cu care să poţi scrie; deodată au venit cu broşuri -toate broşurile doctrinare ale marxismului şi ale leninismului; şi atuncea noi ce am făcut?

Ne-am uitat pe ele câteva ore şi restul sub pat, aruncate! Peste noi intra cineva zilnic, o figură hidoasă, care nu făcea altceva decât să se învârte o jumătate de oră între cei 28-30 de oameni care erau acolo. Aşa a început!

Acolo era sigur şi Bogdanovici, era şi Ţurcanu şi erau încă vreo doi-trei, care au format comitetul de reeducare din Piteşti. Forma aceasta de reeducare, nu am decât să vă spun: ferească Dumnezeu!, să nu fie pus nimeni în situaţia de a verifica starea de spirit, rezistenţa lui sau slăbiciunea lui, pentru că sunt oameni ieşiţi astăzi, cât mai sunt, câţiva bătrâni, care închid ochii şi nu-ţi spun ceva!

Copiii lor, când întreabă pe tata: tată, dar noi auzim de la străini lucruri pe care tu nu ni le povesteşti, nu ne spui nimic! Şi-aşa a murit bătrânul acesta, fară să dezvăluie ceva! A luat taina în viaţa de apoi!

Va puteţi închipui, să iei pe cei doi prieteni, să-i pui în faţă, să se ia la bătaie unul pe altul, să se maltrateze, dar nu numai azi; şi astăzi şi mâine şi poimâine; în diverse forme şi chinuri; să bea apă din tineta aceea (tineta=vasul din celulă în care deţinuţii erau obligaţi să-şi facă necesităţile, n. a.); să facă veşminte din pături; să faci sobor de Paşti sau de Crăciun!?

Forţa aceasta duşman-antihristică este permanentă; de aceea este oribilă, că din prietenul acesta al tău să-l faci cel mai negru duşman!?! Ce spunea Ţurcanu: “Eu sunt Hristos! Unde este Hristos, măi, să te salveze. Eu sunt Evanghelia, eu sunt viaţa şi moartea voastră. Pe mine trebuie să mă ascultaţi!”

Cum să nu ştie un partid sau o securitate, că într-o celulă ca aceea de la Piteşti nu se putea face nici o mişcare?!? Nu ştiau ei că acolo se bate, acolo se maltratează, se produc urgii şi chin?!? Ei aşa au spus, că n-am ştiut, aici legionari au fost, ei au cooptat membrii Partidului Comunist prin aceste urgii pe care le-au comis ei!

Sigur că, ştiţi prea bine că Occidentul, Europa Liberă, au aflat toate acestea şi au fost scoşi de acolo. Eram la Mina Baia Sprie când a venit un domn general, dar vă spun, nici până azi aceşti tineri n-au povestit, n-au spus un aspect din viaţa petrecută!

Bineînţeles că oamenii mai curajoşi au început să scrie, să descrie în ziarele din ţară şi în felul acesta s-au descoperit multe lucruri din necazurile şi urgiile la care au fost supuşi aceşti tineri!

Au fost oameni cu adevărat martiri! Martiri ai neamului nostru! De altfel şi osemintele de la Aiud, care se descoperă în mormintele lor, sunt o mărturie de sfinţenie a lor.

De aceea vă spun că astăzi, nouă, creştinilor care mai suntem, nu ni se cere nimic altceva decât să mărturisim cu adevărat pe Hristos! Atâta vreme cât suntem pe linia aceasta a Evangheliei putem în adevăr să mărturisim cu toată convingerea şi tăria, putem să mărturisim împotriva cip-urilor, să avem curajul, putem să mărturisim împotriva necanonizării acestor Martiri!

Noi trebuie să cerem, noi trebuie să strigăm, noi trebuie să deschidem ochii minţilor celor care poate că aud şi numai străduinţa noastră va putea descoperi! Aşa a făcut Rusia! Ei au canonizat peste o mie de martiri! Iar la noi acest sistem aşa de închistat, aşa de rău voitor pur şi simplu duşmani ai istoriei, duşmani ai propriilor fii!

Să ne temem de lipsa educaţiei, a noastră; lipsa educaţiei în şcoli; lipsa de educaţie în familie; lipsa de educaţie în societate; nici nu mai avem noţiunea de naţionalişti! Se refuză cuvântul acesta atât de frumos, care nu este altceva decât iubirea: a fratelui meu; a aproapelui meu; a tatălui meu; a vecinului meu; a satului meu; a oraşului meu; a judeţului meu; a țării mele și a neamului meu!

Iubirea pentru martirii noştri, căci generaţia de la 1948 a fost distrusă!

“Cuvintele înţeleptului”,Părintele Iustin Pârvu. Editura Babel, Bacău, 2011.