Părintele Cleopa – Istoria lui Eli preotul

0
23

Astăzi cea mai importantă datorie care o aveţi în familie este creşterea copiilor în frica lui Dumnezeu. Vai şi amar de acei părinţi care lasă copiii de capul lor! Că vin aici multe mame plângând: „Uite, părinte, nu mă mai ascultă; s-a măritat fără să mă întrebe; s-a însurat fără să întrebe; s-au despărţit; se bat; s-au dat la beţie, la desfrâu, la avorturi, la răutăţi, la înjurături. Nu mă mai ascultă copiii mei şi nu vor să mergem la biserică, nici să se spovedească”.

Cauza este pornită de jos, de la părinţi. Dacă copilul a uitat de cei șapte ani de-acasă, se mai duce în societate şi se amestecă cu cei răi, nu mai ai cu cine vorbi. Şi vai de capul părinţilor, câte scârbe au din partea copiilor pentru că au cruţat varga atunci când erau mici. Ce spune Solomon? Cine cruţă varga, urăşte pe fiul său. Nu-l iubeşte, îl urăşte. Că zice Solomon: Varga şi nuiaua dau înţelepciune; iar copilul lăsat de capul său va aduce mare ruşine şi scârba părinţilor săi. Vai de mine câte mame vin aici amărâte din cauza copiilor lor.

Sunt atâtea cazuri prin care se vede cum s-a împlinit proorocia Mântuitorului, că copiii omoară pe părinţi. Mântuitorul a spus în Evanghelie: În vremea de apoi se vor răscula copiii împotriva părinţilor şi-i vor omorî. Că el, dacă nu crede în nimic, este ca o fiară; nu ştie de păcat, de ruşine, de nimic. Numai ce-l vezi că-l duce satana să-şi omoare pe tată, pe mamă. Că aici ajung cei care nu au credinţă şi nu se roagă, care nu postesc şi nu merg la biserică. Se fac cei mai răi oameni, şi nu mai ştiu că-i mamă şi că-i tată, că i-a născut. Fiţi cu mare băgare de seamă cum creşteţi copiii, că-i vai şi amar!

Aţi auzit ce s-a întâmplat în Vechiul Testament cu preotul Eli, pentru feciorii lui, că s-au dus în iad împreună cu el.

Acest preot, Eli, era arhiereu şi părinte al poporului, al evreilor; că poporul evreu până la Samuil a fost condus de judecători, n-a avut împăraţi până la Saul. Dar acest om care conducea poporul şi era şi arhiereu şi judecătorul poporului, avea doi feciori şi erau preoţi, Ofni şi Finees. Citiţi în Biblie şi vedeţi ce blestemăţii au făcut.

Căci şi preoţii, dacă nu-s preoţi, atrag mânia lui Dumnezeu. Aceşti feciori, fiindcă tată-su conducea poporul, ce ziceau? „Ce are să ne facă nouă? Tata este mai mare peste toată ţara”. Ei făceau multe răutăţi în Israel. Iar poporul îi spunea lui Eli: „Uite, feciorii tăi se îmbată, beau şi fac desfrânare!” Dar el era un om bătrân, greoi, foarte gras, voinic, avea peste 90 de ani, şi era blând din fire, avea 40 de ani de preoţie şi când îi întâlnea pe băieţi, zicea: „Măi băieţi, dragul tatei, ce aud eu de voi n-aud bine!” Auzi nepăsare? Putea să le ia preoţia, să-i caterisească, putea ca judecător, să-i judece, să-i bage la închisoare, că sminteau poporul. De câte ori îi spunea poporul, n-a luat măsuri să-i îndrepte pe feciorii săi. La templul lui Solomon erau mii de preoţi care slujeau. Jertfele care se aduceau de popor se sfinţeau atunci în altar, dar nu avea nimeni voie să mănânce până nu le sfinţea, că erau pentru hrana preoţilor, a diaconilor şi a cântăreţilor bisericii, cum spune Scriptura: Cei ce slujesc cortului, de la cort să se hrănească. Adică dacă preoţii slujesc Biserica, au dreptul să se hrănească de la Biserică.

Aceşti feciori ai lui Eli se duceau, înainte de a fi sfintele jertfele astea, şi luau din cazane porţiile cele mai grase şi le mâncau cu prietenii lor. Şi-i spuneau oamenii lui Eli: „Părinte arhiereu, părinte care conduci poporul, uite ce fac feciorii tăi! Smintesc lumea, că uite, iau jertfe nesfinţite şi mănâncă înainte de vreme!” Dar preotul Eli auzea de sminteala pe care o făceau feciorii săi, dar când îi întâlnea, le zicea: „Măi, dragii tatei, măi, ce aud eu de voi n-aud bine!” Atât. Nu se tulbura inima în el că ei erau preoţi şi sminteau tot poporul! N-a luat măsuri să-i caterisească, să-i pedepsească!

S-auziţi unde a ajuns omul ăsta cu nepăsarea. Dumnezeu, văzând că Eli preotul nu ia măsuri să îndrepte pe feciorii lui, i-a vorbit întâi prin gura poporului. Apoi, dacă a văzut că tot nu ia măsuri să pedepsească pe feciorii lui, i-a vorbit prin Samuil pruncul. Samuil era fiul Anei, născut prin rugăciune şi dat prin făgăduinţă la templul Domnului. Samuil se tâlcuieşte „ascultarea de Dumnezeu”. Copilul a învăţat în biserică toate rânduielile: să aprindă lumânări, să dea cădelniţa la preot, să ducă veşmântul arhiereului.

Şi Eli preotul, care avea feciorii ăştia aşa de răi, obosit fiind de la slujbă, stătea pe un scaun în pridvor. Samuil, dacă s-a terminat slujba, stătea şi el într-o strană şi dormea acolo. Şi l-a strigat Dumnezeu pe Samuil: Samuile, Samuile! Atunci copilul fuga la bătrânul:

– De ce m-ai chemat, părinte?

– Nu te-am chemat, fiule. Du-te şi te odihneşte!

– Ba m-ai chemat, părinte!

– Nu fiule. Du-te şi te linişteşte!

Că nu s-a priceput Eli preotul cine-l cheamă pe băiat. Se duce copilul şi când aproape să aţipească, Dumnezeu îl strigă de două ori: Samuile, Samuile! Copilul, fuga la bătrân; i-a părut că-l cheamă bătrânul:

– Părinte, de ce m-ai chemat?

– Nu te-am chemat, fiule!

– De două ori m-ai chemat, părinte. Acum ai strigat la mine!

Lui i se părea că-i glasul bătrânului, dar era glasul lui Dumnezeu. După ce l-a mai strigat încă o dată, s-a priceput Eli preotul că este un semn de la Dumnezeu. Şi i-a zis:

– Fiule, du-te acolo, în strană şi când te-a mai striga cel ce te strigă pe tine, să zici aşa: „Porunceşte, Doamne, că ascultă robul Tău!” şi vezi ce-are să-ţi spună!

Şi s-a dus Samuil, şi când aproape să aţipească, îl strigă iarăşi: Samuile, Samuile! Copilul a răspuns cum l-a învăţat bâtrânul: Porunceşte, Doamne, că ascultă robul Tău! Şi atunci începe a vorbi Dumnezeu cu copilul: „Samuile, spune lui Eli preotul, pentru că n-a îndreptat pe fiii lui şi i-a lăsat să facă sminteală în faţa poporului şi n-a luat aminte să-i pedepsească, ci i-a lăsat să fie nişte răi, peste câteva zile am să-i vorbesc Eu lui Eli preotul de o să-i trăsnească amândouă urechile”. Şi a tăcut glasul. Samuil atunci a alergat la Eli:

– Părinte, părinte, a vorbit cu mine Dumnezeu!

– Ce ţi-a spus, copile?

– A spus aşa: Fiindcă dumneata n-ai îndreptat pe feciorii dumitale şi i-ai lăsat să facă rău înaintea Domnului, peste câteva zile are să-ţi vorbească de-o să-ţi trăsnească amândouă urechile!

Dar Eli preotul, care n-a luat seama ce-i vorbea Dumnezeu nici prin popor, nici prin preoţi, nici acum nu i-a păsat, că a vorbit Dumnezeu cu pruncul Samuil în biserică. Şi i-a întâlnit pe feciorii lui a doua zi: „Mai băieţi, măi, ce aud eu de la voi n-aud bine! Măi, uite a vorbit Dumnezeu cu Samuil pruncul şi a spus că o să-mi grăiască de are să-mi trăsnească amândouă urechile din cauza voastră”.

Ce nepăsare! Nici acum Eli n-a luat măsuri, că a vorbit Dumnezeu direct cu Samuil pruncul, să îndrepte pe blestemaţii lui feciori. Ce s-a întâmplat? Peste trei zile s-au ridicat cu război filistenii. Poporul evreu avea mare putere când venea război, că lua chivotul Legii Domnului şi-l ducea pe front.

Ce era chivotul? Era o ladă de salcâm, îmbrăcată cu aur curat, deasupra erau doi heruvini de aur, ca două păsări cu aripi, faţă în faţă, iar în ladă aveau ei ce-i mai scump sub cer. Erau cele două table ale Legii, care le-a scris Dumnezeu pe Muntele Sinai; era toiagul lui Aaron, care a înfrunzit la atingerea preoţiei lui; era şarpele de aramă pe care l-a turnat Moise când îi muşcau şerpii în pustie, şi cupa cu mană din care au mâncat ei în pustie 40 de ani. Astea erau ce aveau ei mai scump, şi le păstrau în chivotul Legii Domnului.

Acest chivot, când veneau războaie, îl luau preoţii pe umăr, doi înainte şi doi în urmă, şi-l duceau pe front şi ei biruiau toate popoarele. Filistenii se temeau tare de chivot. „Dacă aduc evreii chivotul acela, Dumnezeul lor bate război pentru dânşii”.

Dar acum, pentru păcatele celor doi feciori, nu s-au mai temut. S-a luat frica de la filisteni. Şi au venit filistenii, când au dus chivotul Legii Domnului pe front pe linia întâi, şi mai întâi le-au tăiat capul. Şi cine crezi că purtau chivotul Legii Domnului? Blestameţii aceia de preoţi care făceau atâta sminteală poporului. Ei erau înainte, că-s feciorii arhiereului, şi doi în urmă. Le-au tăiat capul la preoţi, au luat falistenii chivotul Legii Domnului în robie şi l-au dus în ţara lor şi au omorât zeci de mii din tabăra evreilor.

Iar un soldat din tabără a alergat repede la Eli preotul să-i ducă vestea. Când a ajuns soldatul, s-a dat jos de pe cal, îl sărută pe arhiereu:

– Sărut mâna, părinte!

Dar el îl întreabă:

– Fiule, cum merge războiul Domnului?

– Să nu meargă nici duşmanilor tăi cum merge!

– Ei, dar feciorii mei sunt sănătoşi?

Întâi de feciorii cei spurcaţi a întrebat.

– Capelete lor sunt jos!

– Chivotul Legii Domnului unde este?

– A fost luat în robie de filisteni!

– A căzut chivotul Legii Domnului?

– Da.

Până atunci chivotul niciodată nu cădea. Şi acum era pe scaun, de scârbă, de inimă rea, a căzut pe spate şi-a rupt spinarea şi a murit. Şi zice Scriptura: Şi s-a dus în iad Eli preotul împreună cu feciorii lui, că i-a crescut rău şi i-a lăsat să facă fărădelegi înaintea lui Dumnezeu. S-a pierdut pentru veşnicie. Nu i-a fost lui Dumnezeu milă de cei 40 de ani de preoţie, nici de faptele lui bune, pentru că a crescut rău pe copii.

V-am spus acestă istorioară că sunteţi părinţi de copii.

“Ne vorbeşte Părintele Cleopa” – Volumul 3, prin osteneala Prea Cuviosului Archimandrit Ioanichie Bălan