Pacea lui Dumnezeu

0
99

Traian Dorz – Meditaţii la Apostolul din Duminica a VI-a a Postului mare (a Floriilor) –  Pacea lui Dumnezeu

„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.“ (Filipeni 4, 7)

În felul acesta ajungi la pacea cu toţi semenii tăi. Vei putea să priveşti totdeauna liniştit în ochii fiecărui om pe care îl întâlneşti, fiindcă îi vei avea prieteni pe toţi.

Te vei putea ruga liniştit pentru fiecare, lângă fiecare şi cu fiecare frate ori soră, vecin ori coleg, cunoscut ori necunoscut, fiindcă neavând nici un duşman, nu vei fi împiedicat de nimic faţă de nimeni.

Neavând nimic ascuns faţă de nimeni, vei putea să-i vorbeşti deschis fiecăruia. Şi să primeşti cu bunăvoinţă în casa ta pe oricine. Având pacea cu toţi, vei avea pacea din partea tuturor. Bineînţeles că vor mai fi şi unii cu care nu vei putea avea pacea deplină niciodată. Dar aceasta nu va mai depinde de tine, ci de ei. Însă asta nu-ţi va nimici pacea ta însăţi care va fi întristată, dar nu tulburată de nimic.

Asta este pacea cu oamenii şi pacea omenească. Dar pacea lui Dumnezeu este altceva. Pacea aceasta se statorniceşte între sufletul tău şi Dumnezeul tău. Între sufletul meu şi Dumnezeul meu.

Şi pacea aceasta depinde de starea până la care am ajuns noi, fiecare, în relaţiile noastre cu El.

Pacea cu Dumnezeu. Aceasta este prima stare la care ajungem în clipa naşterii din nou, când Sângele Sfânt al lui Hristos ne spală de păcatele trecutului şi ne aduce la picioarele Harului Ceresc pentru înfierea Tatălui. Această pace durează atâta vreme cât între noi şi Dumnezeu nu intervine un nou păcat care ne strică această pace. Dacă intervin atunci numai lacrimile şi căinţa din partea noastră, pe măsura păcatului făcut şi alergarea la Sângele curăţitor al Domnului Iisus, atunci pacea noastră cu Dumnezeu se poate iarăşi reface… după cum este scris: Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire (I In 1, 9).

Aşa a fost starea Sfântului Apostol Petru în seara Patimilor Domnului. Dar el s-a trezit îndată alergând la pocăinţă şi la plânsul amar. Din cauza asta el a fost mântuit.

Pacea lângă Dumnezeu. Aceasta este o a doua stare şi durează atâta vreme până când intervine o încercare mai grea şi mai deosebită, o furtună mai tare care ne smulg de lângă Dumnezeu şi ne aruncă în nu ştiu ce valuri sau noroaie în care ne putem îneca şi îngropa.

Dacă nu intervine atunci o pocăinţă îndurerată şi cutremurătoare, sufletul ajuns astfel rămâne pierdut pentru veci. Aşa a fost starea lui Iuda, vânzătorul Mântuitorului nostru. Dar el n-a mai alergat la pocăinţă şi nici la lacrimi; din cauza aceasta el a fost pierdut.

Pacea lui Dumnezeu. Aceasta este a treia stare, este starea cea mai înaltă pentru că este pacea din Dumnezeu şi pacea în Dumnezeu. Aceasta era starea Sfântului Apostol Pavel când spunea: Pot totul în Hristos. Am totul în El. Birui totul, rabd totul, iert totul, înţeleg totul, cred totul, nădăjduiesc totul şi iubesc totul în Iisus, prin Iisus şi pentru Iisus.

La această stare trebuie să ajungem noi, şi prin harul lui Dumnezeu putem ajunge fiecare dintre noi, dacă ne dăm toate silinţele încât atârnă de noi. Şi numai când am ajuns aici, abia atunci trebuie să ne simţim în siguranţă. Câtă vreme suntem încă numai în primele stări trebuie să ne temem şi să ne luptăm. Nespus de mulţi credincioşi care au rămas numai la starea întâi au fost despărţiţi de El mai curând sau mai târziu de un păcat, pentru care, neavând la timp o pocăinţă adâncă şi un plâns amar, au rămas pe totdeauna despărţiţi de Hristos. O, câţi de aceştia am văzut!

Chiar şi rămânerea numai în starea a doua, adică numai lângă Dumnezeu şi nu în El, este tot primejdioasă. Fiindcă pot veni furtuni ca peste Absalom sau ca peste Iuda. Şi ele ne pot smulge de lângă Tatăl nostru şi de lângă Mântuitorul nostru, şi atunci ce folos că am fost lângă David, ori am fost lângă Hristos? Şi Absalom şi Iuda au murit la fel.
Dar dacă am ajuns în Dumnezeu cum era Avraam, ori Iov, atunci nu ne mai desparte nici nu ne mai smulge nimic.

Nu demult am văzut o tânără familie de fraţi care au trecut printr-una din cele mai grele încercări. Copilaşul lor cel mai drag, în vârstă de trei ani, a căzut într-un cazan cu apă clocotită, murind opărit în faţa lor, fără să-l poată salva. Tatăl copilului primise cu o săptămână înainte o înştiinţare clară din partea Domnului şi se aştepta la aceasta. Şi totuşi, când a venit jertfa aceasta cerută de Dumnezeu, acest tată era zdrobit peste măsură de mult.

I-am adus atunci aminte de încercarea lui Avaram şi a lui Iov, care, în împrejurări mai grele decât acestea, totuşi nu s-au prăbuşit. Pentru că era una să aduci fără voia ta, fără mâna ta şi fără ştiinţa ta o jertfă atât de mare, ca arderea şi moartea copilului tău în faţa ta… Dar este cu totul alta când tu, mai dinainte ştiind, pregăteşti tu însuţi jertfa copilului tău. Îi pregăteşti tu cuţitul cu care să-l taie mâna ta. Şi focul pe care să-l aprinzi cu mâna ta. Cine îşi poate închipui ce jertfă cumplită este o astfel de jertfire adusă cu mâna ta, a singurului tău copil, cerut atâţia ani de la Dumnezeu, primit cu atâtea mulţumiri, scăldat în atâtea lacrimi, legănat cu atâtea cântări şi însoţit cu atâtea rugăciuni de dragoste, de temere şi de nădejde, acela poate că îşi va putea închipui şi cât de mare trebuie să fie credinţa unui tată în Dumnezeul lui Care îi cerea această jertfă. Şi cât de înalte trebuia să fie dragostea şi încrederea lui Avraam în Dumnezeul său.

Şi a lui Iov, care, după zece astfel de jertfe dintr-o dată, să poată totuşi spune: Dumnezeu a dat şi Dumnezeu a luat. Fie Numele Lui binecuvântat.

Iată ce pilde mari avem noi. Şi iată cu cine să ne măsurăm noi ca să vedem câtă pace avem. Şi în ce stare este această pace a noastră.

(Traian Dorz, Hristos – Puterea apostoliei)

Baner asculta RJS