Păcatul clevetirii (bârfirii)

0
66
Într-un sat o femeie se lăuda cu credinţa ei şi cu învăţătura ei despre Dumnezeu. Adevărat era, că ea era nelipsită de la Biserică, avea memorie bună, îi plăcea slujba, predica, cazania şi avea darul povestirii, dar avea un păcat de care nu putea să se debaraseze. Îi plăcea să bârfească.
Odată îi zise preotului că ea vrea să se desăvârşească şi să se jertfească pentru ceva, care-I place Domnului Hristos.
Preotul duhovnic, care-i cunoştea acest păcat, drept răspuns îşi puse degetul pe buze şi-i zise: Iată aceasta-i jertfa pe care o vrea Domnul de la dumneata; pune pază gurii şi nu mai bârfi!
Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016